A fost publicat Ghidul solicitantului pentru accesarea fondurilor europene din sectorul pomicol1/10/2021 Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a publicat Ghidul solicitantului pentru obţinerea sprijinului financiar prin submăsura 4.2a din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Submăsura finanţează investiţii în procesarea sau marketingul produselor din sectorul pomicol. Sesiunea pentru primirea cererilor de finanţare se va desfăşura în intervalul 14 octombrie 2021-14 ianuarie 2022. Suma totală disponibilă pentru investiţii în cadrul acestei sesiuni este de 20,4 milioane de euro. Solicitanţii eligibili pentru sprijinul acordat prin submăsura 4.2a sunt întreprinderile – întreprinderile mari, microîntreprinderile, întreprinderile mici şi mijlocii şi cooperativele, grupurile şi organizaţiile de producători care realizează investiţii corporale şi necorporale pentru procesarea şi marketingul produselor din sectorul pomicol cuprinse în Anexa I la Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), cu excepţia produselor pescăreşti. Sprijinul financiar nerambursabil acordat prin această submăsură este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru întreprinderi micro, mici şi mijlocii şi de 40% pentru întreprinderi mari şi forme asociative. Intensitatea sprijinului nerambursabil se va putea majora cu 20 de puncte procentuale în cazul investiţiilor colective. Valoarea fondurilor europene care pot fi obţinute variază în funcţie de tipul de beneficiar şi de investiţie. Astfel, pentru microîntreprinderi şi întreprinderi mici, sprijinul financiar este de 800.000 de euro/proiect. Pentru întreprinderi mijlocii, valoarea sprijinului poate ajunge la 1,1 milioane de euro, iar pentru întreprinderi mari valoarea sprijinului poate ajunge la 1,5 milioane de euro. Solicitantul trebuie să respecte o serie de condiţii minime pentru a accesa fondurile disponibile prin această linie de finanţare, printre care se află încadrarea în categoria beneficiarilor eligibili, încadrarea investiţiei în cel puţin una dintre acţiunile sau operaţiunile eligibile, demonstrarea viabilităţii economice a investiţiei în baza prezentării documentaţiei tehnico-economice. Printre activităţile eligibile în cadrul submăsurii 4.2a se numără înfiinţarea, extinderea şi modernizarea unităţilor ce colectează, condiţionează şi procesează materie primă provenită din sectorul pomicol, inclusiv pentru producerea băuturilor alcoolice. Se finanţează astfel construcţiile destinate unei etape sau întregului flux tehnologic, cele destinate infrastructurii interne şi de utilităţi sau cele pentru sistemele de supraveghere video pentru activitatea propusă prin proiect. Sunt, de asemenea, eligibile cheltuielile cu unităţile mobile de procesare şi cele pentru respectarea condițiilor de igienă, sanitar-veterinare şi a fluxului tehnologic. În scopul comercializării în cadrul lanţurilor scurte sunt eligibile ca mijloace de transport autoizoterme, remorci şi semiremorci izoterme cu sau fără agregate de frig sau de control al temperaturii, cisterne pentru transport specializat pentru materia prima/produsul finit rezultat din proiect, rulote şi autorulote alimentare. Dintre cheltuielile generate de investiţiile eligibile în active necorporale le amintim pe cele privind organizarea şi implementarea sistemelor de management al calităţii şi de siguranţă alimentară, achiziţionarea de tehnologii (know-how), patente şi licenţe pentru pregătirea implementării proiectului, achiziţionarea de software.
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
|