Administrarea îngrășămintelor la sfecla de zahăr în condițiile pedoclimatice din România

​Cu toate că suprafețe întinse de terenuri pe care se cultivă sfecla de zahăr în România au o fertilitate naturală ridicată, nu este posibilă creșterea producției la această plantă fără utilizarea pe scară largă a îngrășămintelor. Sfecla de zahăr reacționează foarte bine, pe toate solurile, atât la îngrășămintele organice, cât și la cele minerale. 

​Gunoiul de grajd este un îngrășământ foarte important pentru sfecla de zahăr, deoarece el acționează pozitiv nu numai prin substanțele nutritive, dar și prin îmbunătățirea condițiilor fizice și biochimice ale solului. În numeroase experiențe executate în condiții pedologice diferite, sfecla de zahăr a reacționat pozitiv la gunoiul de grajd, sporurile de producție încadrându-se între 3,6 și 6,5 t/ha rădăcini și între 0,73 și 1,43 t/ha zahăr.
Analizându-se sporul de producție pe tona de gunoi de grajd, s-a ajuns la concluzia ca pe cernoziomuri și pe sol aluvial, doza de 20 tone gunoi de grajd/ha este cea mai economică.
În general, dozele de gunoi de grajd ce se folosesc la sfecla de zahăr trebuie să se încadreze între 20 și 30 t/ha. Doze mai mari de 30 t/ha pot fi folosite numai pe soluri mai compacte și umede. Nu este indicată folosirea unor doze mai mici de 20 t/ha pe nici un tip de sol cultivat cu sfeclă de zahăr. Gunoiul de grajd asigură sporuri de producție administrat atât fermentat, cât și mai puțin fermentat sau nefermentat. Totuși, experimental s-a dovedit că gunoiul fermentat este superior gunoiului nefermentat, sporul de producție fiind cuprins între 3,6 t/ha rădăcini și 0,62 t/ha zahăr. Obligatoriu gunoiul de grajd se încorporează sub arătura de vară sau de toamnă. Încorporat pe timpul iernii efectul lui se reduce substanțial și adeseori rădăcinile ramifică. Gunoiul se administrează prin împrăștiere uniformă pe toată suprafața.
 
Îngrășămintele minerale – fertilizarea minerală a sfeclei de zahăr constituie o măsură fitotehnică esențială pentru creșterea producției de rădăcini și zahăr. Oriunde se cultivă, planta reacționează mai bine decât alte multe specii la fertilizarea minerală. În condițiile din România, sfecla de zahăr reacționează prin sporuri mari de recoltă pe toate solurile pe care se cultivă, atât în cultura obișnuită, cât și în condiții de irigare. În medie, producția optimă de sfeclă de zahăr (52,8 t/ha rădăcini) s-a obținut cu doza de 167 kg/ha N, plus 94 kg/ha P2O5. La o unitate investiție cu îngrășămintele, s-au obținut 3 unități beneficiu. Sporurile de producție și de zahăr obținute prin aplicarea îngrășămintelor cu azot și fosfor administrate împreună au fost mai mari decât sporurile obținute prin aplicarea acelorași doze de azot și fosfor separat, fapt care arată că interacțiunea azot-fosfor la sfecla de zahăr pe cernoziom mediu levigată este pozitivă. Raportul optim (N:P) pentru realizarea unei producții economice este de 1,0:0,8, raport care se realizează prin fertilizarea cu 171 kg/ha N și 137 kg/ha P2O5.
În condiții de irigare, pe cernoziomuri, producția de sfeclă de zahăr crește odată cu creșterea dozei de azot până la 200 kg/ha. Producția de zahăr crește de asemenea odată cu creșterea dozei de azot, însă numai până la 130 kg/ha. Sub influența fosforului producția crește până la doza de 74,3 kg/ha P2O5, iar cea de zahăr până la doza de 60,2 kg/ha P2O5.
Cele succint prezentate mai sus pun în evidență reacția pozitivă a sfeclei de zahăr la fertilizarea minerală în toate zonele de cultură din România. Potențialul biologic al plantei se valorifică însă economic prin stabilirea cu discernământ a dozelor optime de elemente nutritive și a raportului optim între acestea. Dozele de azot, fosfor și potasiu, ca și la alte culturi, se asigură în funcție de recolta care se dorește, de consumul specific și de aprovizionarea solului cu aceste elemente. Dozele de îngrășăminte care se iau în considerare se modifică, plus sau minus, în funcție de fertilizarea organică a culturii, de planta premergătoare, de aportul freatic, etc. Dozele de îngrășăminte minerale la care se obțin cele mai mari producții de sfeclă de zahăr în România, sunt similare dozelor recomandate în țări mari cultivatoare de sfeclă de zahăr, care obțin producții medii pe hectar foarte ridicate.
 
Aplicarea îngrășămintelor organice și minerale împreună – sfecla de zahăr reacționează foarte bine când îngrășămintele organice și minerale se administrează împreună. Gunoiul de grajd îmbunătățește condițiile fizice și biologice ale solului și satisface cerințele plantelor în elemente nutritive tot timpul verii și spre toamnă. Îngrășămintele minerale au efect imediat, asigurând plantelor de sfeclă condiții optime de nutriție chiar de la începutul vegetației. În plus, azotul și fosforul din îngrășămintele chimice creează condiții mai bune pentru mineralizarea gunoiului de grajd.
Pe de altă parte, prin fertilizarea organică (gunoi de grajd) cerințele sfeclei de zahăr sunt acoperite numai până la 33% pentru azot, până la 43% acid fosforic și până la 50% pentru potasiu. Mare parte din rezultatele experimentale au evidențiat sporuri de producție când, împreună cu gunoiul, se administrează 50–60 kg/ha azot și 40 kg/ha fosfor.
Cum în România îngrășămintele potasice ridică puține probleme, trebuie reținute și analizate, în principal, indicațiile referitoare la gunoi-azot și fosfor. În ultima perioadă se impune și analiza influenței potasiului asupra producției de rădăcini și de zahăr. În condiții de irigare se recomandă dozele de 30–40 t/ha gunoi de grajd, împreună cu 30% din doza de azot și 50% din doza de fosfor recomandată la fertilizarea exclusiv minerală.
 
Epoca de administrare a îngrășămintelor minerale – în literatura de specialitate se găsesc diferite recomandări asupra timpului când trebuie administrate îngrășămintele minerale la sfecla de zahăr. Astfel se disting posibilitățile numai sub arătura de bază; sub arătura adâncă și primăvara înainte de semănat și odată cu semănatul; sub arătura adâncă, înainte de semănat și în timpul vegetației. Îngrășămintele cu fosfor si potasiu se administrează obligatoriu înainte de efectuarea arăturii de baza (vara sau toamna), prin împrăștiere uniforma pe toata suprafața.
Îngrășămintele complexe, cu două sau toate cele trei elemente nutritive se administrează, de asemenea vara sau toamna, înainte de arătura adâncă. Îngrășămintele azotate simple se administrează în cultura sfeclei de zahăr, fie înainte de arătura de bază, împreună cu îngrășămintele fosfatice, fie peste arătură, după care se încorporează cu grapa cu discuri din toamnă.
Încorporate prin lucrările solului din vară sau toamnă, îngrășămintele azotate nu-și reduc din efectul pozitiv asupra producției de rădăcini. Diferiți autori recomandă administrarea azotului fie fracționat, jumătate toamna-jumătate primăvara, fie numai primăvara, fie primăvara și la prima și a doua prășilă. Luând însă în considerare și tehnologia de pregătire a patului germinativ (o singură trecere cu combinatorul), nu se asigură în primăvară încorporarea corespunzătoare în sol a îngrășământului și, în plus, se concentrează la nivelul seminței o cantitate prea mare de azot care poate influența negativ germinația. Administrarea din toamnă a îngrășămintelor azotate nu numai că nu diminuează eficiența acestora, dar chiar o sporește. În afară de aceasta se creează condiții pentru realizarea în primăvară a unui pat germinativ optim și a semănatului cât mai devreme, elemente din tehnologie determinante pentru reușita culturii de sfeclă de zahăr.
 
Fertilizarea localizată (starter”) – cunoscând faptul că plăntuțele de sfeclă de zahăr au imediat după răsărire capacitate redusă de absorbție a elementelor nutritive s-a preconizat administrarea unei părți din îngrășămintele minerale odată cu semănatul, localizat, în apropierea semințelor. Substanța activă din aceste îngrășăminte stimulează dezvoltarea rădăcinilor, asigură o creștere viguroasă și uniformă a plantelor și mărește rezistența la secetă, chiar la începutul vegetației. Este fertilizarea ”de pornire”, cu consecințe din cele mai favorabile pentru evoluția creșterii plantelor.
Practica fertilizării localizate la sfecla de zahăr cu azot și fosfor a constituit ”un progres autentic în tehnica culturală a sfeclei de zahăr și un mijloc de intervenție direct și imediat”. La fertilizarea localizată a sfeclei de zahăr trebuie luate în considerare cantități mici de azot și mai mari de fosfor. Doza de azot nu trebuie să depășească 8–10 kg/ha. Fosforul, cu efect pronunțat asupra diviziunii celulare, a formării sistemului radicular, se administrează în cantitate de 20–30 kg/ha. Această cantitate de elemente nutritive administrată localizat este suficientă pentru stimularea fazei inițiale de creștere a plantelor de sfeclă de zahăr, nu însă pentru a satisface cerințele ulterioare, când ritmul de absorbție urmează intensitatea ritmului de creștere.
 
Victor Vătămanu