Grau

Am găsit 5 rezultate

Articole

  • Record mondial la productia de grau! Soiul Einstein al companiei Limagrain!

    _Ultima oră: soiul de grâu Einstein (care aparține grupului Limagrain) și-a depășit propriul record mondial, cu o producție de 15,63 tone în Noua Zeelandă (trebuie menționat că tot ferma domnului Solari a înregistrat un record acum trei ani, tot cu un soi Limagrain – Savannah, cu 15,36 tone).

    …continuare

  • Campionatul National al Fermierilor

    În zilele de 8 și 9 iunie, compania BASF a organizat, în apropierea localității Iazu, din județul Ialomița, Campionatul Național al Fermierilor. Desfășurat sub sloganul „Intră pe teren cu cea mai bună echipă”, obiectivul principal al evenimentului a fost acela de a promova tehnologia Clearfield de protecție a culturii de floarea-soarelui.

    …continuare

  • Discutii privind viitorul PAC

    Reprezentanța Comisiei Europene în România împreună cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale au organizat în data de 17 iunie, la București, conferința de presă cu tema „Contribuții privind Reforma Politicii Agricole Comune (PAC)”. La eveniment, invitatul special a fost dl Pierre Bascou, șef de Unitate DG Agri, din cadrul Comisiei Europene. Alți participanți la conferință…

    …continuare

  • Eveniment Naturevo si Biocrop

    În data de 23 iunie a.c., firma Naturevo, în parteneriat cu Biocrop, reprezentanța companiei germane DSV în România, a organizat un eveniment în cadrul căruia a fost prezentat un lot demonstrativ cultivat cu șapte hibrizi de rapiță. În câmp, fermierii au putut vedea atât caracteristicile principale ale fiecărui hibrid în parte, cât și modul lor…

    …continuare

  • Piete in nesiguranta AGPM Maiz’Europ

    Cifra lunii: +230 mil. tone, ce reprezintă creșterea producției mondiale de porumb între 1998 și nivelul previzionat pentru 2010- 2011, de +38%. Cu un nivel comod al stocurilor de cereale și o producție bogată, campania 2009-2010 se anunță a fi delicată. Mai mult, în condițiile în care această campanie era afectată de o monedă euro…

    …continuare

Știri

Subiecte urmărite

Din arhivă

Caută în arhivă, pe ani