Agricultura europeană are nevoie de o susţinere mai mare

Aceasta este opinia pe care Comitetul Economic şi Social European (CESE) şi-a exprimat-o printr-un comunicat de presă transmis la jumătatea lunii iulie a.c. Potrivit acestuia, contribuţia fermierilor la securitatea alimentară şi însufleţirea zonelor rurale trebuie să fie mai bine răsplătită.

Profitabilitatea şi viabilitatea economică ale fermelor reprezintă o problemă serioasă în Uniunea Europeană, unde veniturile agricultorilor reprezintă, în medie, doar 46,5% din cele obţinute în alte sectoare economice. În privinţa ocupaţiei de agricultor şi a provocărilor referitoare la profitabilitatea fermelor, CESE îşi exprimă sprijinul pentru consolidarea rolului pe care îl joacă agricultorii. Mesajul-cheie este acela că fermierii nu pot rămâne pasivi şi să permită altor operatori din lanţul alimentar să ceară o parte prea mare din profitul total. Arnold Puech d'Alissac, raportor vizavi de acest subiect, a subliniat că „trebuie să fim rezonabili şi să avem o abordare pozitivă a problemei, sprijinind agricultorii să obţină o parte echitabilă din profitul pieţei şi să facem meseria mai atractivă pentru generaţiile următoare“.

Depopularea zonelor rurale şi reînnoirea generaţiilor de fermieri

Agricultura devine din ce în ce mai puţin atractivă, iar noile generaţii sunt descurajate să înceapă o afacere în acest sector şi pleacă din zonele rurale pentru a se muta în oraşele mari. Conform raportului Eurostat 2018, această tendinţă pune în pericol şi exercitarea meseriei de agricultor, care „înregistrează un declin de mulţi ani“. Deloc surprinzător, majoritatea agricultorilor sunt bărbaţi şi au o vârstă relativ înaintată. În anul 2016, 71,5% din agricultori erau bărbaţi şi doar unul din zece manageri de ferme (10,6%) era un tânăr agricultor sub vârsta de 40 de ani. Această situaţie are un impact profund asupra dezvoltării sectorului agricol în ceea ce priveşte atractivitatea sa pentru generaţiile noi, nou-veniţii, actorii externi, investitorii şi partenerii bancari. De asemenea, împiedică dezvoltarea sinergiilor cu alte sectoare economice şi intensifică problema reînnoirii generaţiilor în zonele rurale.

Tinerii agricultori au, prin urmare, nevoie urgentă de sprijin ferm pentru a face faţă dificultăţilor precum accesul la pământ şi finanţare, pentru a pune în aplicare soluţii tehnologice inovatoare în ferme. În această privinţă, funcţia de subsidiaritate a celui de-al doilea pilon al PAC trebuie păstrată şi consolidată în cadrul noii Politici Agricole Comune (PAC).

Schimbările climatice şi adoptarea noilor tehnologii

Fermierii sunt unii dintre cei mai vulnerabili operatori la schimbările climatice. De exemplu, aceştia experimentează în mod direct aceste schimbări, trebuie să adapteze perioada optimă de recoltare şi se confruntă adesea cu îngheţuri timpurii şi târzii, inundaţii şi secetă. Prin urmare, măsurile de adaptare eficiente sunt cruciale pentru viabilitatea fermelor pe termen lung. Pentru a aborda această problemă globală, Uniunea Europeană urmăreşte să contribuie nu doar prin obiectivele asumate conform Tratatului de la Lisabona, ci şi prin cele stipulate de „Acordul privind Clima“ încheiat la Paris şi „Obiectivele privind Dezvoltarea Susenabilă“ ale Naţiunilor Unite, stabilind direcţii importante pentru sectorul agricol din UE, care trebuie atinse între anii 2030 şi 2050. Agricultorii europeni sunt pregătiţi să facă faţă acestor provocări climatice doar dacă dispun de instrumentele potrivite. Cercetarea şi inovarea sunt esenţiale, dar şi educaţia conduce la modernizare şi la îmbunătăţirea utilizării noilor tehnologii. Noile tehnologii vor juca un rol crucial pentru a produce mai mult şi mai bine cu mai puţine resurse. Acest lucru va fi necesar pentru a depăşi una dintre cele mai mari provocări ale deceniilor viitoare, şi anume necesitatea alimentării unei populaţii mondiale în creştere. Se estimează că până în 2050 populaţia Globului va fi de 9,7 miliarde. De asemenea, tehnologiile inovatoare vor putea fi folosite în lupta fermierilor cu efectele negative ale schimbărilor climatice. Prin urmare, „setul de instrumente“ trebuie să includă un cadru politic pozitiv şi uşor de aplicat, noi tehnologii, strategii de management al apei (inclusiv pentru stocare şi irigare) şi o politică agricolă comună care susţine eforturile suplimentare pe care le necesită adesea măsurile durabile.

Distribuţie neechitabilă a valorii adăugate

Conform raportului Comisiei Europene din martie anul trecut, distribuţia valorii adăugate în lanţul alimentar arăta, cu aproximaţie, astfel: 25% pentru agricultor, 25% pentru sectorul de prelucrare şi 50% pentru comerţul cu amănuntul şi serviciile alimentare. Uniunea Europeană are nevoie de un lanţ de aprovizionare cu alimente transparent, funcţional şi echitabil - benefic pentru agricultori şi toate părţile interesate, inclusiv procesatorii, comercianţii cu amănuntul şi, mai presus de toate, pentru cele 500 de milioane de consumatori din UE. La nivel naţional, ar trebui să se abordeze o negociere inversă, care să le ofere agricultorilor un venit lunar de două ori mai mare decât salariul minim.

Volatilitatea preţurilor şi noi pieţe

Practicile comerciale neloiale din lanţul alimentar ar trebui abordate astfel încât fermierii să aibă şanse mai mari să obţină cota de piaţă pe care o merită. Din acest motiv este important ca în UE să se pună în aplicare reglementări care să protejeze producătorii. Sistemul fermelor de familie, apreciat, de altfel, de consumatorii europeni, are nevoie de politici bune şi de un cadru legislativ echitabil şi rezonabil. De asemenea, este nevoie de o legislaţie puternică şi eficientă care să ajute la diminuarea ameninţării grave a volatilităţii extreme a preţurilor şi a dezechilibrului de putere în lanţul de aprovizionare. O strategie ambiţioasă privind exportul şi acordurile comerciale echilibrate trebuie, de asemenea, să fie asigurată pentru a menţine o concurenţă loială. Acest lucru este important pentru a compensa fermierii din UE - care aderă deja la cele mai înalte standarde de producţie din lume atunci când aceştia sunt expuşi la importuri de produse agricole la preţuri mult mai mici sau produse obţinute conform unor standarde de producţie diferite. Aşadar, este urgent să se asigure o politică agricolă stabilă şi simplă, cu măsuri pe termen lung şi un buget durabil al PAC care să susţină atât primul şi al doilea pilon, cât şi plăţile directe, asigurând astfel o viaţă decentă pentru agricultori şi familiile lor.

Cifre relevante

Când ne referim la hrana omenirii, 90% din alimentele pe care le consumăm provin din sol şi doar 10% din mare. Ca atare, oamenii depind în totalitate de agricultură pentru a trăi. Deseori însă, această contribuţie nu primeşte recompensa pe care o merită. Numai în Europa, în sectorul agricol lucrează aproximativ 40 de milioane de oameni, din care un sfert sunt angajaţi în ferme şi agro-cooperative. Sectorul rămâne în continuare preponderent o activitate familială care a contribuit cu 1,2% la PIB-ul UE în 2017 şi a generat o valoare adăugată brută de 188,5 miliarde euro, excedentul comercial al UE la exporturi agricole fiind de 137 de miliarde euro. Venitul mediu în sectorul agricol este la doar jumătate din cel mediu. În ciuda acestui lucru, sectorul agricol din UE joacă un rol esenţial ca motor al economiei rurale, furnizând alimente de calitate care respectă cele mai înalte standarde.

Ana IONIŢĂ