Adama investește în continuare în noi formulări și dorește să devină Nr. 1 în alegerile fermierilor1/4/2023 Compania Adama a organizat pe 24 martie, la Crama de Piatră din județul Prahova, un eveniment dedicat presei. Echipa de management a prezentat rezultatele și dificultățile sezonului trecut , provocările actualului sezon și soluțiile cu care ei vin în întâmpinarea problemelor fermierilor: Programe de loializare, soluții digitale noi și lansări de produse pentru culturile de câmp, o logistică mai bună și centre de excelență în România. Gabriela Vila, director general ADAMA, a punctat cele mai importante momente din povestea companiei de peste 80 de ani, „o poveste despre viziune, antreprenoriat și creativitate”. După 50 de ani de activitate în Israel, a început expansiunea în afara țării, prin cumpărarea și extinderea organizațiilor. România a fost printre primele țări unde s-au extins. Un an important a fost 2011 când au devenit parte din ChemChina. În 2014 devine din Makhtesim Agan, Adama (pământ în lb. ebraică), iar din 2020 sunt parte din Syngenta Group. „Suntem făcuți pentru schimbare și suntem pregătiți să o înfruntăm!”, a subliniat Gabriela Vila deviza companiei, vorbind și despre un alt angajament al echipei de azi: „Accelerarea succesului pentru fermieri, distribuitori și echipă”. Strategia Adama are la bază 3 elemente: Listen, Learn, Deliver (ascultăm, învățăm, livrăm), și se construiește pe 4 piloni: parteneri, produse și noi formulări, portofoliu de produse care să acopere culturile din fiecare zonă specifică, logistică eficientă.
Azi Adama se mândrește cu vânzări de produse protecția plantelor de 5,6 mld.$ în peste 100 de țări, peste 300 de substanțe active ca bază pentru o ofertă cât mai diferențiată, 4 centre de excelență în cercetare și dezvoltare, 2 centre de producție complet integrate în Israel și China, 22 facilități de sinteză și formulare globale. În România e prezentă din 1991, fiind azi în Top 3 după suprafața tratată, Top 5 după cifra de afaceri, cu un portofoliu hibrid de produse și peste 50 de angajați. Cele două centre de integrare - cel din Israel (pentru dezvoltarea și extinderea noilor produse) și cel din China (fabricarea de molecule cheie integrate, cu costuri competitive la nivel global) facilitează obținerea de formulări cu eficiență crescută, pentru a răspunde nevoilor din ferme, în condițiile în care legislația e din ce în ce mai restrictivă. Astfel, ambiția echipei Adama este să devină numărul 1 în Alegerile fermierilor. Alexandra Ali, director Omologări, a prezentat obiectivele Pactului Ecologic European și Farm to Fork. În acest context Adama se mandrește cu câteva realizări: reducerea cu 30% a emisiilor gazelor cu efect de seră, folosirea cu 36% mai multe deșeuri periculoase reciclate și refolosite în comparație cu 2020. Ambiția companiei este ca până în 2025 să reducă cu 10% utilizarea combustibililor fosili. De asemenea, ea a subliniat etica profesională, atenția față de oameni și de mediu. Până în 2030 Adama va introduce peste 20 de noi produse Pentru că se aștepată ca circa o treime din produsele de protecția a plantelor pentru principalele culturi de câmp să dispară sau să aibă restricții de utilizare, compania Adama anunță că 90 substanțe active vor intra în portofoliul în anii următori, ceea ce se va traduce în peste 300 de produse, de combinații unice și formulări distincte, a precizat directorul de marketing Adrian Cosor. În plus Adama s- a finalizat anul acesta, cu o investiție totală de peste 50 mil dolari (din care 30% pentru implementarea practicilor durabile, ca parte a angajamentului continuu al Adama în protejarea mediului), construcția noii uzine de producție pentru protioconazol în Brazilia, care completează celelalte unități de producție de protioconazol, poziționând compania ca unul dintre cei mai importanți producători mondiali și un furnizor lider al acestei molecule . Noi centre de pregătire Dan Maftei, director tehnic, a reafirmat că dorește o relație cât mai strânsă cu fermierii, relație care se bazează pe o echipă tehnică și comercială instruită. De aceea, începând cu acest an pregătirea oamenilor de teren va fi dusă la alt nivel: Adama lansează două Centre de Excelență pentru instruirea tehnică, în vestul țării și în sud-est, în zone tradițional agricole. Prețuri stabile și logistică eficientă Din punct de vedere economic și financiar, perioada ultimilor ani a fost extrem de dificilă. Directorul financiar Sever Pătrășcioiu a adus în discuție trendurile macroeconomice și a evidențiat factorii cheie în 2023, cu impact la nivel global în agricultură și în industria de protecție a culturilor. Sunt speranțe pentru producții bune la nivel global, și în ciuda scăderii din ultimele luni, se estimează că prețurile substanțelor active se vor stabiliza la niveluri ridicate. De aceea, așa cum a subliniat și Alin Florea, Director logistică Adama, care prezentat situația de bord 2022 și o estimare pentru 2023, compania a făcut eforturi pentru a avea la dispoziție substanțe și stocurile necesare prin reconfigurări și optimizări legate de depozite, transport, mod de lucru, precum și de pregătirea produselor pentru parteneri/ fermieri și livrarea acestora în cel mai scurt timp posibil „Echipa Adama a reușit să-și respecte promisiunea de a oferi fermierilor români soluții adecvate nevoilor lor, produse și servicii eficiente care să le simplifice activitatea și să îi ajute să se dezvolte, în ciuda contextului dificil în care ne aflăm”, a precizat Gabriela Vila, directorul general al Adama Agricultural Solutions România. Roxana Drăghici
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
|