Aproape 500 de vinuri vor fi prezentate la a 10-a ediţie a Salonul Internaţional de Vinuri VINVEST, care se va desfăşura la Timişoara în perioada 19-21 aprilie, iar aproape 100 de probe de vinuri şi băuturi alcoolice au fost înscrise la Concursul Naţional de Vinuri şi Băuturi VINVEST, potrivit organizatorilor.
0 Comments
Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) va aduce apa pe canalele de irigaţii mai aproape de cerinţele producătorilor agricoli, în 2013, pentru prima dată în ultimii 10 ani şi va interveni în caz de inundaţii cu utilajele şi instalaţiile deţinute de ANIF, a anunţat, luni, Ministerul Agriculturii. Reducerea TVA la pâine, o decizie politică pe care o vom lua cu sau fără voia celor de la Finanţe6/4/2013 Reducerea TVA la pâine, de la 24% la 9%, este o decizie politică pe care o vom lua în cel mai scurt timp la nivelul Guvernului şi care va fi implementată cu sau fără voia economiştilor din Finanţe, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, după întâlnirea cu reprezentanţii LAPAR. Directorul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare Dolj, Iulian Bucur, a afirmat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că din cauza costurilor ridicate pentru fermieri şi a eliminării subvenţiei pentru acest sector, din 2009 suprafaţa agricolă irigată a scăzut de la un an la altul, ajungând ca în 2012 să se irige doar 2.000 de hectare. România va rămâne cel mai probabil cu doar câteva sute de produse tradiţionale înregistrate la Ministerul Agriculturii, dintr-un total de 4.200 în prezent, acestea urmând să fie din nou evaluate în conformitate cu legislaţia europeană, a declarat Achim Irimescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii. România a importat anul trecut circa 54.529 tone de vin obţinut din struguri proaspeţi, o cantitate de aproape cinci ori mai mare decât cea exportată, care a totalizat numai 11.382 tone în 2011, conform balanţei comerciale cu produse agroalimentare a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Tulcea: Delta Dunării trebuie să contracteze anul acesta proiecte de cel puţin 10 milioane de euro1/4/2013 România rămâne în top zece consumatori de vin la nivel mondial, din punct de vedere al consumului fiscalizat, care se ridică la 22-24 de litri pe cap de locuitor, a declarat, vineri, Cătălin Păduraru, reprezentantul României la Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului (OIV), la deschiderea Târgului Internaţional de Vinuri Goodwine. România, pe primul loc în UE la suprafaţa cultivată cu porumb, dar pe trei la producţie, în 20121/4/2013 România s-a situat, în 2012, pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte suprafaţa cultivată cu porumb, dar la producţie a ocupat poziţia a treia, după Franţa şi Italia, din cauza unui randament inferior, se arată în cercetarea statistică privind “Producţia agricolă vegetală la principalele culturi, în anul 2012”, realizată de Institutul Naţional de Statistică (INS). Producţia agricolă vegetală din România a înregistrat scăderi la toate culturile cu excepţia sfeclei de zahăr, în anul 2012 comparativ cu 2011, se arată în cercetarea statistică privind “Producţia agricolă vegetală la principalele culturi, în anul 2012”, realizată de Institutul Naţional de Statistică (INS). |
|