«Agrimedia» – de 5 ani in sprijinul fermierului roman

6 minute de citit
«Agrimedia» - de 5 ani in sprijinul fermierului roman

_Cu ocazia Zilelor Municipiului Caracal, sărbătorite în perioada 17-24 noiembrie a.c., echipa redacțională a revistei „Agrimedia” a avut prilejul să susțină o largă prezentare a subiectelor pe care aceasta le dezbate în cadrul paginilor ei. Evenimentul a fost găzduit de superba sală a Teatrului Național Caracal și a reunit o serie de personalități ale orașului și specialiști din domeniul agricol.


Frumoasa manifestare culturală a fost posibilă datorită invitației făcute de edilul-șef al muncipiului Caracal, dl Gheorghe Anghel, și de Asociația „Fiii și Prietenii Caracalului”, al cărei președinte este dl Dănuț Ghiță. Mulțumiri aducem și colegului nostru caracalean dr. ing. Victor Vătămanu, care a avut un rol important în promovarea revistei în județul Olt, fostul Romanați.

Tradiția de mai bine de 3 ani și jumătate pe care o are Asociația „Fiii și Prietenii Caracalului” în organizarea de simpozioane, lansări de cărți și promovarea de reviste reușește să demonstreze faptul că interesul pentru astfel de manifestări cultural-științifice a rămas pentru publicul din Caracal foarte ridicat. Pe lângă prezentarea revistei „Agrimedia”, auditoriul prezent la eveniment a asistat și la o serie de dezbateri pe teme agricole, precum creșterea performanței în agricultură, schimbările climatice, importanța agriculturii și multe altele. În opinia dlui Dănuț Ghiță, agricultura are un rol mult mai complex, pe lângă cel de a asigura hrana alimentară: „Agricultura performantă practicată pe baze științifice are nu doar misiunea de a asigura un fond alimentar de calitate, ci și de a diversifica alimentele în condiții de siguranță, astfel încât regimul alimentar al omului sănătos, dar și al celui bolnav să fie tot mai puțin o corvoadă și tot mai mult un mod de a fi”, a afirmat președintele asociației. Un alt vorbitor a fost dl Doru Rădulescu, inginer agronom cu o experiență de 46 de ani în activitatea agricolă, care a subliniat faptul că pentru realizarea unor producții agricole mari, sigure și stabile trebuie îndeplinite, în principal, trei condiții: creșterea gradului de mecanizare, aplicarea îngrășămintelor chimice și irigațiile. „Din anul 1962 până în 2008 am fost permanent în câmp, în grajduri, între tractoare și utilaje, între mecanizatori și zootehniști. În cei 46 de ani de activitate, am realizat și producții bune și mai puțin bune, am aplicat tehnologii variate în funcție de anul pe care îl parcurgeam, am fost în contact permanent cu stațiunile de cercetare agricolă, cu cele zootehnice, cele legumicole, pentru că activitatea mea a fost complexă. Dispunând de această experiență, consider că pentru realizarea unor producții mari, sigure și stabile trebuie să avem o mecanizare performantă, o chimizare optimă și să dispunem de apă, de sisteme de irigații. În privința mecanizării, pot afirma că am lucrat în ultimul timp cu utilaje care realizează printr-o trecere mai multe operații, pe care înainte le făceam cu un număr mai mare de utilaje. Aceste utilaje se pot folosi pe suprafețe mari și de aceea trebuie încurajată constituirea de exploatații mai mari, pentru a folosi aceste utilaje”, a precizat dl Rădulescu. Importanța comasării terenurilor și mărirea fermelor agricole a fost subliniată și de dl ing. Victor Vătămanu: „Trebuie să fim conștienți că lucrul în agricultură se poate face numai pe suprafețe mari, cu utilaje de mare productivitate și mai ales cu secvențe tehnologice explicate foarte clar și aplicate la momentul și în doza recomandată.” Potrivit dlui Rădulescu, la ora actuală administrarea de îngrășăminte chimice se face într-un mod haotic, din cauză că nu se mai fac cartările agrochimice și prețurile prea mari ale îngrășămintelor nu le permite micilor fermieri să aplice o fertilizare optimă. O soluție propusă de inginerul agronom a fost folosirea de îngrășăminte organice, care ar aduce foarte multe beneficii atât solului, cât și culturilor agricole. „Foarte mulți aruncă gunoiul de grajd pentru că nu există un cult pentru aceste îngrășăminte organice deosebit de importante. Ar trebui mai bine explicat ce avantaje aduc îngrășămintele organice aplicate la câțiva ani, la 3-4-5 ani”, a spus dl Rădulescu. „Fără îngrășăminte complexe asociate cu îngrășămintele organice nu putem realiza o nutriție echilibrată a plantelor agricole”, a adăugat dl Vătămanu. O altă condiție necesară pentru realizarea unor producții mari și sigure, adusă în discuție de inginerul Rădulescu, a fost cea a irigațiilor. „Din cele 3,5 milioane ha irigate în 1989, în acest an s-au irigat doar 500 de mii ha. Cei 450-600 de milimetri de precipitații care cad într-un an în România nu sunt repartizați uniform și de aceea cred că un program de reabilitare a sistemelor de irigații, care să fie de lungă durată și să nu fie modificat la fiecare schimbare de guvern, este foarte important”. Problema valorificării produselor agricole, din cauza intermediarilor, a fost ridicată de dl prof. Ion Catrina. „Consider că ar trebui tras un semnal de alarmă, pentru că intermediarii întrerup lanțul producător-consumator. Intermediarii cresc precum ciupercile și căpușează, sufocă țăranul român.”

Creșterea variabilității climatice
Acest subiect a fost adus în discuție de către meteorologul Marinică Ion, din cadrul Centrului Meteorologic Regional – Muntenia. „Schimbările climatice se impun, în primul rând, prin creșterea variabilității climatice, care se manifestă nu numai la noi, ci pe întregul continent. Se produce o alternanță foarte rapidă între perioadele ploioase, care produc inundații foarte puternice pe suprafețe întinse, produc pagube enorme și adevărate dezastre, și apariția secetelor, uneori episodice, alteori pe durate mai întinse de timp. Aceste secete sunt la fel de distructive ca și inundațiile sau poate mai distructive, pentru că nu numai că distrug mediul vegetal, dar lasă fără posibilitate de alimentație animalele, oamenii, fără posibilitate de alimentare cu apă, pentru că izvoarele seacă. Acest fenomen s-a văzut în acest an, când nivelul de navigație al Dunării a scăzut foarte mult și a pus probleme deosebite”, a afirmat dl Ion. În privința producțiilor agricole bune obținute în acest an, dl Marinică Ion a explicat că acest lucru se datorează mai multor factori climatici. „Anul agricol 2011, cotat ca fiind unul foarte bun, a avut această performanță datorită ploilor din lunile iunie și iulie și datorită acumulării de apă în sol pe perioada iernii. Primăvara secetoasă și temperaturile nu prea mari au făcut ca rezerva de apă să se mențină la un nivel destul de bun până la sfârșitul lunii iulie. După această lună, a intervenit perioada secetoasă, care ne-a făcut destule greutăți și ne gândim că, dacă aceasta va continua, vom avea probleme serioase”, a spus dl Ion. O altă temă abordată de meteorologul Marinică Ion a fost importanța utilizării echilibrate a resurselor naturale de care dispunem, în condițiile în care ritmul de creștere a populației globului este unul foarte accelerat. „În ultimii 10 ani, populația planetei a crescut deja cu un miliard și în mai puțin de 10 ani va mai crește cu încă un miliard. Acest număr imens de oameni pe planetă va crea o presiune enormă nu numai asupra mediului, asupra alimentației, asupra resurselor, dar și asupra climei, prin poluarea pe care noi o producem. Prin urmare, va trebui să fim foarte atenți cu ceea ce se întâmplă cu noi, cu țara noastră, cu mediul, să fim foarte atenți cu toate resursele de care dispunem”.

La finalul prezentărilor, primarul municipiului Caracal, dl Gheorghe Anghel, a acordat conducerii „Agrimedia”, pentru activitatea depusă în slujba promovării agriculturii românești, o diplomă de excelență. Ca răspuns la această onoare, o colecție întreagă a revistei a fost donată Bibliotecii Municipale „Virgil Carianopol” din Caracal. Directorul acestei instituții, dna Bebica Deac, a afirmat următoarele: „Eu de azi am devenit mai bogată, știind că informația înseamnă putere și sper din toată inima ca de această putere și de informațiile pe care le vor găsi în paginile acestei reviste să
beneficieze câți mai mulți fermieri.”

Cu ocazia împlinirii a 473 de ani de atestare documentară a Caracalului, echipa „Agrimedia” urează încă o dată un sincer „La mulți ani!”_

Ți-a fost de folos? Trimite-l mai departe.

Adaugă AGRIMEDIA ca sursă preferată pe Google

Alte articole din Revista AGRIMEDIA 15-30 Septembrie 2026

Subiecte urmărite

Din arhivă

Caută în arhivă, pe ani