Agricultura, intre nevoia de bani si decizia politica

Ca urmare a transformărilor  socioeconomice, încă în curs de desfăşurare, cu precădere în sfera structurii de proprietate a fondului funciar, asistăm în zilele noastre la manifestarea
unor fenomene noi, generate de o  agresivitate fără precedent asupra  mediului, în general, şi a solului, în special.

---

 Aceste fenomene sunt condiţionate, pe de o parte, de aplicarea fără asistenţa tehnică  corespunzătoare de către diverşi producători agricoli a unor substante chimice periculoase prin efectul lor de remanenţă în sol sau de infestare a pânzei freatice, iar de pe altă parte, de multiplicare a importului de astfel de substanţe chimice de către firme particulare, care nu întotdeauna urmăresc interesul public, preluând, aşa după cum arată şi Dorin Tarau,
şi introducând în teritoriu produse diverse, insuficient testate, cu termene de garanţie  depăşite, pe care le transformă în deşeuri toxice, sau fără instrucţiuni de folosire minimale etc. Având în vedere prevederile articolului 40 din Legea 18/1991, care făcea referire la faptul că terenurile provenite din fostele izlazuri comunale vor fi restituite în proprietatea comunelor, oraşelor şi municipiilor şi în administrarea primăriilor, se impune cu stringenţă
asigurarea resurselor bugetare destinate finanţării studiilor necesare realizării documentaţiei tehnice adecvate reînfiinţării fostelor păşuni comunale şi întreţinerea celor existente. Menţionăm din experienţă practică faptul că primăriile comunale nu avansează
cereri de realizare a unor astfel de documentaţii, din lipsă de fonduri, şi, în consecinţă, o mare parte din suprafeţele reconstituite sau din pajiştile actuale sunt împânzite de muşuroaie, mărăcini şi alte plante neadecvate furajării animalelor, la care, din nefericire, se pot adăuga însemnate suprafeţe de terenuri rămase pârloagă, lăsând astfel să se risipească unul dintre cele mai importante daruri cereşti - „energia solară”, pe care numai
„uzina verde” o poate valorifica. Iată de ce, în contextul observaţiilor expuse, considerăm că, mai ales în situaţia actuală, când micii producători agricoli fără experienţă în utilizarea
amendamentelor, ca şi a îngrăşămintelor chimice de fapt, cu posibilităţi materiale practic inexistente, nu pot acorda atenţia cuvenită conservării şi creşterii potenţialului productiv al solului, se impune de urgenţă intervenţia responsabilă a statului. Această intervenţie presupune asigurarea fondurilor bugetare necesare executării studiilor pedologice şi agrochimice (Legea 7/1996 - cap. II, art. 9, cap. III, art. 13, Legea 83/1993 - art. 13, Legea
18/1991 - cap. V, art. 58, cap. VIII, art. 83, 84 şi alte acte normative actuale). O astfel de intervenţie poate face obiectul unei strategii pe termen lung sau mediu, în vederea  mbunătăţirii calităţii solurilor şi a condiţiilor de nutriţie a plantelor, în context similar cu alte activităţi tehnice, precum omologarea soiurilor, controlul calităţii seminţelor, protecţia  plantelor, obiective esenţiale ale Ministerului Agriculturii, care are datoria să promoveze
reglementarea pozitivă a fondurilor bugetare, cu destinaţia precisă orientată Agricultura, între nevoia de bani şi decizia politică către obiectivul menţionat, ţinând seama de caracterul deosebit de important pe care îl are punerea în valoare a pământului românesc, unul dintre cele mai preţioase bunuri naţionale. Fără punerea în aplicare a celor menţionate, activitatea operativă de fundamentare pedologică şi agrochimică a agriculturii se va desfăşura, în continuare, într-un ritm nesatisfăcător sau va fi suspendată, cu urmări negative asupra calităţii solului, a producţiei vegetale şi animale, fiindcă atunci când solul începe să devină bolnav, iar culturile nu mai dispun de factorii nutritivi necesari, se întâmplă adesea să apară probleme legate de „siguranţa alimentară”. Or, într-o economie alimentară integrată la nivel continental sau mondial, presiunile la care sunt supuse resursele de teren nu se limitează doar la o anumită ţară, ci se resimt pe un plan mai larg.
Dar, oricât ar fi de gravă această depreciere a calităţii terenurilor (prin acidifiere, secătuire, eroziune, alunecări, tasare, necultivare etc.), aceasta este o criză tăcută, insidioasă şi care nu este percepută ca atare pe scară largă, spre deosebire de cutremure, de erupţii vulcanice, inundaţii sau alte calamităţi naturale, acest dezastru provocat de mâna omului are o evoluţie treptată, ceea ce induce existenţa unui segment nejustificat de sigurantă în
privinţa aprovizionării alimentare. În primul rând, mulţi producători nu au posibilităţi de comensurare a acestor efecte, chiar dacă există această posibilitate, foarte mulţi
producători nu ar putea suporta cheltuielile cerute de aplicarea unor practici de conservare a solului. Un alt argument în favoarea implicării guvernelor îl constituie faptul că aceste
lucrări de conservare sunt, de fapt, un complex de măsuri ce trebuie aplicate pe arii extinse, funcţionând ca un tot unitar. Cu toate că cercetătorii români din domeniul  agriculturii sunt în măsură să elaboreze în amănunt planuri de măsuri la nivel naţional, ei şi toţi specialiştii agronomi nu pot determina sprijinul politic necesar pentru finanţarea şi
administrarea unor asemenea acţiuni, în această situaţie fiind necesară implicarea tuturor factorilor politici la nivel naţional.
Victor VĂTĂMANU