Actualitati de sezon

Ca urmare a evaluării recoltelor de cereale păioase, a celor de rapiţă şi a unor produse horticole, factorii decizionali de la nivel central, dar şi unii specialişti, manageri ai unor firme de profil, au ajuns la concluzia că anul 2011 este un an agricol bun. Rezultatele înregistrate până în prezent sunt în mare măsură o consecinţă a întoarcerii ţăranului spre cultivarea câmpului. În acest sens, se impune a fi remarcat că agricultura a fost sprijinită şi în acest an cu alocaţii bugetare şi subvenţii comunitare, deloc neglijabile, plătite la timp, dar nu în toate cazurile inspirat direcţionate, precum acordarea unor măsuri de sprijin şi celor care nu cultivă efectiv pământul.

---

Dacă vom avea în acest an hambarele pline, o datorăm şi faptului că din punct de vedere pluviometric, a plouat la timp, în cantităţi chiar peste media anuală a perioadei şi cu mici excepţii ploaia a creat dificultăţi pe întinderea întregii ţări. De aceea, trebuie să-i mulţumim bunului Dumnezeu pentru acest inestimabil dar. Nu în ultimul rând, a fost şi impulsul dat de conducerea Ministerului Agriculturii şi Devoltării Rurale, potrivit căruia cei care nu lucrează pământul nu vor mai primi subvenţii, eventual vor fi amendaţi. Aşa se explică faptul că suprafeţele cultivate în acest an sunt mult mai mari faţă de anii precedenţi. Totuşi, văzând partea goală a paharului, revenim la o mai veche temă abordată de publicaţia noastră. În acest an, slavă Domnului, vom avea recolte, dar ce facem cu ele, unde le depozităm şi cum ajutăm producătorii să le valorifice eşalonat, la un preţ corect, fără a fi lăsaţi la discreţia intermediarilor, care până la sacoşa consumatorului majorează preţul produselor de 8-10 ori? Dacă pot fi accesate fonduri europene pentru realizarea unor spaţii de depozitare sau a unor pieţe de desfacere civilizate şi stimulative pentru producători, de ce nu-i sprijinim prin instituţiile descentralizate să se asocieze în acest scop. Suntem singura ţară din Europa în care micul producător agricol îşi valorifică producţia, preponderent, pe marginea şanţului. Pe lipsa spaţiilor de depozitare, dar şi pe lipsa resurselor financiare ale producătorului agricol se grefează activitatea furibundă a intermediarilor. Aici este paradoxul: avem produse agroalimentare, însă ele nu sunt accesibile în multe cazuri consumatorului din cauza preţului artificial creat de interpuşi, dar şi a lipsei de ritmicitate în aprovizionarea constantă. Avem în schimb festivaluri peste festivaluri, al clătitelor, al brânzei, al cârnaţilor, al gogoşilor, asezonate cu lăutari şi pieţe ad-hoc de produse alimentare ecologice. Lucru bun de altfel, dar pe jumătate făcut, deoarece acei producători care respectă standardele şi reţetele tradiţionale ar trebui să fie sprijiniţi de oficialii locali şi, eventual cu fonduri europene, să-şi deschidă în fiecare oraş cel puţin câte un mic magazin cu desfacere continuă a acestor bunuri atât de râvnite. Ar fi benefic pentru consumatori, pentru producători şi pentru supravieţuirea tradiţiei româneşti în domeniu. În acest sens, parafrazându-l pe marele om de ştiinţă Gheorghe IonescuŞişeşti, care spunea că „tradiţia ne obligă, calitatea nae-o impune şi profesionalismul ne dă dreptul”, trebuie să avem o agricultură performantă, o piaţă agroalimentară organizată în folosul producătorului agricol şi al consumatorului. Nu trebuie pierdut din vedere de către nimeni că, prin agricultură, România se poate redresa economic dacă aceasta va fi sprijinită prin măsuri eficiente.
Simona MUNTEANU