Florin Neacşu, director general adjunct NHR Agropartners SRL Agricultura de precizie începe cu ghidarea manuală, asistată sau integrată (automată), folosind o serie de soluţii de vârf, adaptabile în funcţie de utilaj şi de lucrările agricole de efectuat. Avantajele imediate ale ghidării sunt posibilitatea lucrului în condiţii de vizibilitate redusă, praf sau noapte, cu viteză şi precizie mari. Urmează controlul dozei de seminţe sau chimicale la hectar (reducerea costurilor), prin eliminarea suprapunerilor şi a greşurilor. Apoi, agricultura de precizie continuă cu posibilitatea aplicării unei norme variabile de elemente de corecţie a calităţii solului, diferenţiate în funcţie de producţia obţinută în fiecare punct al parcelei, pornind de la harta recoltei. Cu alte cuvinte, se aplică o doză variabilă de substanţe chimice în funcţie de calitatea solului şi de performanţele diferiţilor hibrizi. Totodată, tehnologia permite optimizarea inputurilor, monitorizarea flotei şi a consumului de combustibil. De asemenea, sistemul furnizează informaţii utile privind necesitatea efectuării întreţinerilor tehnice, coduri de eroare în caz de funcţionare defectuoasă a unor echipamente sau sisteme etc., toate acestea ducând la controlul foarte strict al costurilor din fermă. Aplicaţiile şi soluţiile tehnice sunt foarte variate, existând o paletă largă de sisteme atât pentru utilajele noi, cât şi pentru cele mai vechi aflate în funcţiune. GHIDAREA Autoghidarea se realizează cu ajutorul unor semnale primite de la sateliţi. În lume operează două sisteme de navigaţie: GPS (Sistemul de Poziţionare Globală), operat de Departamentul de Apărare al SUA, şi GLONASS, operat de Federaţia Rusă, incluse în GNSS (Sistemul de Sateliţi pentru Navigaţie Globală) şi care furnizează semnale de corecţie pentru creşterea acurateţei localizării, fiind disponibile utilizatorilor din întreaga lume. Aceste sisteme de navigaţie sunt formate dintr-o reţea de sateliţi (1, fig. 1) aflată la circa 20.000 km de Pământ, care determină poziţia unui vehicul folosind semnale (2) de la mai mulţi sateliţi dintre cei 32 GPS şi 24 Glonass care gravitează în jurul Globului. Semnalele generate de GPS sau Glonass sunt suficiente pentru orientare în cazul sistemelor de navigaţie ale autovehiculelor, unde o abatere de câţiva metri este acceptabilă, însă nu sunt destul de precise pentru folosirea în agricultură, unde avem nevoie de precizie foarte bună între două treceri succesive („pass to pass“) şi precizie şi repetabilitate de la an la an (precizie absolută). De aceea trebuie făcute corecţii la aceste semnale GPS pentru a creşte acurateţea. Când vorbim de semnale de corecţie, discutăm despre DGPS (Sistemul de Poziţionare Globală Diferenţială). Antena GPS montată pe tractor (5) sau pe maşina agricolă primeşte semnale continue (2) de la sateliţii GPS (1). Receptoare (6) plasate pe Pământ în locuri cunoscute primesc aceleaşi semnale. Cum poziţia lor este cunoscută, ele pot calcula poziţia în timp real şi pot trimite un semnal de corecţie la sateliţii geostaţionari (3), aflaţi la circa 40.000 km de Pământ şi care returnează semnalul de corecţie (4) la receptorul GPS (5) de pe vehicul, putând fi aplicată corecţia faţă de poziţia primită. ![]() În funcţie de precizie, semnalul de corecţie poate fi gratuit (EGNOS, WAAS etc.) sau cu subscriere (Omnistar, Rangepoint RTX, Centerpoint RTX, RTK-VRS) sau RTK cu staţie proprie. New Holland oferă o gamă largă de soluţii de ghidare, de la un monitor cu ecran şi bară cu leduri pentru sistemul de ghidare manuală, continuând cu un motor electric sau hidraulic montat pe volan sau pe coloana volanului (ghidare asistată) şi ajungând la sistemul de autoghidare complet integrat, care asigură o acurateţe sub 2 cm, inclusiv în condiţii de praf sau vizibilitate scăzută, şi posibilitatea analizei datelor privind recolta. Aceste sisteme sunt compatibile cu o mulţime de semnale de corecţie, din care se poate alege cel care satisface cel mai bine nevoile privind precizia, în funcţie de aplicaţie, maximizând eficienţa şi productivitatea şi ajutând fermierul să controleze costurile şi să optimizeze profiturile. Când se efectuează lucrări de semănat, erbicidat, prăşit sau recoltat în condiţii de vreme nefavorabilă sau noaptea, operatorul se poate concentra pe sarcina sa fără riscul de suprapunere, de deteriorare a culturii când se deplasează cu viteze mărite şi este mai puţin obosit şi stresat, ceea ce duce la creşterea eficienţei sale. De asemenea, se poate controla mai bine traficul pe câmp, reducând compactarea solului şi îmbunătăţind recoltele. Reducerea compactării solului contribuie la conservarea apei din sol, dar şi concură la reducerea consumului de carburant necesar pregătirii terenului pentru cultura următoare. Pentru produsele noi, New Holland oferă posibilitatea instalării din fabrică a sistemelor integrate de ghidare (Intellisteer), în timp ce pentru maşinile aflate deja în exploatare există soluţii variate, de la soluţii de ghidare simple până la cele mai sofisticate (Autopilot). Pentru lucrări cum ar fi cele de arat, discuit, pregătirea patului germinativ, administrat îngrăşăminte şi tratamente fitosanitare, chiar şi recoltat se poate folosi un semnal gratuit (de la sateliţi), EGNOS, GLONASS, sau altul, în funcţie de poziţia pe glob şi de sateliţii „vizibili“ recepţionaţi de către tractorul sau maşina respectivă şi care asigură o precizie de 10-20 cm. Pentru lucrări de semănat şi prăşit, care necesită o precizie mai bună, se poate face abonament la un furnizor de semnal, cum ar fi Omnistar, care emite un semnal de corecţie care asigură o precizie de 5-10 cm, sau se poate folosi semnal de corecţie de la o staţie fixă RTK VRS (cu semnal transmis prin reţeaua de telefonie mobilă, cu abonament) sau RTK, cu semnal radio propriu, care asigură o precizie de 2 cm. Avantajul staţiei fixe RTK este că poate furniza simultan semnal pentru orice număr de utilaje, în timp ce toate celelalte, cu excepţia Egnos, necesită abonament individual pentru fiecare vehicul. Pentru îmbunătăţirea transmiterii semnalului se pot folosi repetoare, care nu măresc raza de „vizibilitate“ a semnalului RTK de la staţia locală de bază, ci doar îmbunătăţesc transmiterea în zone de „umbră“. Dacă vorbim de ghidarea manuală, aceasta presupune existenţa unei antene şi a unui monitor cu bară cu leduri care arată direcţia ce trebuie urmată, în acest caz precizia fiind dată de dexteritatea şi experienţa operatorului. Se păstrează avantajul lucrului în condiţii de vizibilitate redusă şi a eliminării jalonării. Un pas înainte este sistemul asistat, la care un motor execută virarea maşinii, iar operatorul trebuie doar să opereze volanul în condiţii speciale sau la întoarceri. Aici avem două posibilităţi, un motor electric cu o rolă pe volan (1) sau un motor (2) montat pe coloana volanului, sub acesta, sau la unele firme un volan cu motor care se montează în locul volanului existent. În cazul acesta avem nevoie de antenă, de monitor (3), de calculator de navigaţie şi de motorul electric. Avantajele acestei soluţii sunt simplitatea, posibilitatea utilizării de la o maşină la alta, posibilitatea corecţiei şi, în funcţie de pantă, creşterea productivităţii. În sfârşit, sistemul integrat presupune existenţa unor valve hidraulice, care asigură virarea tractorului, a unor senzori de virare pe puntea faţă a tractorului, a unui monitor, a unei antene şi a unui calculator de navigaţie. Acestea pot lucra direct cu semnalul gratuit Egnos, asigurând o precizie de 10-20 cm. Pentru creşterea preciziei, mai avem nevoie de un modem, o antenă şi un semnal de corecţie mai precis care să permită creşterea preciziei la câţiva centimetri. Tractoarele sau combinele se pot livra „autoguidance ready“, adică preechipate pentru autoghidare, când sunt dotate din fabrică cu valvele hidraulice, senzorii de virare şi cablajele, sau „autoguidance full“ (complet echipate pentru autoghidare), când au în plus monitorul, antena şi calculatorul de navigaţie. În acest caz, maşina poate lucra cu semnalul gratuit Egnos, cu o precizie de 10-20 cm. După cum am menţionat mai sus, pentru creşterea preciziei la 2 cm mai trebuie adăugat un modem, o antenă şi semnalul de corecţie care asigură precizia de 2 cm. Acesta se poate obţine cu abonament la Omnistar sau VRS sau de la o staţie RTK proprie. Pentru a acoperi zonele în care se poate pierde temporar semnalul din cauza unor obstacole (clădiri, păduri etc.), New Holland oferă posibilitatea folosirii sistemului xFillTM, care asigură gratuit un semnal suplimentar până la 20 de minute. O altă posibilitate ar fi deblocarea sistemului şi pentru Glonass, în acest fel având la dispoziţie mai mulţi sateliţi care acoperă fiecare zonă şi atunci este puţin probabil să se piardă semnalul. Despre celelalte verigi ale agriculturii de precizie, cum ar fi cartarea recoltei, aplicarea unor doze variabile şi monitorizarea flotei şi a consumurilor vom vorbi în numărul următor al revistei. Pentru a afla mai multe despre lumea agriculturii de precizie, contactaţi echipa NHR Agropartners, pentru a discuta detalii şi a stabili care este soluţia cea mai potrivită pentru nevoile dvs. Vizitaţi-ne la oricare dintre filialele NHR Agropartners din ţară! Citește și continuarea articolului ... Agricultura de precizie aduce viitorul în prezent (II)
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
|