REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Adaptarea tehnologiilor de cultivare

15/7/2023

0 Comments

 
Picture
​La începutul lunii iulie, s-a desfăşurat la Bucureşti Forumul de afaceri franco-român, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Franţei în România (CCIFER), în cadrul căruia s-au dezbătut mai multe subiecte de interes, iar unul dintre acestea a fost „Crearea de valoare adăugată pe lanţul valoric agroalimentar”.
​Printre participanţii la dezbaterea privind oportunităţile şi provocările acestui sector s-a numărat şi Adrian Drăgan, CEO Timac Agro România, Republica Moldova şi Ucraina. În opinia sa, cea mai mare oportunitate o reprezintă cererea de alimente în creştere, pe fondul creşterii demografice. „Se dezvoltă din ce în ce mai mult o clasă de consumatori care cumpără produse cu valoare adăugată. Din acest punct de vedere este o oportunitate pentru fermieri deoarece consumul de alimente pe termen lung va fi mai mare. În privinţa provocărilor din sector, consider că vor fi din ce în ce mai mult legate de mediu. Populaţia lumii creşte cu 1 miliard de locuitori la 10 ani ceea ce pune o presiune foarte mare pe resursele naturale. Uniunea Europeană a întrevăzut un risc şi a început să creeze o serie de reglementări pe care noi, în primă fază, le percepem ca constrângeri şi mă refer la Pactul verde european (Green Deal). În agricultură acest pact ne constrânge să facem anumite lucrări care să protejeze solul sau să reducem cantitate utilizată de îngrăşăminte chimice sau de produse de protecţia plantelor. Pe termen scurt, aceste reguli creează anumite probleme pentru că agricultorii sunt, în general, persoane mai conservatoare, care odată ce se obişnuiesc cu anumite produse preferă să le aibă o perioadă cât mai lungă de timp. O altă constrângere extrem de importantă, în opinia mea, constă în succesiunea de crize care creează o volatilitate a preţurilor la cereale şi inputurile folosite în agricultură. De exemplu, anul trecut preţul grâului a ajuns la cca 400 euro/t şi în acest an este de aproape 200 euro/t. Volatilitatea este extrem de mare, iar managementul fermei în acest context este destul de dificil”, a afirmat Drăgan.
Timac Agro face parte din grupul francez Roullier, care are o experienţă de peste 60 de ani în dezvoltarea de produse de nutriţie vegetală şi o prezenţă comercială în peste 100 de ţări din lume. „Fondatorul grupului şi-a pus întrebarea: Cum poate să fie competitiv în producerea de îngrăşăminte chimice în condiţiile în care Franţa nu deţine materiile prime pentru a le fabrica? Răspunsul a fost: doar prin cercetare. Astăzi, Timac Agro pregăteşte soluţiile pentru agricultura viitorului în cadrul Centrului Mondial de Inovare Roullier. Acest centru este unul dintre cele mai mari din lume şi cu ajutorul ştiinţei au fost dezvoltate molecule unice care îmbunătăţesc acţiunea fertilizanţilor şi le face accesibile pentru plante. În cadrul produselor se regăsesc anumite molecule care lucrează asupra solului sau fiziologiei plantelor.
Produsele din portofoliul Timac Agro rezultă şi din sinergia extraordinară pe care o avem cu clienţii. Avem cea mai mare forţă de vânzări, peste 4.000 de ingineri agronomi care vizitează zilnic aproximativ 20.000 fermieri. Totodată, avem colaborări cu marile universităţi de profil din lume, inclusiv cu cele din ţara noastră. Pentru fermierii români, şi nu numai, am deschis o fabrică de producere a îngrăşămintelor chimice lichide cu aplicare la sol în judeţul Brăila. Schimbările climatice, temperaturile crescute şi seceta îi forţează pe fermieri să schimbe tehnologiile de cultură, iar utilizarea îngrăşămintelor lichide va creşte în următorii ani”, a mai adăugat CEO Timac Agro.
Gama de produse fabricate la Brăila se numeşte SynerTech şi sunt recomandate pentru mai multe culturi, precum grâu, porumb şi floarea-soarelui. În prezent, se regăsesc 11 produse ce pot fi grupate în 4 grupe: NPK, N, Startere (N,P) şi Ultralocalizate. Îngrăşămintele chimice lichide au un efect rapid, sunt eficiente în situaţiile în care lipsesc precipitaţiile, iar specificităţile înglobate în produs au diverse roluri, nu doar nutriţional, ci şi de a potenţa solul şi de a ajuta fiziologic plantele. În plus, îngrăşămintele lichide răspund cerinţelor de la nivel european de a reduce cantitatea de îngrăşăminte chimice administrată pe unitatea de suprafaţă. În alte ţări, precum SUA sau Franţa fermierii utilizează îngrăşămintele chimice de mulţi ani. Timac Agro vine în faţa agricultorilor români cu un pachet integrat care cuprinde, pe lângă consultanţa de specialitate, produsul şi soluţia de aplicare şi depozitare.
 
Ana Ioniță
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE