Afacere familiala de succes in judetul Ialomita

„Am construit în 20 de ani o echipă sudată, foarte bine consolidată, foarte bine pregatită, în care reuşim să îmbinăm în mod fericit experienţa foarte multora dintre angajaţi cu dinamismul tinerilor, cu informaţiile lor superioare şi cu dorinţa lor de afirmare. Cred că ăsta este lucrul cel mai important. Această creştere a numărului de personal, nu numai cantitativă, cât şi calitativă, am facut-o prin acordarea de şanse personalului de a studia. Astăzi facem bilanţul celor 20 de ani de când am început acest lucru şi avem 53 de angajaţi care aveau studii medii, iar acum au studii superioare. Toate astea cu sprijinul nostru material şi logistic.” În rândurile ce urmează descoperim povestea de succes a dl dr. ing. Ştefan Poienaru, fermier în localitatea Feteşti, judeţul Ialomiţa.

---

Cum aţi început această afacere de succes?
Pot să spun că am început-o la fel ca toţi românii. În anul 1990 am făcut căutari în ceea ce priveşte adaptarea la capitalismul sălbatic care urma să vină. Noi, ca familie fiind agronomi, soţia fiind tot agronom, am căutat ceva în domeniu. Am început prin a face comerţ, lucru despre care noi am crezut că ne va capitaliza, ceea ce s-a şi întâmplat. Pot să spun ca am început prin vânzarea de peşte şi de icre negre. Din toamna anului 1990 şi până în toamna anului 1991 am vândut 8 tone de peşte şi 280 de kg de icre negre restaurantelor din Bucureşti. Cota României la icre este undeva la o tonă şi jumătate. A fost o activitate importantă, m-am lovit de realităţile capitalismului, de imobilismul şefilor de restaurante, de deschiderea unora dintre ei. A fost un exerciţiu important pentru mine şi m-a ajutat să mă capitalizez. Toată tranzacţia din acel an a fost făcută de mine, cu maşina mea, eu încărcam şi descărcam. Cu primii bani pe care i-am caştigat din acest comerţ mi-am cumpărat un tractor cu două remorci. Am sesizat că în anii 1990-1991 membrii CAP nu au fost obligaţi să livreze produsele la stat şi le-au dat membriilor cooperatori. Drept dovadă, s-au adunat munţi de cereale fără nici o cerere. În acelaşi timp, complexurile de porci care încă existau sufereau din cauza lipsei furajelor. Am observat imediat această situaţie de pe piaţă. Cu tractorul şi cele două remorci am început activitatea de comerţ cu cereale. În paralel, am luat în arendă de la un grup de familii, marea majoritate foşti ceferişti, primele 140 de hectare la Feteşti. Ei au încercat să lucreze personal pământurile în toamna anului 1990, cu un eşec usturător din punct de vedere financiar. Cu timpul am tot luat teren în arendă sau în concesiune până am ajuns la cele 16.000 de hectare pe care le lucrăm astăzi. Am intuit că această aglomerare de suprafeţe de teren este benefică şi în acelaşi timp că această oportunitate nu va fi permanentă. Decât atunci când se dezmembrau CAS-urile şi IAS-urile. Noi, fiind în zonă, am avut posibilitatea să fim în contact permanent cu ei. Concomitent cu creşterea suprafeţelor, ne-am ocupat de asigurarea bazei tehnico-materiale cu tractoare şi combine. Tractoarele erau româneşti, iar combinele le cumpăram la mâna a doua din Germania. Acum acele utilaje sunt de mult amintire. Între timp, prin proiectele de preaderare, am dezvoltat baza materială. Am accesat fonduri şi avem o bază materială puternică, avem peste 20 de combine, dintre care ultimele achiziţionate reprezintă vârful în domeniu. În paralel cu achiziţionarea de maşini şi tractoare, neam ocupat de construirea de silozuri, în aşa fel încat acum avem o capacitate de depozitare de 80.000 de tone. Avem 6 baze de recepţie în jurul localităţii Feteşti. În permanenţă cumpărăm cereale.

Care au fost cele mai dificile momente în tot acest timp?
Activitatea agricolă în sine este dificilă. Este adevărat că în câteva situaţii zona noastră a fost foarte afectată de secetă. Un alt exemplu a fost în insulă, în anul 2006, când cotele Dunării au fost cele mai ridicate din ultimii 110 ani. Aceasta s-a întâmplat undeva în iulie, nu în martie, cum se întâmplă anual. De aici a apărut fenomenul de băltire. Atunci am pierdut aproximativ 4.500 de hectare de culturi. Şi 2007 a fost un an dificil, pentru că în acel an s-a pierdut toată cultura de grâu din cauza gerului. Au fost temperaturi de -22...-23 de grade, fără zăpadă, chiar în apropierea Crăciunului. Cam astea au fost momentele dificile din cauza vremii, dar au fost şi momente dificile din cauza vremurilor. Nu întotdeauna guvernanţii au stat aproape de agricultură. Nu întotdeauna au tratat-o corespunzător. Acest lucru îl întâlnim şi în ziua de astăzi, când încă mai întâmpinăm probleme în comasarea terenurilor, şi nu numai.

Dar cele mai mari satisfacţii?
Cea mai mare satisfacţie este aceea că suntem sănătoşi. Faptul că întreaga noastră familie, atât fiica, cât şi ginerele, lucrează la această companie, pentru mine este o mare satisfacţie. O bucurie a mai fost faptul că am finalizat o sumedenie de proiecte. Ne-am asigurat spaţii de depozitare proprii, nu trebuie să mergem nicăieri. Ne-am asigurat în totalitate baza de transport de cereale. Manipulăm circa 100 de mii de tone de cereale anual. Pentru asta îţi trebuie o flotă de maşini corespunzătoare.

Exigenţele privind transporturile au crescut foarte mult în ultimii 10 ani. Câteva sute de decizii au fost greşit luate în activitatea noastră. Două aş putea spune că au fost corecte. Am investit în aceşti 20 de ani aproximativ 2,5 milioane de euro pe an. Am investit toate profiturile. Am investit surse atrase. Am investit şi banii pe care nu-i aveam, adică bani împrumutaţi. Aceasta a fost cheia succesului pentru baza materială pe care o avem acum. Aceste investiţii s-au recuperat în cea mai mare parte. Acum ar fi fost mult mai greu să le faci. Costurile sunt mult prea ridicate faţă de acum 10-15 ani. Oamenii încă nu au fost obişnuiţi să-şi apere singuri interesele. De aceea noi avem un acompaniament social puternic, toată lumea serveşte gratis o masă la Agrofam, fiecare angajat primeşte 100 kg de grâu pe lună, şi Poienaru, şi femeia de serviciu. Este ca o lecţie: de ce să pui mâna să iei când noi îţi aducem acasă elegant, cu camionul. Avem un schelet puternic al personalului. Peste 45 de familii lucrează la noi. Sunt foarte ataşaţi de companie, pentru că întreaga lor existenţă depinde de veniturile noastre. Noi mai avem în companie nişte bonusuri fixe. Cei care împlinesc 10 ani în companie primesc o sumă de bani. Cei care împlinesc 15 ani în companie primesc o altă sumă de bani. Este un mod simbolic de a le mulţumii acestor oameni pentru loialitatea lor. Psihologic, este un lucru foarte mare.

Cum vede un fermier de talia dumneavoastră situaţia agriculturii din zilele noastre?
Eu, ca şi observator, pot să remarc progresele evidente care s-au făcut în agricultură. Pot să remarc felul în care s-au adaptat tinerii. Pot să vă spun un secret: nu îţi trebuie o suprafaţă extraordinar de mare ca să ai succes în agricultură. Eu am edificat această suprafaţă într-un timp permisiv. Au fost alte condiţii socioeconomice, chiar şi politice. Eu încurajez, pentru binele ţării, acest tip de ferme de 500 de hectare, maximum 1.000. Este de preferat ca într-o localitate cu 40.000 de hectare să avem 100 de fermieri cu 400 de hectare, decât să avem unul ca Poienaru sau Porumboiu. Foarte mulţi tineri s-au adaptat extraordinar. Sunt mai inteligenţi decât noi. Sunt mult mai motiovaţi. Am văzut foarte multe situaţii pozitive în care copii au preluat afacerile părinţilor. Din păcate, lucrurile nu merg cum ne-am dori, dar totul merge spre dezvoltare şi asta este foarte imporant. Trebuie să producem din ce în ce mai mult şi mai eficient.

V-a afectat seceta de anul trecut?
Pe toţi ne-a afectat seceta de anul trecut, dar pot să spun că preţurile au compensat o parte din nerealizarea producţiilor. Preţuri pe care nu le vom mai avea anul acesta. Învăţăm în fiecare an din neajunsuri şi din experienţele neplăcute. Facem o agrotehnică adaptată la condiţiile actuale şi la schimbările climatice, care sunt evidente, cu tendinţă spre două anotimpuri.

În ce stadiu sunt culturile din acest an?
Este un an favorabil pentru dezvoltatea culturilor de toamnă. A fost un an favorabil până acum, chiar dacă a început cu secetă drastică. Am asistat în perioada de iarnă la completările apei în sol. Nu am avut temperaturi extreme care să afecteze culturile. Pot să spun că natura din iarnă şi-a făcut datoria. Acum este datoria specialiştilor să gestioneze hrănirea culturilor.

Nu de mult aţi sărbătorit 20 de ani de Agrofam, ce v-aţi propus pentru viitor?
Fiecare indivit are planuri pozitive pentru viitorul lui. Mai apropiat sau mai îndepărtat. Fiecare dintre noi trebuie să ne autodepăşim. Să ne perfecţionăm în tot ceea ce facem. A venit vremea să consolidăm ceea ce avem şi să creştem calitativ. Adică să creştem randamentul la hectar.

Ce sfat le daţi tinerilor care vor să înceapă o afacere în agricultură?
Să fie perseverenţi, să fie optimişti, să fie încrezători, să aibă tenacitate, să treacă peste tot felul de piedici, pentru că şi strămoşii noştri au trăit din această îndeletnicire. Şi părinţii noştri tot din această îndeletnicire au trăit. Contextul mondial v-a fi de a favoriza această activitate. Nu putem trăi nici unul fără pâinea cea de toate zilele. Trebuie să avem încredere şi să fim mândri de nobleţea acestei munci.

Iulian ANDREI