REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

ADAMA, prezenţă pe piaţă şi recomandări

1/7/2021

0 Comments

 
Picture
 Compania ADAMA a fost sponsorul principal al
„Zilei Grâului Bărăgan“, manifestare organizată de APPR la începutul lunii iunie în ferma Telehuz Agriserv din localitatea Mărculeşti, judeţul Ialomiţa. În preziua evenimentului 
a avut loc o conferinţă de presă, în cadrul căreia reprezentanţii companiei ADAMA au vorbit despre prezenţa acesteia pe piaţa de profil atât la nivel mondial, cât şi local. Totodată, au fost atinse unele aspecte tehnice ce trebuie luate în calcul pentru reuşita culturii de cereale păioase.
Gabriela Vila, director general al ADAMA Agricultural Solutions în România şi Republica Moldova, a declarat că compania are o prezenţă globală, având 60 de reprezentanţe în peste 100 de ţări şi ocupă locul 7 în clasamentul companiilor din domeniul protecţiei plantelor la nivel mondial.

„La fiecare 10 ani ADAMA îşi dublează cifra de afaceri şi are o amprentă importantă în China, ceea ce face să aibă o bază de dezvoltare foarte bună. Produsele ADAMA acoperă toate segmentele importante pentru fermieri. Istoricul companiei a început prin anii ’50, atunci când companiile Makhteshim şi Agan au fost întemeiate. Ulterior, cele două 
companii au fuzionat, formând în anul 1998 Makhteshim Agan. În anul 2011, o parte din acţiunile companiei au fost preluate de ChemChina, astfel încât în 2014 are loc schimbarea denumirii companiei în ADAMA. Piaţa din China deschide o nouă pagină în istoria companiei. Începând cu anul 2020 compania face parte din grupul Syngenta şi are o poziţie de sine stătătoare în cadrul acestuia.“

Referitor la strategia de dezvoltare a produselor, directorul general a declarat: „Suntem puternici pentru că ne uităm la produsele care vor ieşi de sub patent în următoarea perioadă şi facem produse complexe în baza lor. În acest mod ne diferenţiem pe piaţă: avem o viziune înainte de a se întâmpla lucrurile.“ Despre prezenţa companiei pe piaţa autohtonă a vorbit Adrian Sâmbotin, directorul comercial la nivel naţional. 

„În portofoliul de produse ADAMA România este un echilibru ideal între ceea ce înseamnă oferta comercială versus beneficiile produselor. Avem 57 de produse din toate categoriile: insecticide, erbicide, fungicide şi regulatori de creştere. În anul 2022 vom avea mai mult de 10 produse noi pentru a răspunde şi mai bine nevoilor fermierilor. Avem o echipă relativ mică, de 40 de persoane, dar cu o amprentă foarte puternică în mediul de agribusiness din România. Ocupăm locul 3 după suprafaţa tratată cu produsele ADAMA. Dezvoltarea în România are în centru fermierii. În curând o să venim cu solutii digitale în ceea ce priveşte identificarea problemelor pe cale aeriană, din drone.“

Rezistenţa dezvoltată de agenţii dăunători 

Dan Maftei, director tehnic şi dezvoltare ADAMA România şi Republica Moldova, a dorit să aducă în atenţie două subiecte importante: managementul rezistenţelor şi erbicidarea în toamnă la cultura de cereale păioase. Referitor la prima problemă, specialistul a afirmat că în ţara noastră nu există o instituţie sau un organism care să monitorizeze diferitele forme de rezistenţă pe care le dezvoltă bolile, dăunătorii şi buruienile. Fermierii sesizează faptul că anumite substanţe pe care le foloseau aveau înainte o eficacitate mai ridicată decât în prezent.

„Bolile au evoluat, se adaptează şi devin rezistente la acţiunea diferitelor substanţe active. Acelaşi lucru este valabil şi pentru buruieni. Spre exemplu, costreiul a devenit rezistent la nicosulfuron. Toate aceste aspecte ar trebui documentate, aşa cum se întâmplă în alte ţări. În cazul culturii de cereale păioase, septorioza este principala boală care pune probleme pentru că apar rase rezistente. Conform unor date adunate la nivel european, suprafaţa tratată cu fungicide a crescut tot mai mult, crescând şi numărul mediu de tratamente per sezon, însă producţia scade. Din păcate producem mai puţin, folosind mai multe inputuri. De aceea trebuie să ne adaptăm la realitatea din zilele noastre şi pentru aceasta am demarat, începând cu acest an, un studiu pentru a demonstra pe baze ştiinţifice că există forme de rezistenţă şi la noi în ţară.“ Directorul tehnic a afirmat că pentru a menţine o cultură de cereale păioase sănătoasă, fără atac de boli, sunt importanţi mai mulţi factori: alegerea produselor de protecţie, a momentului de aplicare, doza, dar şi modul de combinare a fungicidelor la efectuarea tratamentelor; acesta consideră, de asemenea, importantă introducerea în schema de tratament a produselor fitosanitare care acţionează multi-site. „Strobilurinele sau cele din clasa SDHI sunt eficiente pentru combaterea septoriozei, însă boala dezvoltă rezistenţă încrucişată. Dacă însă amestecăm oricare din cele două substanţe cu produse pe bază de folpet sau triazoli, nu doar că potenţăm efectul strobilurinelor sau al substanţelor SDHI, dar nici nu dăm posibilitate bolii să capete rezistenţă. Folpet este de zeci de ani pe piaţă şi nici o boală nu a dezvoltat rezistenţă la această substanţă activă deoarece ea are o acţiune multi-site, atacând boala în mai multe locuri din celulă, septorioza nemaiputând dezvolta rezistenţă.“

ADAMA are în portofoliu un produs pe bază de folpet, el având denumirea comercială Phoenix. Substanţa activă are acţiune preventivă de contact, împiedicând instalarea infecţiilor la suprafaţa organelor tratate prin inhibarea germinaţiei sporilor şi a creşterii tubului germinativ datorită procesului biochimic de blocare a metabolismului celular al respiraţiei ciupercilor sensibile. Produsul se aplică la grâu de la începutul alungirii tulpinii până la începutul înfloritului. Compania are în ofertă şi alte fungicide pentru tratarea culturilor de cereale păioase, precum Leander 750 EC şi Kantik 450 EC.

Primul este un produs sistemic cu acţiune preventivă şi curativă, protejând plantele de un număr mare de agenţi patogeni care pot apărea în culturile de cereale păioase. Substanţa activă fenpropidin inhibă biosinteza ergosterolului, dar prezintă un mod de acţiune diferit faţă 
de cel al fungicidelor azolice. Produsul s-a dovedit a fi eficient  în multe dintre situaţiile în care agenţii patogeni au dezvoltat rezistenţă la produsele din grupa chimică a triazolilor. Se recomandă efectuarea unui prim tratament preventiv în intervalul cuprins între faza de formare a paiului şi cea de apariţie a frunzei stindard şi al doilea tratament după dezvoltarea completă a frunzei stindard şi până la definitivarea spicului. Kantik 450 EC este un produs complex ce conţine trei substanţe active: procloraz, tebuconazol şi fenpropidin, având o acţiune sistemică şi de contact. Cu el se pot aplica cel mult două tratamente pe sezon, în postemergenţă, la interval de 14 zile, în funcţie de destinaţia culturii sau de presiunea bolilor. Primul tratament se aplică începând cu sfârşitul înfrăţirii şi până la apariţia frunzei stindard, iar al doilea începând cu formarea frunzei stindard şi până la începutul înfloririi. „Este foarte important să avem grijă de chimia de care dispunem în momentul de faţă deoarece fermierii din vestul Europei - Franţa sau Germania - nu mai folosesc produse pe baza de strobilurine, deoarece şi-au pierdut eficienţa din cauză că au abuzat de ele. Dacă nu vom avea grijă să introducem în schema de tratament produse care acţionează multi-site sau produse cu substanţe active noi, mult evoluate, se va ajunge la mărirea dozei per hectar, la suplimentarea numărului de tratamente, iar acest lucru va face ca în timp bolile să dezvolte rezistenţă“, a atenţionat Maftei. Pe lângă atenţia care trebuie acordată produselor de protecţie folosite, nu trebuie neglijate nici alte aspecte: toleranţa sau rezistenţa soiurilor la septorioză sau metodele de cultivare, precum respectarea densităţii de semănat etc.

Distrugerea buruienilor încă din toamnă

Despre combaterea buruienilor din cultura de cereale păioase, directorul tehnic a punctat importanţa erbicidării în toamnă. „În urmă cu câţiva ani, în România marea majoritate a suprafeţelor cultivate cu cereale erau erbicidate primăvara. Acum este necesar să erbicidăm în toamnă deoarece ne confruntăm cu schimbări climatice - toamnele sunt mai lungi şi mai blânde, iar buruienile sunt mult mai competitive toamna decât primăvara, concurând cu planta de cultură pentru hrană, apă şi lumină. Totodată, au crescut suprafeţele pe care se practică tehnologiile no-tillage şi minimum tillage, iar aceasta favorizează apariţia buruienilor. Prin erbicidarea în toamnă există oportunitatea de a avea terenuri curate în primăvară, iar solul se încălzeşte mai repede. Buruienile menţin solul rece în toamnă mult mai mult timp şi nu dau voie plantelor de cultură să se dezvolte corespunzător, din această cauză se întârzie şi pornirea în vegetaţie în primăvară. De asemenea, buruienile creează condiţii prielnice pentru iernarea şi înmulţirea dăunătorilor.“

În portofoliul companiei există un erbicid recomandat pentru aplicare în postemergenţă timpurie: Trinity SC. Produsul conţine trei substanţe active: diflufenican, pendimetalin şi clorotoluron. Este un erbicid selectiv pentru combaterea buruienilor dicotiledonate şi a unora monocotiledonate (iarba vântului, hiruşor) din culturile de cereale de toamnă.

„Este un produs erbicid rezidual, cu o eficacitate de lungă durată, de 4-5 luni. Este printre puţinele produse din piaţă care combate şi buruienile graminee.“ Momentul optim de aplicare este de la răsărire până la faza de trei frunze a culturii.

Ana IONIŢĂ
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE