Producția de grâu a României a depășit 7 milioane de tone, deși raportările din teritoriu arată în prezent doar 6,8 milioane de tone, a declarat ministrul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără.
„Este cert acum că producția de grâu a României a depășit bine 7 milioane de tone, chiar dacă scriptic, după ce avem noi acum, după raportările fermierilor și ale direcțiilor agricole, producția este de aproape 6,8 milioane de tone. Cred că avem peste 1,5 milioane de tone de grâu în plus față de producția anului trecut”, a precizat Tabără. Acesta a specificat că de multe ori raportările din teritoriu nu sunt la nivelul producției obținute, ceea ce îngreunează luarea unor decizii privind valorificarea producției în piață. „Trebuie să rezolvăm această problemă pentru că, atât timp cât dăm subvenții fermierilor și noi trebuie să găsim soluîii pentru piață, inclusiv de importexport, este bine să se știe exact care sunt producțiile. Consider că trebuie să găsim un mecanism mai de încredere pentru fermieri, deoarece mecanismul actual poate nu le oferă această încredere de a raporta exact sau poate mai există pârghii de a comercializa producția la negru, ceea ce iar nu este bine”, a explicat ministrul Agriculturii. În privința calității recoltei de grâu din 2011, Tabără a adăugat că, deocamdată, se iau probe din toate zonele țării, iar în momentul în care va avea analizelepentru 10% din acestea se vor face publice rezultatele. Recent, Valeriu Tabără estima că 80% din recolta de grâu din acest an este panificabilă, „60% din producție fiind de foarte bună calitate”. Potrivit datelor centralizate la 3 august de MADR, suprafața de grâu și de secară recoltată se ridică la 1,869 milioane de hectare, reprezentând 96% din suprafața estimată a se recolta în acest an, de 1,957 milioane de hectare. Producția obținută este de 6,778 milioane de tone, cu 1% mai mult față de producția estimată pentru 2011, de 6,712 milioane de tone. În 2010, producția de grâu și secară a fost de 5,588 milioane de tone, iar în 2009 de 5,203 milioane de tone, potrivit Institutului Național de Statistică. La nivel mondial, FAO estimează pentru 2011 o producție de grâu mondială de 2,3 miliarde de tone. Potrivit raportului Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), recolta mondială de cereale ar urma să atingă o nouă valoare record în acest an, ca urmare a creșterii suprafețelor cultivate și a producției la hectar, însă, cu toate acestea, nivelul redus al stocurilor va menține prețurile la un nivel ridicat și volatil. Primele estimări FAO arată că în 2011 recolta globală de cereale va crește cu 3,5%, până la 2,315 miliarde de tone, după o scădere de un procent înregistrată în 2010. Astfel, producția mondială de grâu ar urma să crească cu 3,2% în acest an, până la 674 de milioane de tone, în scădere totuși față de estimările anterioare, care prognozau o recoltă de 676 de milioane de tone, din cauza vremii nefavorabile din America de Nord și din unele părți din Europa. În Uniunea Europeană, recolta de grâu ar urma să fie stabilă la 137 de milioane de tone, în timp ce recolta SUA va scădea cu 8,5%, până la 55 de milioane de tone. În schimb, în Rusia, recolta de grâu ar urma să crească exploziv cu 32,5%, până la 55 de milioane de tone, în revenire puternică după seceta din 2010.





















