REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

50 de ani de productie de tractoare la Basildon (Marea Britanie)

15/3/2014

0 Comments

 
Picture
Locul de unde vin tractoarele New Holland T6 şi T7.

Florin NEACŞU, director general adjunct NHR Agropartners

Cu jumătate de secol în urmă, câmpurile virgine ale Basildonului au fost alese pentru a deveni noul centru global pentru producţia de tractoare Ford. Construcţia fabricii pentru producţia complet integrată de tractoare moderne a început în 1962, devenind în 2 ani cea mai modernă uzină de tractoare din Europa. Toate componentele, inclusiv motoarele, au fost proiectate, realizate şi asamblate aici, 70% din producţie mergând la export. Aici au fost construite tractoare care au mecanizat agricultura din întreaga lume, inclusiv faimoasele serii Ford 5000 şi 7000.

Roata istoriei a readus Basildonul în centrul atenţiei în 1991, când a devenit sediul global New Holland, continuând în permanenţă modernizarea produselor şi a spaţiilor de producţie. Astăzi se produc aici pentru lumea întreagă noile serii de tractoare New Holland T6 şi T7, binecunoscute şi distinse cu o mulţime de premii la cele mai importante târguri internaţionale. Productivitatea lor a fost sporită şi consumul de combustibil redus, prin adoptarea tehnologiei SCR Ecoblue. Din 1964 şi până în prezent au fost produse aici peste 1,6 milioane de tractoare, în diferite configuraţii, şi peste 3,1 milioane de motoare. Astăzi, 90% din producţie se exportă în peste 120 de ţări din întreaga lume.

Seria T6 se compune din două grupe de modele: T6.120, T6.140, T6.150 şi T6.160, cu motoare NEF de 4485 cmc, în patru cilindri, turbo, cu patru supape pe cilindru, realizând puteri nominale de la 110 la 131 CP, la 2.200 rpm, şi T6.155, 6.165 şi T6.175, cu motoare NEF în şase cilindri, turbo, cu patru supape pe cilindru şi cilindree de 6.728 cmc, realizând la 2.200 rpm o putere nominală de 116, 125 şi respectiv 140 CP. Puterea maximă cu managementul puterii motorului este de 175 CP la T6.175. Cuplul maxim este de la 498 la 726 Nm la 1.500 rpm. Toate au sistem de injecţie Common Rail şi folosesc pentru încadrarea în normele de poluare TIER 4 A tehnologia EcoBlueTM SCR. Tractoarele din grupa în patru cilindri au un rezervor de combustibil de 175 l, iar cea în şase cilindri un rezervor de 227 l, în timp ce rezervorul de AdBlue este de 37 l la toate modelele.

Tehnologia SCR presupune folosirea de aer curat în camera de ardere a motorului, permiţând obţinerea unui supliment de putere şi de cuplu şi reducerea cu peste 10% a consumului de motorină faţă de motoarele din generaţia anterioară, iar eliminarea noxelor se face prin injecţie de AdBlue (uree în apă) pe traseul de evacuare a gazelor arse, unde are loc o reacţie chimică de reducere catalitică, în urma căreia rezultă azot şi apă, elemente care se găsesc în mod natural în mediul înconjurător. Avantajul esenţial al acestei tehnologii, verificată îndelung în industria de autocamioane, este faptul că scade consumul de motorină, se reduc substanţial noxele, nu necesită filtru de particule şi implicit regenerarea acestuia (consumatoare de carburant) şi permite mărirea intervalului de schimb de ulei la 600 de ore, datorită funcţionării motorului la temperaturi mai reduse, care fac ca îmbătrânirea uleiului să fie mai lentă.

Tractoarele T6 sunt dotate cu mai multe tipuri de transmisii, cele vândute în România fiind tractoarele T6.175 Electro Command (semipowershift) cu sistem Intellishift (sistem automat de alegere a treptei de viteză în funcţie de sarcină), cu 16 viteze înainte şi 16 înapoi, precum şi AutoCommand (cu transmisie variabilă continuă). Frâna pneumatică pentru remorcă, funcţia automată de pornire lentă a prizei de putere, noua cabină Horizon spaţioasă, ergonomică, confortabilă şi cu vizibilitate excelentă de 360°, scaunul cu suspensie pe aer şi scaunul pentru pasager şi sistemul de climatizare sunt standard acum pentru fermierii români. Manevrabilitatea excelentă şi capacitatea de ridicare de aproape 8 tone (la capătul tiranţilor) fac din tractorul T6 un tractor pentru orice tip de activitate în fermă.

Seria T7 include, de asemenea, mai multe modele: T7.170, 185,200 şi 210 (125 la 165 CP putere nominală), cu ampatament scurt (AS = 2.734 mm) şi T7.220, 235,250, 260 şi 270 (de la 167 la 228 CP putere nominală) cu ampatament mărit (AM = 2.884 mm pentru punte faţă standard). Cifrele de după punct arată puterea maximă cu managementul puterii motorului, care asigură un supliment de putere de până la 51 CP, în funcţie de încărcarea transmisiei, a prizei de putere şi a instalaţiei hidraulice. New Holland nu este singur când este vorba de modernizarea produselor.

Inginerii şi cercetătorii lucrează mână în mână cu fermierii pentru a alege soluţiile optime cele mai apreciate de utilizatori. În ceea ce priveşte tehnologia de aplicat pentru a satisface normele TIER 4A, New Holland se bazează pe experienţa partenerului său în dezvoltarea motoarelor: Fiat Powertrain Industrial. Fiat a inventat tehnologia Common Rail în anii ’80, pe care au aplicat-o în 1997 la Alfa Romeo 156 şi apoi a fost prima firmă care au introdus-o la maşinile agricole. Motoarele Fiat au cele mai reduse emisii de CO2 dintre toţi producătorii europeni.

Fiat este în permanenţă ancorat în reducerea poluării şi a consumurilor, a sprijinit şi a recomandat folosirea biodieselului la motoarele sale, a realizat prototipurile tractoarelor cu hidrogen şi cu gaz metan (a căror dezvoltare este în curs) şi a introdus conceptul de fermă independentă din punct de vedere energetic, fiind lider în energia curată. Toate aceste preocupări faţă de un mediu curat sunt încununate de o mulţime de premii obţinute de-a lungul timpului şi fac parte din preocuparea permanentă pentru inovaţie, eficienţă, ergonomie şi uşurarea muncii fermierului.

Toate modelele T7 sunt dotate cu motoare NEF în şase cilindri de 6.728 cmc, turbo, cu patru supape pe cilindru, cu sistem de injecţie Common Rail, cu poluare redusă, care se încadrează în normele TIER 4A. Ca şi la seria T6, este aplicată aceeaşi tehnologie EcoBlueTM SCR, care asigură performanţe ridicate şi costuri de operare reduse. FPT Industrial a produs deja peste 150.000 de motoare SCR în ultimii 5 ani pentru industria de autocamioane, care confirmă fiabilitatea şi eficienţa acestor motoare, care a fost deja reconfirmată în ultimii ani şi la tractoarele şi combinele agricole. Seria de nouă modele T7 are posibilitatea alegerii unei transmisii adecvate pentru orice aplicaţie. Cele patru modele cu ampatament scurt (AS) sunt dotate cu transmisie Range CommandTM (semipowershift), T7.220 la T7.260 cu transmisie Power CommandTM (powershift), iar T7.270 cu transmisie Auto CommandTM (cu variaţie continuă).

Aceste tipuri de transmisii, combinate cu un raport de până la 25,8 kg/CP, oferă tractoarelor o versatilitate excepţională. De la lucrări grele la stropit sau transport, un T7 va fi capabil să facă orice lucrare. T7.270 Auto CommandTM prezintă caracteristicile tehnologiei cu transmisie cu variaţie continuă, care beneficiază de patru puncte de acţionare directă cu eficienţă mecanică. Aceste puncte au fost calculate cu precizie, pentru a se asigura că ele corespund celor mai frecvente viteze folosite în timpul lucrărilor grele, a activităţilor secundare de semănare sau întreţinerea culturilor, precum şi pentru lucrări cu viteze sporite în câmp, ca balotarea sau cosirea şi la activităţi de transport cu viteze mari. Este cea mai reuşită şi eficientă transmisie CVT existentă pe piaţă.

Cu prilejul jubileului de 50 de ani al fabricii, a fost realizată o ediţie limitată de tractoare T6.160 Auto CommandTM şi T7.270 Auto CommandTM, într-o frumoasă culoare albastru închis, cu elemente de decor şi cu însemne care vorbesc de la sine despre jubileul de aur. Sperăm să le vedem în curând şi în România! Pompa hidraulică cu debit variabil asigură debitul de ulei necesar funcţiilor hidraulice, atât pentru directive, cât şi pentru ridicătorul hidraulic şi accesorii. Capacitatea de ridicare de 8.257 kg la AS şi 10.463 kg la AM asigură acţionarea oricărui utilaj.

Cabina, proiectată pentru confort şi productivitate, se adaptează perfect nevoilor fiecărui operator. Spaţiul generos, comenzile ergonomice, sistemul de climatizare, scaunul cu suspensie pneumatică, vizibilitatea excelentă şi nivelul de zgomot cel mai redus din industrie la această gamă de puteri (69 dBA) vă ajuta să reduceţi oboseala şi să creşteţi productivitatea. De asemenea, comenzile automate pentru secvenţele repetitive de la capătul parcelei contribuie şi ele la creşterea eficienţei şi la reducerea oboselii şi a erorilor în timpul zilelor lungi de lucru.

Trebuie doar să încerci un T6 sau un T7 şi vei fi cucerit pentru totdeauna. Te aşteptam la sediile NHR Agropartners din ţară pentru un drive test!
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE