Agrotehnica plantatiilor de zmeur

Zmeurul (Rubus idaeus) este un arbust tufos, peren, cu lăstari târâtori, cu tulpini drepte, arcuite spre vârf, cu ghimpi drepţi, de forma unor ace, adeseori plasaţi numai pe partea inferioară. Zmeurul aparţine familiei Rosaceae.

---

Zmeura se cultivă din două motive: pentru consumul fructelor în stare proaspătă şi pentru procesare industrială. Din zmeură se extrage xilitolul, care este un indulcitor artificial folosit mai ales în tratarea şi prevenirea cariilor dentare. Zmeurul infloreşte incepand din mai pană în iulie. Creşte spontan în locuri stancoase, luminişuri de păduri, regiuni deluroase şi muntoase. Zmeura poate fi intalnită pe intreg teritoriul Romaniei, fiind o plantă specifică zonelor cu climă temperată.

Întreţinerea solului
In primii doi ani, solul se intreţine ca ogor negru sau cultivat cu legume rădăcinoase (morcovi, ridichi) sau bulboase (ceapă, usturoi), a căror parte aeriană să fie cat mai scundă. Reuşita culturii zmeurului depinde, în bună măsură, de prevenirea imburuienării. Cele mai periculoase buruieni pentru cultura de zmeur sunt: pirul, ştevia, volbura, pălamida şi urzica. Pirul şi volbura se distrug foarte greu, cand se instalează în benzile de zmeur, deoarece au rizomi profunzi. în plus, volbura, fiind volubilă, se infăşoară pe tulpinile de zmeur, de pe care se desface greu, iar în cursul acestei operaţii se rup o parte din lăstarii fertili, accident ce se soldează cu pierderi de recoltă. Rizomii de pir trebuie stranşi şi arşi cu ocazia pregătirii solului pentru plantare. Stevia are rădăcina groasă şi foarte profundă. Tulpina ei atinge dimensiuni mari. De aceea, după cum afirma şi G. Mihăescu, ea trebuie distrusă în faza incipientă de creştere, prin retezare cu săpăliga, la 6-8 cm sub nivelul solului. Urzica (Urtica dioica), planta cu peri urticanţi (care produc usturime) are o tulpină ce poate depăşi lungimea tulpinilor de zmeur. Stinghereşte creşterea drajonilor de zmeur (pe care ii concurează în creştere şi-i umbreşte) şi ingreunează recoltarea fructelor. Se poate distruge uşor, prin smulgere, în orice fază de vegetaţie, preferabil cand se află în faza de creştere (inainte de inflorire). Pentru combaterea acestor buruieni, se pot folosi erbicidele recomandate de specialiştii Laboratorului Fitosanitar Judeţean, în doza şi momentul aplicarii stabilite prin buletinul de avertizare emis de specialiştii amintiţi. Mai ecologic şi mai economic este ca buruienile să fie distruse manual, prin plivire şi săpălugire (in grădina casei). în plantaţiile de zmeur în producţie, cele mai bune rezultate le dă ogorul negru. Mulcirea solului, de langă plante, cu mraniţă, bălegar păios, paie putrede, în strat de 6-8 cm, este indicată numai în anul plantării. în plantaţiile pe rod, mulciul introdus în cadrul benzilor de zmeur ingreunează apariţia drajonilor.

Fertilizarea plantaţiilor de zmeur
Rezultatele cele mai bune se obţin prin aplicarea ingrăşămintelor organice sau cu o ingrăşare organo-minerală. Ca ingrăşăminte organice se pot folosi gunoiul de grajd bine putrezit, în doză de 30-40 de tone la hectar, gunoiul de păsări, în doză de 10-15 tone la hectar sau compostul, în doză de 40-60 de tone la hectar. Toate acestea se administrează o dată la 3 ani, deoarece efectul lor se resimte mai bine în anii al doilea şi al treilea; se introduc în sol o dată cu lucrarea de toamnă. Rezultate foarte bune se obţin şi cand se aplică ingrăşăminte organice lichide, aplicate în perioada de vegetaţie: urina de animale şi zeama de bălegar fermentat diluate cu 4-5 părţi de apă. în gospodăriile populaţiei, care posedă animale, folosirea ingrăşămintelor organice este cea mai rentabilă. Ca ingrăşămant fazial (in cursul vegetaţiei) se foloseşte azotatul de amoniu (200-300 de kilograme la hectar), dat în două reprise (a cate . din doză): primăvara, cu puţin timp inainte de pornirea în vegetaţie şi în perioada formării şi creşterii fructelor. Cand se folosesc numai ingrăşăminte chimice, acestea se dau anual sau o dată la doi ani. La ingrăşarea anuală se administrează 300-400 kilograme de superfosfat şi 200-300 de kilograme de sare potasică la hectar. Sub arătura de toamnă, pe intervalele dintre randuri. Cand ingrăşarea se face din doi în doi ani, dozele de fosfor şi potasiu se măresc cu circa 50%. în general, în Romania, (Fălticeni, judeţul Suceava), rezultatele cele mai bune s-au obţinut la următoarele raporturi N:P:K în substanţă activă: N120 P120 K180 sau N60 P120 K120 kilograme la hectar, administrate anual, după cum afirma D. Ifrimie, 1981. Creşterea raportului în favoarea fosforului, şi indeosebi a potasiului, are rol decisiv în sporirea potenţialului de rodire a zmeurului. în anii cand se administrează şi gunoi de grajd, cantităţile de ingrăşăminte chimice se reduc cu 50%.

Irigarea culturii de zmeur
Aplicarea udărilor este necesară în zonele secetoase, de 2-4 ori pe an, la soiurile neremontante. La aceste soiuri udarea trebuie sistată la sfarşitul lunii august, pentru a permite o pregătire mai bună a drajonilor pentru iernare. La soiurile remontante, în unii ani, este necesară incă o udare, în prima jumătate a lunii septembrie. în primăverile secetoase, o importanţă deosebită se acordă udării ce se aplică cu circa 7-10 zile inainte de inflorit. La o udare se dau 350-400 metri cubi de apă la hectar. Metodele cele mai bune de irigare sunt următoarele: irigarea prin picurare, irigarea prin aspersiune şi irigarea prin brazde. Dacă nu se udă în perioadele cu secetă de lungă durată, lăstarii fertili cu inflorescenţele de pe ei se pot usca în proporţie de 30-100%.

Tăierile la cultura de zmeur
Această lucrare constă în trei operaţii: suprimarea de la bază, cu foarfeca, a tulpinilor uscate (de doi ani, care au fructificat), rărirea tulpinilor anuale şi eventuala scurtare a varfului la tulpinile anuale lungi necesare pentru rodire. La aplicarea tăierilor trebuie să se ţină seama că la cultura de zmeur există o stransă corelaţie intre numărul şi vigoarea tulpinilor, pe de o parte, şi producţia de fruct, pe de altă parte. Se reţin tulpinile de peste 1 metru lungime, cele mai scurte dand producţii mici, uneori neglijabile. Avand în vedere că pe o tulpină se pot obţine 50-100 de grame de fructe (in medie 100 grame), rezultă că pentru a obţine o recoltă de 5-6 tone de fructe este necesar să se lase minimum 50.000-60.000 de tulpini la hectar. La distanţe de 2,5 metri intre randuri şi 0,5 metri pe rand revin 80.000 de plante la hectar, fiecăreia lăsandu-i-se cate 6-8 tulpini. La un metru liniar de bandă se plantează două plante, astfel incat la un metru de bandă revin 12-16 tulpini (se pot lăsa pană la 18-20 de tulpini). Drajonii în creştere, care sunt prea deşi, se suprimă de 1-2 ori pe vară, cand se află în fază erbacee. Perioada cea mai bună pentru suprimarea tulpinilor uscate (care au rodit) este imediat după cules. în acest caz, se creează condiţii mai bune de luminozitate pentru drajonii în creştere, pe care se diferenţiază mugurii micşti (de rod) pentru recolta anului următor sau pentru recolta a doua din acelaşi an (la soiurile remontante). în iernile cu ninsori abundente, tulpinile uscate, avand ramificaţii, reţin zăpada, care apleacă şi tulpinile anuale din vecinatatea lor, ce se pot frange. De aceea, nu trebuie amanată suprimarea lor pană în primăvara următoare.

Prevenirea şi combaterea bolilor şi a dăunătorilor
Cultura de zmeur este atacată, în principal de următoarele boli: arsura lăstarilor sau antracnoza (Didymella applanata) – atacul incepe în iunie-iulie, cand apar pete violacee la subsoara frunzelor de pe drajoni (intr-o fază mai avansată, drajonii atacaţi se usucă); rugina (Phragmidium rubiideaei) - atacă coaja lastărilor şi frunzele, pe care apar pete neregulate, gălbui (ulterior, organele atacate se răsucesc şi se usucă); pătarea cenuşie a frunzelor (Mycosphaerella rubi, Septoria rubi) - se instalează indeosebi pe frunze, sub formă de pete neregulate, cenuşii-gălbui, de 1-4 mm lăţime (frunzele bolnave se usucă şi cad); putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerea) - atacă fructele, pe vreme umedă, pe care le acoperă cu un mucegai cenuşiu, format din conidiofori şi conidii; făinarea (Sphaeroteca humuli) - apare uneori şi la zmeur, sub formă de praf albicios (produce uscarea lăstarilor); virozele - dintre viroze, cea mai frecventă este mozaicul, produs de Rubus virus I Smith. Insectele care atacă mai frecvent zmeurul sunt cele polifage: păienjenii roşii (acarienii), afidele şi păduchii ţestoşi. Se mai intalnesc şi alte insecte, cum ar fi: gărgăriţa neagră (Anthonomus rubi) - insectele adulte rod mugurii şi depun ouale în bobocii florari, pe care apoi larvele ii distrug; gandacul florilor (Byturus tomentosus, B. Fumatus) - are o generaţie pe an, adulţii iernează în sol, de unde ies primăvara. Ei atacă bobocii florali, consumă polenul şi nectarul. Bobocii atacaţi nu se mai dezvoltă. Larvele trec apoi în fructe, hrănindu-se cu receptacolul lor; molia (Incurvaria rubiella) - este un fluture mic, cu aripi brune pătate cu galben. Omida, de culoare roşie, are o lungime de circa 9 mm. Ea atacă mugurii şi lăstarii, în care sapă galerii, în dreptul mugurilor, pană la măduvă. Lăstarii atacaţi se ofilesc şi se usucă. Uneori atacă şi fructele; musca zmeurei (Lasioptera rubi) - este o insectă (muscă) mică, de circa 2-3 mm, cu corp negru şi aripi albe. Larvele au culoarea roşie-portocalie. Ele atacă baza tulpinilor, producand gale de mărimea unei nuci. Tulpinile atacate se usucă. Prevenirea şi combaterea bolilor şi a dăunătorilor la zmeur se realizează cu 5-6 stropiri anual, din care una de iarnă, iar 4-5 de vară. Stropirea de iarnă se face contra insectelor (ouă de afide, de cotar şi păienjeni roşii, păduchi ţestoşi), cu produse indicate de specialiştii Laboratorului Fitosanitar Judeţean. Foarte important este tratamentul dinaintea infloririi, contra bolilor (Didimella, Septoria). Acesta se execută imediat după primirea buletinului de avertizare emis de specialiştii fitosanitari. Al treilea tratament trebuie făcut cand circa 1/3 din flori sunt deschise, contra gandacilor (Byturus) şi Septoriei, cu substanţe mixte (insecticid + fungicid), folosind substanţele indicate prin buletinul de avertizare. La zmeur pot fi folosite şi alte insecticide, cum ar fi insecticidele biologice, carbamice sau organofosforice.

Victor VĂTĂMANU