REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Picture

AGRIM - prima platformă online dedicată fermierilor

15/3/2017

0 Comments

 
Picture
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, prin Facultatea de Agricultură, reprezentată de către decan prof. dr. Roxana Vidican, împreună cu Fundaţia Resurse Eficiente şi Agricultură Durabilă (READ) au înfiinţat platforma Managementul Integrat al Inputurilor Agricole (AGRIM). Lansarea a avut loc la Bucureşti, la data de 1 martie a.c.
AGRIM este prima platformă din România care promovează legătura dintre producătorii agricoli şi furnizorii de inputuri în domeniu, prin intermediul specialiştilor - cadre didactice din cadrul USAMV Cluj-Napoca, cu rol de consultanţi. Reţeaua AGRIM mediază colaborarea dintre aceştia şi pune la dispoziţie rezultatele obţinute în unităţile de cercetare, pentru că doreşte să susţină creşterea economică, inovaţia şi productivitatea din sectorul agricol autohton. „Această platformă online este un instrument de bune practici agricole, o interfaţă lucrativă, care îşi propune să reunească cei mai importanţi actori implicaţi în producţia agricolă. Sperăm să integrăm în această platformă societatea civilă, dat fiind faptul că astăzi vorbim de o premieră pentru agricultura României, o reţea tematică înfiinţată în cadrul unui proiect al cărui iniţiator este USAMV Cluj-Napoca, prin Facultatea de Agricultură. Scopul nostru este acela de a implementa un concept căruia noi i-am spus «Managementul integrat al inputurilor agricole», care a venit din nevoia fermierilor şi din dorinţa noastră de a le arăta că obţinerea de producţii sigure, constante şi de calitate superioară se realizează doar dacă agreăm şi agregăm toate tehnologiile cunoscute, toate inputurile care vin în faţa fermierilor prin intermediul producătorilor acestora. Poate cel mai important obiectiv al AGRIM este consultanţa adresată în mod direct fermierilor. Furnizăm date şi informaţii către fermieri şi, în acelaşi timp, furnizăm soluţii la problemele punctuale pe care fiecare fermier le poate adresa consultantului prin intermediul acestei reţele. A doua componentă a misiunii este cea de implementare propriu-zisă a conceputului de management integrat al inputurilor printr-o serie de acţiuni, printre care cele mai importante se referă la transferarea rezultatelor cercetării de la institute, staţiunile de cercetare şi universităţi către producătorii agricoli. O altă acţiune presupune transferarea noilor tehnologii şi a noilor produse elaborate de producătorii de inputuri către fermieri. În acelaşi timp, ne propunem să facilităm cooperarea şi schimbul de bune practici între participanţii la reţea şi, nu în ultimul rând, să dezvoltăm programe de instruire şi inclusiv să elaborăm un Cod de Bune Practici privind Managementul Integrat al Inputurilor Agricole“, a susţinut dna prof. dr. Roxana Vidican, coordonator al platformei AGRIM. Scopul reţelei este de a ajuta fermierii români în alegerea inputurilor de calitate înaltă (seminţe şi material biologic, fertilizanţi, produse de tratamente fitosanitare) potrivite nevoilor lor. Platforma promovează cele mai bune practici agricole actuale în funcţie de obiectivele economice ale fermierilor, de adaptarea la condiţiile climatice, de noutăţile aduse de către furnizorii de inputuri. Reţeaua include o bază de date cu principalii furnizori de inputuri agricole de pe piaţa românească, un forum deschis colaborării, cu posibilitatea de a acorda consultanţă online pe domeniile de competenţă ale cadrelor didactice din Facultatea de Agricultură Cluj-Napoca. Pentru început, se acordă consultanţă pe 10 domenii, însă lista se poate lărgi în funcţie de interesul participanţilor. Aceste domenii sunt: îngrăşăminte chimice, cultura pajiştilor, fitopatologie, entomologie, herbologie, maşini agricole, pedologie, plante medicinale, seminţe/material biologic şi tehnologii agricole. Printre partenerii înscrişi la această platformă se numără: Alcedo, Azomureş, NHR Agropartners, IRUM, Titan Machinery, Maschio Gaspardo, Tehnofavorit, APIMAR, DLG InterMarketing. Iniţiatorii platformei online vor elabora un plan de cercetare care să vizeze transferul de tehnologii de la unităţile de cercetare, respectiv universităţi, către producătorii agricoli prin intermediul unor loturi demonstrative, care vor fi puse la dispoziţia fermierilor după un program bine stabilit de coordonatorii acestei reţele. În cadrul reţelei AGRIM, studenţii vor găsi informaţii privitoare la burse de studiu şi stagii practice la fermele agricole. „Forumul propus prin intermediul reţelei va răspunde problemelor punctuale ale fermierilor şi vom acorda consultanţă în regim gratuit tuturor fermierilor care vor deveni membri ai acestei reţele. Aceştia vor adresa întrebări echipei de experţi ai USAMV Cluj-Napoca.“ Pe această platformă există un capitol de informare unde se regăsesc deja date privitoare la legislaţie, cotaţiile la bursă actualizate, cărţi de specialitate, publicaţii, reviste etc.

Gheorghe Sin, preşedinte al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS)
„Este un eveniment deosebit, pentru că s-a născut din mai multe motive. Pe de o parte, există un gol mare care s-a creat o dată cu desfiinţarea Agenţiei Naţionale de Consultanţă Agricolă. Există o foame de informaţie la nivelul fermierilor, a celor care lucrează în agricultură. Elaborarea acestei platforme vine să umple acest gol, care oferă informaţii atât de necesare celor care lucrează în agricultură. Agrotehnica pe care o practicăm trebuie adaptată deoarece există o schimbare a condiţiilor climatice, a solurilor, iar soiurile şi hibrizii noi au alte cerinţe. În permanenţă apar produse de protecţie noi, dar, din păcate, apar şi dăunători sau agenţi patogeni noi sau care îşi extind aria. Pentru a putea face faţă acestor dificultăţi cu care ne confruntăm, avem nevoie de cunoştinţe. Platforma AGRIM reuşeşte să ne uşureze aflarea acestor cunoştinţe.“

Valeriu Tabără, vicepreşedinte ASAS şi fost ministru al Agriculturii
„Lansarea acestei platforme se încadrează în rândul evenimentelor de mare importanţă din ultimii ani. Reţeaua AGRIM deschide calea spre o consultanţă directă. Este şi un prestigiu pe care îl câştigăm în bătălia cu rezultatele de cercetare importate. Sunt cu totul împotriva acestui import, deoarece condiţiile excepţionale pe care le are România diferă de ale altor ţări. Ştim foarte bine ce înseamnă seceta în Bavaria, nordul Franţei sau în Ohio (SUA), faţă de ceea ce înseamnă, de exemplu, seceta în Dobrogea. În reţeaua de cercetare a României mai sunt încă trei staţiuni care au loturi de cercetare de lungă durată şi pe care noi trebuie să le păstrăm. Despre tehnologii agricole doresc să subliniez că trebuie să fie adaptate tehnicii actuale.“

Alexandru Baciu, administrator SC Prest Serv Internaţional, localitatea Cuneşti, judeţul Călăraşi
„Ca fermier, mă bucur că a apărut această iniţiativă, deoarece vine în sprijinul agricultorilor. Avem nevoie de informaţii pentru că permanent apar noutăţi şi lucrurile se schimbă. Nu putem merge şablon cu o tehnologie în fiecare an. Noi trebuie să adaptăm tehnologiile la factorii noi care apar. Durerea noastră, a producătorilor, este lipsa personalului şcolarizat, în speţă mecanizatori. Investim sute de mii de euro în maşini agricole şi nu avem operatori. Sper ca prin intermediul platformei AGRIM să fie instruiţi, pentru că într-un orizont nu prea îndepărtat nu vom mai avea cu cine să lucrăm.“
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE