Agricultura Romaniei, sub semnul calamitatilor

An de an, constatăm că lipsa unor acţiuni concrete pentru contracararea fenomenelor meteorologice excepţionale, ce se manifestă tot mai virulent în ultimii ani, sărăcesc atât fermierii, cât şi ţara. Astfel, printre cele mai păgubitoare calamităţi care dijmuiesc sever recoltele celor care investesc în agricultură ar fi seceta, inundaţiile şi grindina. Deşi aceste fenomene excepţionale ar putea fi combătute cu mijloace tehnice, prin irigaţii, drenaje, îndiguiri sau prin activarea sistemelor antigrindină în momente oportune, nu se acţionează eficient.

---

Despre modul cum au fost distruse, dar şi înstrăinate instalaţiile şi echipamentele de irigat de pe 2/3 din cele 3,2 milioane de hectare amenajate până în anul 1989 am tot semnalat în ultimii ani, dar consecinţa acestei stări de fapt se regăseşte în 25% din suprafaţa agricolă a ţării calamitată de secetă.

Este adevărat că ministrul Agriculturii, dl Daniel Constantin, a găsit soluţia, tardivă în opinia specialiştilor, ca preţul energiei folosite la instalaţiile de irigat, acolo unde acestea mai funcţionează, să fie diminuat cu 20%.

Titularul portofoliului Agriculturii, pentru a diminua o parte din pagubele fermierilor, a promis şi despăgubiri pentru culturile agricole calamitate. Rămâne de văzut când şi în ce cuantum. Paguba însă rămâne, căci dacă în ultimii ani agricultura avea un aport de până la 12% din PIB, în acest an seceta va scoate bani din buget pentru despăgubiri, dar cel mai grav este că marea masă a consumatorilor va plăti mai mulţi bani pentru aprovizionarea cu alimente. Potrivit estimărilor, până în prezent, calamităţile au produs agriculturii pagube de peste 2 miliarde de euro.

Efecte păgubitoare, poate de mai mică amploare, au cauzat pentru agricultori şi inundaţiile manifestate ca urmare a topirii zăpezii abundente din iarnă, dar şi precipitaţiile din primăvară. Distrugerea sistemelor de drenaj, colmatarea unor canale de scurgere a apei sau întreţinerea necorespunzătoare a unor diguri au amplificat efectele nefaste ale apei în exces. Numai în acest an, inundaţiile, dar şi fenomenul îngheţ-dezgheţ au afectat aproximativ 400.000 ha de culturi agricole.

Un alt fenomen deosebit de păgubitor, uneori imprevizibil şi de necontracarat pe plan local, este grindina. Atât pentru culturile agricole, cât şi în principal pentru investiţiile din zona rurală, grindina este o adevărată pacoste a fermierilor şi, în general, a locuitorilor satelor. Chiar dacă există un sistem de monitorizare satelitară şi un sistem naţional de avertizare, nu tot arealul agricol al ţării este protejat de instalaţii antigrindină.

Lupta cu grindina este consemnată de istorici încă din evul mediu. Astfel, în secolul al XVI-lea, Benvenuto Cellini a demonstrat că grindina poate fi dispersată prin zgomote foarte puternice, respectiv prin canonade de artilerie. De asemenea, în acelaşi scop, Papa Urban al VII-lea a autorizat tragerea clopotelor aşezămintelor bisericeşti în cazul declanşării ploilor cu grindină. Această metodă de dispersie a grindinei la noi se menţine şi astăzi, cu efecte semnificative în aşezările rurale, unde, când se adună nori negri prevestitori de furtună şi grindină, sunt trase clopotele bisericilor.

De fapt, România are un program de realizare a sistemului naţional de combatere a grindinei, acţiune aprobată prin lege. În baza acestui act normativ, se află în diferite stadii de realizare 6 unităţi-pilot de combatere a grindinei în zona subcarpatică a ţării, inclusiv în podişul Transilvaniei şi Banat. Aceste staţii sunt echipate cu rampe de lansare a unor rachete care dispersează o încărcătură de iodură de argint, menită să împiedice formarea grindinei. Şi programul şi reglementările legale sunt interesante, dar nu suficiente, pentru că pe teren situaţia este, în multe cazuri, tragicomică.

Spre exemplu, în urmă cu câţiva ani, în zona Valea Călugărească-Pietroasele se impunea activarea urgentă a bateriilor de rachete antigrindină. Operatorii acestor instalaţii au constatat cu stupoare că rampele de lansare au dispărut, acestea fiind sustrase de hoţii de fier. Alteori, activarea instalaţiilor s-a făcut tardiv, după ce grindina deja căzuse.

Nici capacitatea de acoperire a acestor instalaţii nu este suficientă, aşa că, până una-alta, cu toată legislaţia, organizarea instituţională în cadrul a cel puţin 4 structuri centrale şi cu toată dotarea tehnică, ţăranii îşi pun speranţa tot în Dumnezeu şi în dangătul clopotelor din turla bisericilor să le apere ogoarele de grindină. Şi asta în secolul al XXI-lea, într-o ţară membră a UE.

Simona MUNTEANU