O nouă generație de ploșniță verde (Nezara viridula) atacă tomatele și alte culturi legumicole

1 minut de citit

Fructele înțepate de ploșnița verde își pierd valoarea comercială: în interior apar pete maronii sau negre, iar saliva injectată de insectă le dă un gust neplăcut, în timp ce fructele tinere se dezvoltă greu, se usucă și cad de pe plantă.

Insecta se hrănește prin înțepare și supt, atacă toate părțile aeriene ale plantei, dar preferă fructele, și este semnalată în tomate, ardei, vinete, castraveți, fasole, varză și dovleac.

Adulții sunt verde-mat, au formă de scut și ating 12–14 mm, iar aripile acoperă în întregime abdomenul.

Femelele încep depunerea la 3–4 săptămâni după maturitate și pot depune până la 260 de ouă, în grupuri de 30–130 pe fața inferioară a frunzelor, la extremitatea superioară a plantelor de cultură sau a buruienilor. Incubația durează 5 zile în sezonul cald și 2–3 săptămâni primăvara și toamna, iar stadiul de nimfă, cu cele cinci etape ale lui, durează în total 30 de zile. Adulții iernează în scoarța arborilor sau sub frunzele căzute pe sol și încep depunerea pontei în mai-iunie.

Apariția noii generații a fost semnalată de Solarex pe 7 septembrie.

Sursa: Solarex.

Ți-a fost de folos? Trimite-l mai departe.

Adaugă AGRIMEDIA ca sursă preferată pe Google

Știri pe același subiect

Citește și articolele din Revista AGRIMEDIA 1-14 Octombrie 2026

Subiecte urmărite

Din arhivă

Caută în arhivă, pe ani