REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Picture

Acord cu Federatia Rusa pentru comercializarea produselor de origine animala

15/10/2012

0 Comments

 
Acord cu Federatia Rusa pentru comercializarea produselor de origine animala - Agrimedia.ro
Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, s-a întâlnit la data de 10 octombrie a.c., la Ministerul Agriculturii din Rusia, cu omologul său din Federaţia Rusă, Fiodorov Nicolai Vasilievici.

În urma discuţiilor, România a obţinut un acord foarte important din partea Rusiei în ceea ce priveşte comercializarea produselor de origine animală pe piaţa rusă de desfacere.

În această privinţă, ministrul rus al agriculturii s-a angajat că, din luna noiembrie a acestui an, autoritatea sanitar-veterinară rusă va începe inspecţiile la întreprinderile româneşti care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele cărnii şi al laptelui, în scopul recunoaşterii capacităţii acestora de a răspunde cerinţelor sanitare veterinare impuse de piaţa rusă. Astfel, acest demers va permite producătorilor români de produse de origine animală să intre pe o piaţă cu un potenţial de consum uriaş.

Ministrul Agriculturii din România a abordat în cadrul discuţiilor cu omologul rus aspectele de interes ale oamenilor de afaceri români din sectorul agroalimentar, care au fost reprezentaţi în delegaţia care l-a însoţit. Interesele acestora vizează sectorul agroalimentar, dar şi comerţul cu îngrăşăminte. Un interes aparte subliniat de ministrul român îl reprezintă sectorul vitivinicol, care are un potenţial foarte mare de export pe piaţa rusă. Ministrul român a reiterat invitaţia către omologul său de a participa la târgul internaţional pentru agricultură IndAgra din Bucureşti, de la sfârşitul lunii octombrie.

Delegaţia română a fost formată din secretarul de stat Achim Irimescu şi un grup de oameni de afaceri, preşedinţi şi directori generali ai firmelor ValVis Holding, Cargill, CrisTim, ProdLacta, precum şi vicepreşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE