90 de ani de la înfiinţarea ICAR

Evenimentul de aniversare a nouă decenii de când a fost înfiinţat Institutul de Cercetări Agronomice al României (ICAR) a avut loc la data de 15 noiembrie a.c., la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe IonescuŞişeşti“ (ASAS). ICAR este o instituţie emblematică pentru cercetarea agricolă, având contribuţii decisive în dezvoltarea agriculturii româneşti.

Festivitatea a cuprins o evocare a evoluţiei cercetării agricole din România, realizările acesteia, dezvoltarea şi creşterea aportului cercetării la obţinerea performanţei în agricultură. Cuvântul de deschidere i-a revenit academicianului Cristian Hera, vicepreşedinte al Academiei Române şi preşedinte de onoare al ASAS, care a subliniat rolul de reper al ICAR pentru întreaga cercetare ştiinţifică românească. „Nu pot găsi cuvinte mai alese de bun venit decât cele spuse la inaugurare de către Gheorghe Ionescu-Şişeşti, ilustrul fondator al prestigioasei instituţii: «Zidurile acesteia venerabile se îmbracă astăzi în haine de sărbătoare pentru a primi pe domniile voastre, înalţi oaspeţi şi colaboratori, în casa noastră caldă şi luminoas㻓. Profesor doctor Gheorghe Sin, preşedinte al ASAS şi membru corespondent al Academiei Române, a făcut un scurt istoric al ICAR şi a prezentat realizările unităţilor de cercetare-dezvoltare agricolă care au contribuit la acea vreme la făurirea unei agriculturi moderne. „Îmi revine onoranta misiune de a exprima din partea conducerii Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice «Gheorghe Ionescu-Şişeşti» satisfacţia de a ne reuni în această aulă, pentru a sărbători împreună împlinirea a nouă decenii de la înfiinţarea Institutului de Cercetări Agronomice al României (ICAR), prin Legea nr. 32/1927, al cărui scop este stipulat în primul articol «pentru rezolvarea problemelor cari interesează agricultura ţării». Expunerea de motive a fost făcută în ziua de 9 aprilie 1927, în Adunarea Deputaţilor, de Constantin Garoflid, ministrul Agriculturii şi Domeniilor. Deputatul Vintilă I. Brătianu, care a pledat cu pasiune pentru adoptarea acestei legi, spunea: «Cred că într-o ţară agricolă ca a noastră este nevoie de un astfel de institut, care să facă legătura între ştiinţa teoretică şi aplicarea ei practică, ceea ce este, după noi, ţelul lui de căpetenie». Legea prevedea o structură a institutului cu cinci secţiuni: Fitogenetică şi Fitotehnie; Chimie, Microbiologie şi Fizică Agricolă; Fitopatologie, Entomologie şi Parazitologie; Creşterea Animalelor; Maşini, Îmbunătăţiri Funciare şi Construcţii Rurale. Prin Legea din 1932, prima secţiune se divizează în Secţiunea de ameliorarea Plantelor şi Controlul Seminţelor şi Secţiunea de Fitotehnie şi se înfiinţează noi secţiuni, ca: Viti-Vinicolă şi Horticolă şi Secţiunea de Economie Rurală. Prin aceeaşi lege, se înfiinţează în diferite regiuni de sol şi de climă ale ţării staţiuni agronomice, viticole, horticole, sericicole şi staţiuni speciale pentru ameliorarea plantelor. La 1 ianuarie 1928, prof. Gheorghe Ionescu-Şişeşti este numit director al ICAR. Odată stabilite prin lege domeniile şi obiectivele de cercetare, activitatea institutului s-a concentrat pe realizarea acestora, abordând problemele majore ale aşezării agriculturii pe baze tehnice moderne. În domeniul ameliorării plantelor, a început colectarea şi evaluarea numeroaselor soiuri şi populaţii locale, s-a făcut schimb de material biologic cu diferite unităţi de cercetare din străinătate, s-au realizat culturi comparative la principalele plante de cultură şi s-a organizat producerea de seminţe selecţionate. S-au creat soiuri noi de grâu, orz, ovăz, porumb, care au înlocuit vechi soiuri locale şi populaţii. Este demn de menţionat soiul A-15, obţinut de prof. Gh. Ionescu-Şişeşti, care a fost cultivat peste 30 de ani, pentru capacitatea ridicată de producţie şi rezistenţă la ger, cădere şi boli. Semnalăm, de asemenea, crearea încă din anul 1933 a hibrizilor de porumb prin utilizarea liniilor consangvinizate obţinute din soiuri locale şi străine. Aceste realizări sunt rezultatul unor activităţi desfăşurate cu multă pasiune, cu eforturi deosebite de pionierat, a căror apreciere nu poate fi făcută fără a menţiona oameni de ştiinţă ai timpului respectiv, ca Gh. Ionescu-Şişeşti, Nicolae Săulescu, Vasile Velican, Vladimir Moşneagă, Alexandru Priadcencu şi alţii. În domeniul tehnologiilor de cultivare s-au efectuat studii şi experienţe privind asolamentele, stabilirea epocii şi densităţii optime de semănat, influenţa îngrăşămintelor, efectul diferitelor metode de lucrare a solului, inclusiv sistemul «dry farming» în zonele secetoase. Şi în aceste cercetări este prezent prof. Gh. Ionescu-Şişeşti, avându-i colaboratori pe Amilcar Vasiliu, Irimie Staicu, Nicolae Hulpoi, Grigore Coculescu, Dumitru Săndoiu. Alte domenii ca protecţia plantelor, chimia solului, economia rurală au înregistrat progrese evidente prin personalităţi remarcabile ca Traian Săvulescu, Teodor Saidel şi, respectiv, Nicolae Cornăţeanu. Este de menţionat că programul de cercetare al ICAR s-a realizat atât în cadrul centralei de la Bucureşti, cât şi în staţiunile şi centrele de cercetare amplasate în diferite zone ale ţării. O preocupare aparte a ICAR a constituit-o transpunerea în practică a concluziilor rezultate în activitatea institutului şi a staţiunilor teritoriale prin publicaţii şi acţiuni iniţiate în colaborare cu Camerele Agricole. Cel de-al doilea Război Mondial a afectat activitatea institutului, care a fost însă reluată după terminarea conflictului care a generat tragedii şi a schimbat orânduiri sociale şi politice. În 12 august 1941 are loc un eveniment deosebit - înfiinţarea Academiei de Agricultură din România, în urma încetării activităţii Societăţii Naţionale de Agricultură, înfiinţată în martie 1913, şi a dorinţei exprimate de adunarea generală a acesteia. Academia a reuşit să adune în jurul ei personalităţi din cercetare şi învăţământ, devenind astfel un for de înaltă ţinută ştiinţifică şi culturală, coordonator şi transmiţător în practica agricolă a noutăţilor ştiinţifice. Între Academia de Agricultură, ICAR şi ICZ a existat o strânsă colaborare, de dezvoltare a rezultatelor de cercetare, care erau apoi publicate în Buletinul Academiei de Agricultură, aceasta acordând şi premii cercetătorilor pentru rezultate deosebite. La 4 iulie 1945, Academia de Agricultură, prin decizia Guvernului, se desfiinţează pentru interese superioare de stat. După al doilea Război Mondial, evenimentele politice, sociale şi economice au condus la necesitatea adaptării organizării cercetării la noile condiţii. Au fost înfiinţate noi institute şi staţiuni experimentale care să susţină dezvoltarea agriculturii. În acest sens, ICAR se reorganizează, prin transformarea unor secţii în institute de profil. În 1992, se înfiinţează Institutul Central de Cercetări Agricole (ICCA), cu scopul de a organiza în mod unitar cercetarea ştiinţifică din agricultură, pentru a face faţă noilor cerinţe de creştere a producţiei. Acesta se compunea din Institutul de Cercetări pentru Cereale şi Plante Tehnice Fundulea, rezultat prin fuzionarea ICAR cu Institutul de Cercetări pentru Cultura Porumbului; Institutul de Cercetări Horti-Viticole, Institutul de Cercetări pentru Mecanizarea şi Electrificarea Agriculturii, Secţia de Economie Agrară şi Secţia de Pedologie, care mai târziu se reorganizează în institute. În 1967 se înfiinţează ICP Mărăcineni, ICVV Valea Călugărească, ICL Vidra, ICCSZ Braşov, ICPP Bucureşti şi un mare număr de staţiuni teritoriale. Sunt de menţionat, de asemenea, institutele din domeniul creşterii animalelor (ICC Bovine, IBNA, ICC Porcilor, ICC Ovine şi Caprine, ICC Păsări şi Animale Mici), Institutul de Cercetări Pasteur. La 14 noiembrie 1969, se înfiinţează Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ (ASAS), cu menirea de a concentra forţele de creaţie ştiinţifică, să coordoneze activitatea de cercetare agricolă de pe întreg cuprinsul ţării, să valorifice eficient rezultatele cercetării, să răspundă de organizarea producerii de sămânţă, material săditor, animale de prăsilă, seruri şi vaccinuri necesare agriculturii. ASAS s-a constituit şi ca for de consacrare, prin recunoaşterea meritelor deosebite în dezvoltarea ştiinţelor agricole pe care le au membrii săi. ASAS preia şi dezvoltă în structura sa toate domeniile de cercetare agricolă, prin înfiinţarea unor noi staţiuni şi institute, în concordanţă cu obiectivele unei dezvoltări intensive a agriculturii. S-a dezvoltat baza tehnico-materială a unităţilor de cercetare, s-au construit clădiri pentru laboratoare, dotate cu aparatură modernă (inclusiv fitotroane, zootron) şi s-a îmbunătăţit dotarea cu echipamente de câmp, care a permis extinderea tematicii de cercetare şi aprofundarea acestora. Resursa umană a înregistrat creşteri semnificative, numeric şi calitativ, care au permis obţinerea unor rezultate cu certă valoare ştiinţifică şi practică, având un impact evident favorabil asupra performanţei în producţia agricolă. După anul 1989, procesul de revigorare şi reorganizare a cercetării agricole a fost complex datorită diversităţii problemelor apărute: abordarea dezvoltării durabile a agriculturii şi a mediului rural, revigorarea activităţii ASAS printr-un nou statut şi alegeri de noi membri, reconsiderarea patrimoniului funciar administrat de unităţile de cercetare, adaptarea programelor de cercetare la noile cerinţe economico-sociale, finanţarea în condiţii de competiţie. A fost şi încă este o perioadă dificilă pentru cercetarea agricolă din cauza tendinţelor de diminuare a patrimoniului funciar, a unei finanţări insuficiente şi a reducerii resursei umane. Trebuie să recunoaştem că în acest an conducerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a dispus măsuri de rezolvare a acestor dificultăţi.“ Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, dl Petre Daea, a fost prezent la evenimentul care a marcat nouă decenii de activitate intensă în domeniul cercetării agricole: „Au trecut nouă decenii, aproape un secol, dar foarte important pentru ce avem astăzi. Vrednici au fost cei care au început, dar şi cei care au continuat. Unii dintre aceştia nu mai sunt printre noi şi, indiferent pe ce piedestal al cercetării se aflau, vă recomand să păstrăm un moment de reculegere pentru a ne arăta respectul şi preţuirea pe care le purtăm. Trebuie să facem zilnic eforturi în acest domeniu extrem de important pentru omenire. Populaţia numără 7,3 mld. de oameni, dintre care 1,2 mld. suferă de inaniţie, iar la fiecare 6 secunde un copil moare din cauza lipsei de hrană pentru că nu am dat încă răspunsul la această temă existenţială, şi anume hrana. În acest prag aniversar, al existenţei de 90 de ani a ICAR, am şi un regret sincer că cercetătorii de astăzi sunt mai puţini în faţa lucrurilor, în vârful acţiunilor şi acest lucru dă posibilitatea interpretării şubrede a fenomenelor şi afectează grav societatea. Recomand directorilor de instituţii şi persoanelor abilitate să iasă şi să explice, din punct de vedere ştiinţific, atunci când este cazul, pentru că au credibilitate. Din 2009, de când a fost propusă reorganizarea unităţilor de cercetare, am pierdut şi un sistem s-a prăbuşit. Au fost situaţii nefericite ale unor staţiuni de a retroceda terenurile pe care le foloseau în scop ştiinţific. Sper ca până la sfârşitul anului să pot ajuta toate staţiunile, pentru că ştiu ce înseamnă motorul descătuşării unor datorii şi astfel pot prinde aerul reorganizării în spaţiul ştiinţific. Un alt obiectiv al meu este acela de a face un cod legislativ al agriculturii, pentru a clarifica drumul pe care mergem şi pentru a şti ce trebuie să facem. În următoarea perioadă avem trei praguri importante pe care trebuie să le trecem. Primul este de a ne pregăti pentru preşedinţia UE în 2019. Schimbările climatice sunt o altă temă de interes şi consider că este necesară şi o directivă europeană pentru sol, aşa cum există Directiva pentru apă. Un alt element important pentru agricultură este apa. În programul Guvernului şi în exerciţiul misiunii mele există acest obiectiv important pentru ţară, şi anume să mărim suprafaţa irigată în agricultură.“

Ana IONIŢĂ