REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

148 de milioane de hectare cultivate cu plante transgenice

15/10/2011

0 Comments

 
Picture
Asociaţia Profesională AgroBiotechRom (ABR) a
organizat la Predeal, la data de 30 septembrie, un eveniment cu tema „Plantele transgenice pe înţelesul tuturor”. Acţiunea face parte dintr-un program susţinut, în principal, din fonduri europene şi are ca scop informarea cu privire la plantele modificate genetic. Invitat special al acestei manifestări a fost profesorul Marcel Kuntz, de la Univestitatea Fourier din Grenoble (Franţa), care a adus dovezi legate de siguranţa OMG asupra mediului şi a sănătăţii. În calitate de membri ai asociaţiei, la eveniment au fost prezente firmele Pioneer, Monsanto şi Syngenta.



În deschiderea seminarului, dl Nicolae Hristea, directorul executiv al ABR, a afirmat că la nivelul Uniunii Europene blocajul privind acceptarea plantelor modificate genetic în cultură durează de peste 14 ani. „Este grav că într-o democraţie considerată probabil cea mai avansată există această dictatură pe care o impun decidenţii politici fermierilor. Aceştia nu îşi pot alege tehnologiile cele mai moderne, nu au acces la cele mai avansate produse din domeniul ştiinţei şi, practic, în competiţia mondială nu au decât de pierdut. Lumea avansează, ţările care au adoptat biotehnologiile avansează cu paşi mai rapizi decât Europa”, a spus dl Hristea. Din anul 1996, când plantele modificate genetic au fost acceptate pentru prima dată în cultură, numărul ţărilor care au aprobat cultivarea lor a crescut de la 6 la 29, în anul 2010. Totodată, a crescut şi suprafaţa globală ocupată cu plante ameliorate prin biotehnologii, ajungând ca în 2010 aceasta să fie de 148,6 milioane de hectare.

SUA, Argentina, Brazilia - principalele ţări cultivatoare
În cadrul evenimentului, cele mai recente date cu privire la evoluţia pe plan mondial a plantelor transgenice au fost furnizate de profesorul Toma Dinu, preşedintele ABR. Principalele ţări cultivatoare de plante transgenice sunt SUA, cu 66,8 milioane ha, urmată de Brazilia, cu 25,4 milioane ha, Argentina, cu 22,9 milioane ha, India, cu 9,4 milioane ha, şi Canada, cu 8,8 milioane ha. Printre ţările aflate în curs de dezvoltare care au adoptat biotehnologiile se numără China, cu 3,5 milioane ha, Paraguay, cu 2,6 milioane ha, Pakistan, cu 2,4 miloane ha, Africa de Sud, cu 2,2 milioane ha, Uruguay, cu 1,1 milioane ha, şi Bolivia, cu 0,9 milioane ha. În anul 2010, suprafaţa globală cultivată cu plante modificate genetic a crescut cu 10% faţă de 2009, ceea ce înseamnă o creştere anuală de circa 14 milioane de hectare. Plantele transgenice au cea mai rapidă rată de adoptare din istoria agriculturii. Soia modificată genetic reprezintă principalul produs al biotehnologiei. La nivel mondial, 81% din cele 90 de milioane de hectare alocate acestei culturi sunt ocupate de plante transgenice. Suprafaţa alocată bumbacului modificat genetic echivalează cu 64% din cele 33 milioane de hectare alocate acestei plante de cultură. Porumbul transgenic are o rată de adoptare de 29%, dintr-un total de 158 milioane ha, iar rapiţa modificată genetic reprezintă 23% din cele 31 milioane ha alocate acestei culturi la nivel global. Din suprafaţa mondială de 1,5 miliarde ha arabil, 10% sunt cultivate cu plante transgenice. În lume, 15,4 milioane de fermieri au aplicat tehnologia ingineriei genetice, iar 90% din aceştia provin din ţări aflate în curs de dezvoltare. Ca urmare a adoptării biotehnologiei, în perioada 1996-2010 sporurile de producţie înregistrate au atins valoarea de 65 miliarde de dolari, emisiile de CO2 s-au redus cu 18 miliarde de kilograme, echivalentul a 8 milioane de maşini, iar cantitatea de pesticide substanţă uscată a scăzut cu circa 393 de milioane de kilograme.

UE, importator net de şrot şi boabe de soia
Uniunea Europeană este cel mai mare importator de şrot de soia din lume, cu 21,8 milioane de tone, şi ocupă locul 2, după China, la importul de soia boabe, cu 12,9 milioane de tone. În anul 2008, la nivelul UE valoarea importurilor de soia şi şrot de soia a fost de 16,231 miliarde de dolari. Pe piaţa Uniunii Europene, soia şi şrotul de soia provin din Argentina, Brazilia şi Statele Unite ale Americii. Sectoarele de porc şi pasăre din UE sunt puternic dependente de aceste impoturi. Soia şi şrotul de soia sunt foarte greu de înlocuit, doar 10-20% poate fi acoperit cu produse de substituţie. Un studiu realizat de DG Agri în 2007, care aveaa drept scenariu întreruperea importurilor din SUA, Brazilia şi Argentina, arată o creştere a preţului la furaje de 600% şi o creştere a importului de carne provenită de la animale hrănite cu soia MG. Prin politica „zero toleranţă”, Uniunea Europeană încurajează culturile modificate genetic în ţările furnizoare şi dezvoltarea producţiei animale în ţări terţe. Suprafeţele cu plante transgenice cresc continuu în ţările exportatoare, iar discrepanţele dintre ţările care au aprobat şi cele care interzic OMG devin din ce în ce mai mari. În prezent, singura plantă transgenică a cărei cultivare este autorizată în Uniunea Europeană este porumbul MON 810, rezistent la atacul de Ostrinia nubilalis. În Uniunea Europeană, România are o situaţia aparte, în sensul că până în anul 2007 a cultivat cu succes soia modificată genetic. După ce a devenit stat membru al UE, cultivarea soiei transgenice a fost interzisă. De la câteva sute de hectare cultivate cu această plantă în 2000, când fermierii români începuseră să practice biotehnologia, în anul 2006 suprafaţa ocupată cu soia tolerantă la erbicidul glifosat crescuse la circa 200 mii de hectare. În 2007, în urma interzicerii în cultură a soiei Roundup Ready, suprafeţele cultivate cu soia clasică scad simţitor, ajungând ca în 2011 această cultură să ocupe cel mult 60 mii de hectare. Renunţarea la soia MG a dus şi la scăderea producţiilor  realizate pe unitatea de suprafaţă, de la 1,7-2 t/ha până la 1-1,3 t/ha, cât se obţine în medie la soia clasică.

AgroBiotechRom, înfiinţată din anul 2008, este o asociaţie profesională a producătorilor şi utilizatorilor de biotehnologii agricole din România, având caracter independent, nonguvernamental, nonprofit, apolitic, cu personalitate juridică, guvernată de legile interne şi internaţionale în vigoare. Pentru realizarea scopului asumat, asociaţia îşi stabileşte următoarele obiective:
• susţine dezvoltarea şi crearea unui cadrul legislativ coerent, stabil şi predictibil în domeniul biotehnologiei, prin desfăşurarea/sprijinirea unor acţiuni privind simplificarea procedurilor, întreţinerea dialogului constructiv cu autorităţile competente, precum şi cu orice alte organizaţii, asociaţii sau companii implicate în procesul de reglementare, implementare şi supervizare a aplicaţiilor biotehnologiilor;
• susţine creşterea gradului de cunoaştere în rândul publicului larg a beneficiilor aduse de biotehnologie în sănătate, agricultură şi industrie;
• susţine şi promovează în mod activ interesele şi rezultatele cercetătorilor români din domeniul biotehnologiei, precum şi a universităţilor şi institutelor de cercetare care au proiecte în desfăşurare sau finalizate;
• militează pentru creşterea utilizării biotehnologiei în România, dat fiind potenţialul său de a mări randamentele cu un consum mai mic de resurse.

ABR este membru al Asociaţiei Europa- Bio (Asociaţia Europeană pentru Bioindustrie), care cuprinde 25 de asociaţii naţionale de biotehnologie.

Ana MUSTĂŢEA
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE