Achim Irimescu: «Este un act de mare curaj să te apuci să întocmeşti un proiect european»

În condiţiile crizei economice care persistă, a concurenţei acerbe de pe piaţa UE şi de pe cea internaţională, este un act de mare curaj să te apuci să întocmeşti un proiect european în urma căruia să primeşti în cel mai bun caz 50% contribuţie publică, a declarat, nu demult, pentru revista „AGRIMEDIA“, Achim Irimescu, directorul departamentului Agricultură, Pescuit şi Dezvoltare Rurală din cadrul Reprezentanţei Permanente a României la Bruxelles.

În viziunea fostului secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii, problemele cele mai mari cu care se confruntă potenţialii beneficiari de fonduri FEADR sunt legate de cofinanţare şi de aici descurajarea acestora în a mai depune proiecte, chiar dacă două măsuri investiţionale au fost lansate la sfârşitul lunii martie 2015, prin asumarea răspunderii. De asemenea, în viziunea funcţionarului european, este posibil ca descurajarea potenţialilor deponenţi să se datoreze şi birocraţiei exagerate, atât europene, cât şi naţionale. „Să nu uităm că penalizarea multor beneficiari şi proiecte pe motive de «creare de condiţii artificiale» a dus la recuperarea a peste o sută de milioane de euro. De aici şi teama celor din agenţiile de plată de a-şi mai asuma responsabilitatea, spre exemplu, şi a permite efectuarea plăţilor către beneficiari dacă nu se respectă ad literam proiectul iniţial, chiar dacă soluţiile tehnice ulterior aplicate sunt mai bune şi nu se solicită fonduri suplimentare“, a precizat Irimescu în interviul acordat publicaţiei noastre. Subiectul organismelor modificate genetic şi posibilitatea cultivării lor în România a reprezentat un alt punct pe lista celor discutate cu oficialul român detaşat la Bruxelles. În viziunea lui Achim Irimescu, în cadrul căreia sunt ascunse mesaje care reprezintă, în fapt, curente actuale de opinie europene, nu trebuie respinsă a priori orice plantă modificată genetic, dar trebuie văzut exact ce efecte secundare poate genera consumul atât animal, cât şi uman. „Dacă s-ar investi în cercetare, în vederea obţinerii de plante modificate genetic capabile să reziste la secetă, atunci interesul ar fi altul. Însă, în cazul în care modificarea genetică face ca plantele să reziste la produsele chimice cu care se tratează culturile, există riscul ca planta transgenică respectivă să acumuleze multe reziduuri chimice şi de aici riscul pentru consumatori“, a mai precizat şeful departamentului de resort din cadrul Reprezentanţei Permanente a României la Bruxelles.

Care sunt noutăţile la Bruxelles, domnule Achim Irimescu?

Ne străduim să prelungim cu şase luni termenul de utilizare a banilor europeni pentru programul de dezvoltare rurală aferent perioadei 2007-2013; este destul de complicat însă, din cauză că sunt state membre care susţin demersul, dar nu toate. De ce? Pentru că, spre exemplu, banii pe care i-ar returna România la UE la sfârşitul acestui an - posibil câteva miliarde bune pentru politica regională şi, dacă nu se întâmplă nimic, aproape un miliard pentru agricultură - se scad din aportul la bugetul european al statelor membre contributoare nete (cel mai mare fiind Germania). În plus, statele membre care ajung la o absorbţie de 95% vor trebui ca, în cazul în care se prelungeşte termenul cu 6 luni, să primească rambursările de la UE cu întârziere corespunzătoare, cu toate efectele ce decurg de aici. O altă noutate o constituie intrarea în vigoare a regulamentului care prevede posibilitatea ca statele membre să refuze sau să accepte, cu o bază legală de această dată, cultivarea organismelor modificate genetic (OMG). Sigur, acest lucru poate fi implementat numai după ce EFSA - Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor - îşi va da verdictul pozitiv asupra dosarelor depuse pentru acceptare în comerţ sau cultivare în UE. România a stabilit de principiu, ca poziţie naţională, că se va decide doar după ce EFSA va emite aviz favorabil pe aceste dosare şi doar după ce analizăm caz cu caz riscurile comercializării sau cultivării plantelor modificate genetic.

Observăm deja două semne de întrebare la dumneavoastră - aviz favorabil EFSA, respectiv analiza de la caz la caz...

Să vă dau un exemplu: am urmărit o emisiune difuzată pe un post tv francez, în care se vorbea că soia modificată genetic care se importă în UE generează o mulţime de probleme. Spre exemplu, în Germania, două ferme a câte 600 de capete de vaci au avut parte de mortalitate 100% în urma hrănirii animalelor cu astfel de produse/subproduse. În Danemarca, o fermă de porci a reclamat apariţia de purcei născuţi cu malformaţii. Sigur, nu modificarea genetică era de vină, ci efectul secundar al rezistenţei la glifosat, respectiv reziduurile erbicidului respectiv, aşa cum a determinat universitatea de profil din Leipzig (Germania). Surprinzător este că efectele au apărut de la cantităţi nu foarte mari de pesticid - atunci când se depăşea pragul de un gram de glifosat la tona de soia modificată genetic se năşteau purcei cu malformaţii. Deci nu soia transgenică în sine a fost cauza, ci reziduurile de erbicid. De remarcat că UE a importat anul trecut 35 de milioane de tone de soia, dintre care peste 18 milioane de tone de şrot şi 13,5 milioane de tone de boabe. Din acest total, circa 90 de procente este soia modificată genetic. Pe locul I al exportatorilor se află Brazilia, pe locul II Argentina şi pe locul III SUA.

Dacă totul merge bine la EFSA şi România decide să cultive soia OMG, şi probabil şi porumb transgenic, nu contravine oare acest demers cu ideea de înverzire propovăduită de noua Politică Agricolă Comună?

Rămâne de văzut. Şi asta pentru că soia modificată genetic de la Monsanto nu mai este pe circuitul de avizare la EFSA în vederea cultivării; compania americană şi-a retras dosarul. Deocamdată, nu este nici o varietate de soia modificată genetic pe lista EFSA pentru cultivare. Sigur, pentru viitor, întrebarea este legitimă. De principiu, nu trebuie respinsă a priori orice plantă modificată genetic, dar trebuie văzut exact ce efecte secundare sunt. Spre exemplu, dacă s-ar investi în cercetare, în vederea obţinerii de plante modificate genetic capabile să reziste la secetă, atunci interesul ar fi altul. Însă, în cazul în care modificarea genetică face ca plantele să reziste la produsele chimice cu care se tratează culturile, există riscul ca planta transgenică respectivă să acumuleze multe reziduuri chimice şi de aici riscul pentru consumatori. Trebuie să acţionăm cu prudenţă mare, iar fermierii şi consumatorii să fie bine informaţi. Tocmai de aceea trebuie ca nu doar producătorul agricol să fie informat şi să decidă în cunoştinţă de cauză, ci şi consumatorul.

La noi în ţară s-a tot discutat în ultimul timp de plăţile directe, de noile regulamente europene, dar şi de acel Ordin 619 destul de controversat din punctul de vedere al unor fermieri. Sintagma „fără echivoc“ în determinarea proprietăţii a generat... pasiuni aprige printre producătorii agricoli.

Legislaţia UE spune clar un lucru: fermierul trebuie să facă dovada fie că deţine fie un act de proprietate, fie un contract sau alte documente prin care i-a fost oferit dreptul de a lucra acel teren. Mai departe, nu există prevederi specifice. Însă statul membru poate adopta anumite precizări pentru a facilita utilizarea terenurilor. Dar trebuie precizat că la nivel european statele membre şi Comisia Europeană evită includerea în legislaţie a unor termeni care nu permit o definire clară a condiţiilor şi pot crea multe probleme. Desigur, trebuie încurajaţi producătorii să lucreze suprafeţele arabile într-un mod cât mai comasat. Din păcate, Ordinul 619 a fost adoptat în foarte scurt timp şi nu a fost vreme pentru analize în profunzime şi discuţii mai ample cu fermierii. Dar, fiind ordin de ministru, se pot corecta din mers anumite lucruri. Să nu uităm că scopul administraţiei este să faciliteze fermierilor accesul la fonduri, cu respectarea cerinţelor europene. De fapt, aceasta este ideea: să nu introducem elemente de birocraţie care se reducă dreptul fermierilor de a accesa bani europeni.

Proiecte anulate în valoare de un miliard de euro

Să revenim la PNDR 2007-2013 şi la sumele necheltuite. Aproape un miliard de euro înseamnă ceva. Ce face ţara noastră să nu dăm bani înapoi?

La dezvoltare rurală, din cauza crizei economice, beneficiarii nu au avut bani pentru cofinanţare şi înţeleg că s-au reziliat foarte multe proiecte. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, spunea nu demult de proiecte anulate în valoare de circa un miliard de euro. Intenţia ar fi acum, dacă am reuşi să prelungim termenul, ca banii să fie îndreptaţi către măsuri cu finanţare publică maximă, pentru a nu mai avea probleme cu partea de cofinanţare. În plus, timpul fiind foarte scurt, este greu să mai poţi organiza licitaţii de proiecte. S-ar putea însă apela la măsuri de investiţii publice, cum este şi cazul M322, unde există proiecte în aşteptare. Potenţialii beneficiari trebuie să-şi refacă studiul tehnic, să le actualizeze şi să le aplice urgent. Altfel, dacă s-ar ajunge la contestarea licitaţiilor, rezultatul ar fi minim. În orice caz, dacă reuşim să salvăm 200-300 de milioane de euro, tot înseamnă mare lucru. Termenul limită este 31 decembrie 2015, dar noi sperăm la o prelungire de şase luni. Iniţial, iniţiativa a pornit de la România, Bulgaria, Grecia şi Cipru. Ulterior, am fost susţinuţi de alte 13 state. Sunt în prezent 17 state care sprijină iniţiativa, dar este de remarcat că am reuşit să nu se opună nici unul dintre cele 28 de state membre ale UE.

De ce credeţi că până acum n-a fost transmis AFIR nici un proiect de la lansarea primelor măsuri PNDR 2014-2020 din martie?

Problemele cele mai mari sunt legate de cofinanţare şi de aici şi descurajarea potenţialilor beneficiari. Dacă avem în vedere că multe proiecte din perioada de programare 2007-2013 au fost anulate, nu ne putem aştepta ca pe noul program să avem imediat ofertă mare de proiecte. Este posibil ca descurajarea potenţialilor deponenţi să se datoreze şi birocraţiei exagerate, atât europene, cât şi naţionale! Să nu uităm că penalizarea multor beneficiari şi proiecte pe motive de „creare de condiţii artificiale“ a dus la recuperarea a peste o sută de milioane de euro. De aici şi teama celor din agenţiile de plată de a-şi mai asuma responsabilitatea, spre exemplu, şi a permite efectuarea plăţilor către beneficiari dacă nu se respectă ad literam proiectul iniţial, chiar dacă soluţiile tehnice ulterior aplicate sunt mai bune şi nu se solicită fonduri suplimentare. În orice caz, consider că în condiţiile crizei care persistă, a concurenţei acerbe pe piaţa UE şi internaţională, este un act de mare curaj să te apuci să întocmeşti un proiect european în urma căruia să primeşti în cel mai bun caz 50% contribuţie publică, să iei credite cu aproape 10 la sută, să faci faţă mediului de afaceri, care are imprevizibilitatea pe care o ştim, şi, în final, după terminarea proiectului, să nu fii în măsură să obţii profit. Toate aceste aspecte contează foarte mult. Beneficiarii nu pot avea o perspectivă clară asupra a ceea ce se va întâmpla pe piaţă peste un an, doi, cinci de la obţinerea finanţării.

Cum se vede dispariţia cotei de lapte de la Bruxelles?

Cu bunăvoinţă şi bucurie de către marii producători şi cu preocupare de către cei de nivel mic şi mai ales de către producătorii de lapte din zonele montane, unde, ştiţi bine, colectarea laptelui este costisitoare.

A crescut volumul de lapte mutat dintr-o ţară în alta?

Deocamdată nu, şi nu este de aşteptat pe termen atât de scurt. De-abia de la 1 aprilie s-a renunţat la cote, dar sigur exisă riscuri recunoscute de mai multe state membre, inclusiv de noi, ca micii producători, mai ales cei aflaţi în zone defavorizate, să aibă probleme în a mai rămâne pe piaţă.

Cu Rusia s-a mai discutat/negociat ceva vizavi de embargo?

În principiu, în această vară ar trebui să fie reevaluată interdicţia. Rămâne de văzut la ce se va ajunge. Din datele publicate de DG AGRI înţeleg că, în mare parte, producătorii s-au reorientat către alte pieţe, iar balanţa exporturilor s-a reechilibrat. Sigur că mai sunt şi efectele secundare resimţite de data aceasta şi de România - fructe din alte state au venit şi au invadat piaţa românească.

În prezent, cum mai este văzută România, în ansamblul ei, şi în principal agricultura, de către decidenţii europeni?

Din păcate, nu foarte bine, pentru că nu reuşim să ne asumăm toate obligaţiile de stat membru al UE. Spre exemplu, la atâţia ani de la aderare nu avem încă un sistem de ecarisare a animalelor decedate care să răspundă cerinţelor europene. Avem probleme şi în a asigura participarea cu specialişti din ţară la toate reuniunile tehnice de aici.

Simplificarea Politicii Agricole Comune incită însă discuţii. Despre ce este vorba?

Noua PAC a venit cu partea de înverzire, dar problema este că introducerea de noi elemente a complicat această politică europeană şi mai mult. De ani tot discutăm de simplificare, însă PAC s-a complicat după fiecare reformă. Nu reuşesc fermierii să aplice bine o politică şi imediat se adoptă noi modificări. Noile prevederi vor conduce mai mult ca sigur la penalizări importante de fonduri şi în ţara noastră. Spre exemplu, chiar pentru perioada de programare 2007-2013, când PAC a fost mult mai simplu de aplicat pentru producătorii români, sunt deja penalizări de peste jumătate de miliard de euro. Fermierii, şi chiar administraţia, nu s-au putut alinia 100% cerinţelor europene complexe. Simplificarea este foarte bună atât timp cât reuşeşti să simplifici ceva. Deocamdată însă, cu toate discuţiile care au fost, nu sunt idei majore de simplificare, pentru că nu se doreşte modificarea actelor de bază care au constituit reforma, ci doar actele delegate ale CE. De aceea, sigur, pentru simplificare, ceva corecţii se vor mai face, dar nu atât de radical încât să simplifice cu adevărat procedurile pentru fermier şi administraţie.

Inclusiv obligativitatea introducerii plăţii per fermă începând din 2020 generează probleme mari, în mare parte din cauza sectorului de cadastru.

În mod normal, trebuia să avem un cadastru la nivel naţional. Sau, dacă tot am realizat ortofotoplanurile pentru IACS, ar trebui să utilizăm ceea ce s-a făcut la APIA pentru sectorul cadastru. Nu este atât de simplu, dar nu putem să acuzăm UE că ne cere să avem rezolvată această problemă. Aici este clar că este o deficienţă a noastră.

În concluzie, vom avea probleme în ceea ce înseamnă sistemul de plăţi directe?

Din păcate, în special din cauza lipsei cadastrului, România va avea probleme mult mai mari decât alte state la capitolul plăţi directe.

Ionel VĂDUVA