Ca urmare a evaluării recoltelor de cereale păioase, a celor de rapiță și a unor produse horticole, factorii decizionali de la nivel central, dar și unii specialiști, manageri ai unor firme de profil, au ajuns la concluzia că anul 2011 este un an agricol bun. Rezultatele înregistrate până în prezent sunt în mare măsură o consecință a întoarcerii țăranului spre cultivarea câmpului. În acest sens, se impune a fi remarcat că agricultura a fost sprijinită și în acest an cu alocații bugetare și subvenții comunitare, deloc neglijabile, plătite la timp, dar nu în toate cazurile inspirat direcționate, precum acordarea unor măsuri de sprijin și celor care nu cultivă efectiv pământul.
Dacă vom avea în acest an hambarele pline, o datorăm și faptului că din punct de vedere pluviometric, a plouat la timp, în cantități chiar peste media anuală a perioadei și cu mici excepții ploaia a creat dificultăți pe întinderea întregii țări. De aceea, trebuie să-i mulțumim bunului Dumnezeu pentru acest inestimabil dar. Nu în ultimul rând, a fost și impulsul dat de conducerea Ministerului Agriculturii și Devoltării Rurale, potrivit căruia cei care nu lucrează pământul nu vor mai primi subvenții, eventual vor fi amendați. Așa se explică faptul că suprafețele cultivate în acest an sunt mult mai mari față de anii precedenți. Totuși, văzând partea goală a paharului, revenim la o mai veche temă abordată de publicația noastră. În acest an, slavă Domnului, vom avea recolte, dar ce facem cu ele, unde le depozităm și cum ajutăm producătorii să le valorifice eșalonat, la un preț corect, fără a fi lăsați la discreția intermediarilor, care până la sacoșa consumatorului majorează prețul produselor de 8-10 ori? Dacă pot fi accesate fonduri europene pentru realizarea unor spații de depozitare sau a unor piețe de desfacere civilizate și stimulative pentru producători, de ce nu-i sprijinim prin instituțiile descentralizate să se asocieze în acest scop. Suntem singura țară din Europa în care micul producător agricol își valorifică producția, preponderent, pe marginea șanțului. Pe lipsa spațiilor de depozitare, dar și pe lipsa resurselor financiare ale producătorului agricol se grefează activitatea furibundă a intermediarilor. Aici este paradoxul: avem produse agroalimentare, însă ele nu sunt accesibile în multe cazuri consumatorului din cauza prețului artificial creat de interpuși, dar și a lipsei de ritmicitate în aprovizionarea constantă. Avem în schimb festivaluri peste festivaluri, al clătitelor, al brânzei, al cârnaților, al gogoșilor, asezonate cu lăutari și piețe ad-hoc de produse alimentare ecologice. Lucru bun de altfel, dar pe jumătate făcut, deoarece acei producători care respectă standardele și rețetele tradiționale ar trebui să fie sprijiniți de oficialii locali și, eventual cu fonduri europene, să-și deschidă în fiecare oraș cel puțin câte un mic magazin cu desfacere continuă a acestor bunuri atât de râvnite. Ar fi benefic pentru consumatori, pentru producători și pentru supraviețuirea tradiției românești în domeniu. În acest sens, parafrazându-l pe marele om de știință Gheorghe IonescuȘișești, care spunea că „tradiția ne obligă, calitatea nae-o impune și profesionalismul ne dă dreptul”, trebuie să avem o agricultură performantă, o piață agroalimentară organizată în folosul producătorului agricol și al consumatorului. Nu trebuie pierdut din vedere de către nimeni că, prin agricultură, România se poate redresa economic dacă aceasta va fi sprijinită prin măsuri eficiente.
Simona MUNTEANU
