REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Acelasi minister, aceleasi probleme... un alt ministru!

15/2/2012

4 Comments

 
Acelasi minister, aceleasi probleme... un alt ministru! - Agrimedia.ro
Dorin COJOCARU, director general APRIL

Ce aşteptări aveţi de la noul ministru în calitate de director general APRIL şi tot odată membru în CD Romalimenta?
Ar trebui ca la învestirea în funcţia de ministru al Agriculturii să se treacă în jurământ un P.S.: “Şi să nu uit că industrializarea producţiei agricole este prioritară, pentru că ea aduce plus valoare producţiei agricole şi numai în acest fel voi reuşi să transform agricultura românească dintr-o agricultură de subzistenţă, într-o agricultură modernă, agroindustrială, ce va reuşi să se ridice la standarde europene!”. Acest mesaj trebuie transmis întregului Guvern, deoarece acum nu se mai poate construi o agricultură industrială fără o bună colaborare interministerială: Ministerul Agriculturii, de Finanţe, Comerţ, Interne şi Ministerul Economiei. Guvernul trebuie să vadă acestă ramură ca fiind strategică şi cu mare potenţial pentru România.

Care sunt cele mai urgente măsuri pe care ar trebui să le ia noul ministru al Agriculturii?
Un prim pas al actualului ministru ar fi lupta pentru o TVA mai mică la produsele din industria alimentară. Sunt destule dovezi pragmatice ce pot susţine această decizie de scădere a TVA şi nu înteleg de ce „nu rupe nimeni pisica”? Produsele tradiţionale au devenit o înfloritoare piaţă neagră, lipsită de orice control de siguranţă, calitate sau fiscal. Nu am nimic cu mica agricultură de subzistenţă şi cu produsele tradiţionale, dar dacă ne dorim să transformăm agricultura românească într-o forţă economică, într-un motor al economiei româneşti, atunci aceste acţiuni populiste ce promovează cultura şi civilizaţia ancestrală a ţăranului român ar fi trebuit să fie trecute în strategia de dezvoltare a Ministerului Culturii, iar „fermele” cu 1-2 vaci cu lapte şi două găini să fie arondate Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. Dezvoltarea marilor ferme vegetale şi zootehnice trebuie să fie obiectivul prioritar nu numai al ministrului Agriculturii, ci a întregului guvern. Nu putem trece la alt nivel de dezvoltare economică dacă nu întelegem să nu mai vindem la export materii prime! Trebuie încurajată procesarea cărnii, a laptelui, a cerealelor şi a plantelor tehnice, astfel încât să facilităm exportul de produse finite.

Care sunt direcţiile de care ar trebui să ţină cont noul ministru al Agriculturii?
Să aibă puterea să reprezinte interesele industriei agroalimentare în relaţia cu celelalte ministere şi să faciliteze conexiunile pe filierele de produs, să mediatizeze şi să supervizeze relaţiile pe filiera între furnizori şi beneficiari. Să găsească soluţii curajoase, împreună cu celelalte ministere de resort, pentru valorificarea produselor din agricultură şi industria alimentară pe pieţele externe.

Care ar putea fi soluţiile ministrului pentru încurajarea sectorului dvs.?
Să deschidă toate căile de comunicare cu profesioniştii din industria alimentară şi să ţină cont de propunerile acestora când va gândi şi va realiza strategia de dezvoltare a sectorului. Să ceară sprijinul patonatelor din industria alimentară pentru a corecta unele legi delicate sau pentru a derula unele proiecte începute cu ani în urmă şi încă nefinalizate din diverse motive.

Ce propunere aţi face noului ministru pentru a creşte transparenţa şi eficacitatea controalelor efectuate de autorităţile din subordine, cu scopul creşterii siguranţei alimentare?
Să invite ANSVSA, ANPC şi MS, împreună cu patronatele din industria alimentară şi reprezentanţii hypermarketurilor pentru a semna un nou Protocol de control în fabricile alimentare şi reţelele comerciale, astfel încât să nu se mai suprapună controalele. Aceste controale suprapuse, necoordonate, duc la risipă de timp şi de energie umană, se fac de cele mai multe ori la companiile care respectă legea, iar pentru cele ascunse nu mai rămân resursele necesare pentru control, iar toate acestea duc în final în detrimentul consumatorului. Sperăm că domnul ministru va înţelege şi va accepta că noi, patronatele, împreună cu sindicatele fermierilor, nu suntem duşmanii ministerului, ci suntem echipa cu care ar trebui să lucreze, pentru a dezvolta această ramură prioritară a economiei româneşti.

Mult succes domnule ministru şi va aşteptăm la dialog!
4 Comments
Dorin
20/2/2012 03:10:51

Oare cititorii dumneavoastra stiu ce reprezinta "APRIL"?
- "ASOCIATIA PATRONALA ROMANA DIN INDUSTRIA LACTATELOR" !

Reply
Dumitru
20/2/2012 05:23:54

Speram ca acțiunile APRIL sa nu fie pt producători un fel de " surpriza" de întâi APRIL in ceea ce privește politica prețurilor si platilor .

Reply
Dorin Cojocaru
28/2/2012 04:48:07

Stimate domnule Dumitru,
nu inteleg "surpriza" deoarece nu stiu ce "statut" aveti: fermier sau consumator de lactate?
fermierii cunosc ca in perioada de primavara pretul de achizitie al laptelui materie prima este in scadere datorita cresterii ofertei pe piata si a scaderii consumului.
Pentru consumatori , "surpriza" de primavara se datoreaza cresterii nejustificate a utilitatilor si combustibilului . Transportul incepe sa reprezinte 7-8% din costul pe Kg produs, iar de TVA ....., nu comentez acum aici.

Multumesc pentru intelegere....

Reply
ghita49
20/2/2012 08:57:39

Bine zici Dorine!, dar dupa cum nu gasesti un taran care stie de APRIL, tot asa nu gasesti unu in minister care stie ce-i aia agricultura!

Reply

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE