REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Agenda legumicultorului in septembrie

15/9/2010

0 Comments

 
Picture
_Septembrie - luna în care grădina de legume dă ultimele recolte de tomate, ardei, vinete, se adună ceapa semănată direct, morcovul, pătrunjelul și țelina. În această lună se încep primele pregătiri pentru culturile din anul următor.

_Culturile de vărzoase se supraveghează și se îngrijesc prin irigare, prășit și fertilizat (a se folosi îngrășământ complex în cantitate de până la 40 de grame pe metrul pătrat sau îngrășământ foliar). Dăunători ca fluturele alb al verzei, buha verzei se pot combate cu produse de tip Decis 0,08%, în cazul în care căpățânile sunt formate, sau cu Sinoratox 0,2%, dacă plantele sunt în faza de rozetă.

Rădăcinoasele: morcovul, pătrunjelul, păstârnacul, țelina, sfeclă roșie, se recoltează prin dislocare sau smulgere din pământ, iar curățirea și înlăturarea frunzelor se face prin rupere cu mâna. Se sortează pe mărimi, iar plantele (rădăcinile) bolnave se înlătură. Rădăcinile sănătoase se vor valorifica sau păstra pentru iarnă în beciuri sau gropi de pământ.

Tomatele, ardeii și vinetele se recoltează eșalonat pe tot parcursul lunii. În caz de răcire a vremii și de apariție a brumelor se recoltează și fructele nematurate, care se valorifică, de exemplu gogonele, în cazul tomatelor, iar ardeiul lung și gogoșarul se poate recolta și semiroșu, când coloritul deplin se realizează în lăzi depozitate 7-10 zile la umbră. Fructele verzi de ardei gras, lung, gogoșar se pot și ele valorifica, dar la un preț mai mic.

Dovleacul de copt se va recolta după ce a fost brumat, pentru a asigura maturarea fructelor, și se va depozita în locuri umbrite și ferite de înghețuri până la valorificare. Tot în această lună se recoltează, sub formă de păstăi, mazărea și fasolea semănate în vară și se poate consuma direct sau se prepară conserve din acestea.

Castraveciorii și dovlecii se recoltează eșalonat, pe tot parcurdul lunii septembrie, la intervale scurte, de 2-3 zile, pentru a preveni formarea fructelor de dimensiuni mari, care nu sunt apreciate la consum sau la conservare.

După terminarea recoltatului, culturile se defrișează și se aplică îngrășăminte cu gunoi de grajd, între 3-6 kilograme la metrul pătrat (30-60 de tone la hectar), care se încorporeză în sol la 20-30 cm prin arătură sau cu hârlețul pe suprafețe mai mici. În ultima decadă a lunii se începe înființarea culturilor de salată și spanac, după ce, în prealabil, s-au pregătit straturile de plantare. Salata se plantează la 20x20 cm, respectiv 5 rânduri pe strat, folosind răsad de 30 de zile. Spanacul se seamănă la 25 cm între rânduri și se folosesc 2 grame la metrul pătrat.

În solarii - se recoltează castraveciorii și se mențin în cultură o perioadă cât mai îndelungată prin tratamente împotriva bolilor cu substanțe de tip Ridomil 0,2% și Fundazol 0,1%. Dacă cultura a intrat în declin, se defrișează, după care se strânge folia de polipropilenă. Se repară scheletul solarului și se vopsește. Culturile de ardei și vinete se defrișează.

Se va asigura necesarul de gunoi de grajd prin împrăștiere pe sol (8-10 kilograme la metrul pătrat), după care acesta se va încorpora în sol cu hârlețul.
După ce s-au făcut straturile, spre sfârșitul lunii, începe înființarea culturilor de salată prin plantare la 30x20 cm, ceapă și usturoi verde la distanța de 20x30 cm.

Victor VĂTĂMANU
revista, agricultura, legumicultura, lucrari agricole, culturi, camp, solar, combatere daunatori, fitotehnie, fitosanitar, protectia plantelor, agenda, tomate, ardei, vinete, ceapa, morcov, patrunjel, telina, dovleac, castraveti, recoltare
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE