Zmeurul (Rubus idaeus) este un arbust tufos, peren, cu lăstari târâtori, cu tulpini drepte, arcuite spre vârf, cu ghimpi drepți, de forma unor ace, adeseori plasați numai pe partea inferioară. Zmeurul aparține familiei Rosaceae.
Zmeura se cultivă din două motive: pentru consumul fructelor în stare proaspătă și pentru procesare industrială. Din zmeură se extrage xilitolul, care este un indulcitor artificial folosit mai ales în tratarea și prevenirea cariilor dentare. Zmeurul inflorește incepand din mai pană în iulie. Crește spontan în locuri stancoase, luminișuri de păduri, regiuni deluroase și muntoase. Zmeura poate fi intalnită pe intreg teritoriul Romaniei, fiind o plantă specifică zonelor cu climă temperată.
Întreținerea solului
In primii doi ani, solul se intreține ca ogor negru sau cultivat cu legume rădăcinoase (morcovi, ridichi) sau bulboase (ceapă, usturoi), a căror parte aeriană să fie cat mai scundă. Reușita culturii zmeurului depinde, în bună măsură, de prevenirea imburuienării. Cele mai periculoase buruieni pentru cultura de zmeur sunt: pirul, ștevia, volbura, pălamida și urzica. Pirul și volbura se distrug foarte greu, cand se instalează în benzile de zmeur, deoarece au rizomi profunzi. în plus, volbura, fiind volubilă, se infășoară pe tulpinile de zmeur, de pe care se desface greu, iar în cursul acestei operații se rup o parte din lăstarii fertili, accident ce se soldează cu pierderi de recoltă. Rizomii de pir trebuie stranși și arși cu ocazia pregătirii solului pentru plantare. Stevia are rădăcina groasă și foarte profundă. Tulpina ei atinge dimensiuni mari. De aceea, după cum afirma și G. Mihăescu, ea trebuie distrusă în faza incipientă de creștere, prin retezare cu săpăliga, la 6-8 cm sub nivelul solului. Urzica (Urtica dioica), planta cu peri urticanți (care produc usturime) are o tulpină ce poate depăși lungimea tulpinilor de zmeur. Stingherește creșterea drajonilor de zmeur (pe care ii concurează în creștere și-i umbrește) și ingreunează recoltarea fructelor. Se poate distruge ușor, prin smulgere, în orice fază de vegetație, preferabil cand se află în faza de creștere (inainte de inflorire). Pentru combaterea acestor buruieni, se pot folosi erbicidele recomandate de specialiștii Laboratorului Fitosanitar Județean, în doza și momentul aplicarii stabilite prin buletinul de avertizare emis de specialiștii amintiți. Mai ecologic și mai economic este ca buruienile să fie distruse manual, prin plivire și săpălugire (in grădina casei). în plantațiile de zmeur în producție, cele mai bune rezultate le dă ogorul negru. Mulcirea solului, de langă plante, cu mraniță, bălegar păios, paie putrede, în strat de 6-8 cm, este indicată numai în anul plantării. în plantațiile pe rod, mulciul introdus în cadrul benzilor de zmeur ingreunează apariția drajonilor.
Fertilizarea plantațiilor de zmeur
Rezultatele cele mai bune se obțin prin aplicarea ingrășămintelor organice sau cu o ingrășare organo-minerală. Ca ingrășăminte organice se pot folosi gunoiul de grajd bine putrezit, în doză de 30-40 de tone la hectar, gunoiul de păsări, în doză de 10-15 tone la hectar sau compostul, în doză de 40-60 de tone la hectar. Toate acestea se administrează o dată la 3 ani, deoarece efectul lor se resimte mai bine în anii al doilea și al treilea; se introduc în sol o dată cu lucrarea de toamnă. Rezultate foarte bune se obțin și cand se aplică ingrășăminte organice lichide, aplicate în perioada de vegetație: urina de animale și zeama de bălegar fermentat diluate cu 4-5 părți de apă. în gospodăriile populației, care posedă animale, folosirea ingrășămintelor organice este cea mai rentabilă. Ca ingrășămant fazial (in cursul vegetației) se folosește azotatul de amoniu (200-300 de kilograme la hectar), dat în două reprise (a cate . din doză): primăvara, cu puțin timp inainte de pornirea în vegetație și în perioada formării și creșterii fructelor. Cand se folosesc numai ingrășăminte chimice, acestea se dau anual sau o dată la doi ani. La ingrășarea anuală se administrează 300-400 kilograme de superfosfat și 200-300 de kilograme de sare potasică la hectar. Sub arătura de toamnă, pe intervalele dintre randuri. Cand ingrășarea se face din doi în doi ani, dozele de fosfor și potasiu se măresc cu circa 50%. în general, în Romania, (Fălticeni, județul Suceava), rezultatele cele mai bune s-au obținut la următoarele raporturi N:P:K în substanță activă: N120 P120 K180 sau N60 P120 K120 kilograme la hectar, administrate anual, după cum afirma D. Ifrimie, 1981. Creșterea raportului în favoarea fosforului, și indeosebi a potasiului, are rol decisiv în sporirea potențialului de rodire a zmeurului. în anii cand se administrează și gunoi de grajd, cantitățile de ingrășăminte chimice se reduc cu 50%.
Irigarea culturii de zmeur
Aplicarea udărilor este necesară în zonele secetoase, de 2-4 ori pe an, la soiurile neremontante. La aceste soiuri udarea trebuie sistată la sfarșitul lunii august, pentru a permite o pregătire mai bună a drajonilor pentru iernare. La soiurile remontante, în unii ani, este necesară incă o udare, în prima jumătate a lunii septembrie. în primăverile secetoase, o importanță deosebită se acordă udării ce se aplică cu circa 7-10 zile inainte de inflorit. La o udare se dau 350-400 metri cubi de apă la hectar. Metodele cele mai bune de irigare sunt următoarele: irigarea prin picurare, irigarea prin aspersiune și irigarea prin brazde. Dacă nu se udă în perioadele cu secetă de lungă durată, lăstarii fertili cu inflorescențele de pe ei se pot usca în proporție de 30-100%.
Tăierile la cultura de zmeur
Această lucrare constă în trei operații: suprimarea de la bază, cu foarfeca, a tulpinilor uscate (de doi ani, care au fructificat), rărirea tulpinilor anuale și eventuala scurtare a varfului la tulpinile anuale lungi necesare pentru rodire. La aplicarea tăierilor trebuie să se țină seama că la cultura de zmeur există o stransă corelație intre numărul și vigoarea tulpinilor, pe de o parte, și producția de fruct, pe de altă parte. Se rețin tulpinile de peste 1 metru lungime, cele mai scurte dand producții mici, uneori neglijabile. Avand în vedere că pe o tulpină se pot obține 50-100 de grame de fructe (in medie 100 grame), rezultă că pentru a obține o recoltă de 5-6 tone de fructe este necesar să se lase minimum 50.000-60.000 de tulpini la hectar. La distanțe de 2,5 metri intre randuri și 0,5 metri pe rand revin 80.000 de plante la hectar, fiecăreia lăsandu-i-se cate 6-8 tulpini. La un metru liniar de bandă se plantează două plante, astfel incat la un metru de bandă revin 12-16 tulpini (se pot lăsa pană la 18-20 de tulpini). Drajonii în creștere, care sunt prea deși, se suprimă de 1-2 ori pe vară, cand se află în fază erbacee. Perioada cea mai bună pentru suprimarea tulpinilor uscate (care au rodit) este imediat după cules. în acest caz, se creează condiții mai bune de luminozitate pentru drajonii în creștere, pe care se diferențiază mugurii micști (de rod) pentru recolta anului următor sau pentru recolta a doua din același an (la soiurile remontante). în iernile cu ninsori abundente, tulpinile uscate, avand ramificații, rețin zăpada, care apleacă și tulpinile anuale din vecinatatea lor, ce se pot frange. De aceea, nu trebuie amanată suprimarea lor pană în primăvara următoare.
Prevenirea și combaterea bolilor și a dăunătorilor
Cultura de zmeur este atacată, în principal de următoarele boli: arsura lăstarilor sau antracnoza (Didymella applanata) – atacul incepe în iunie-iulie, cand apar pete violacee la subsoara frunzelor de pe drajoni (intr-o fază mai avansată, drajonii atacați se usucă); rugina (Phragmidium rubiideaei) – atacă coaja lastărilor și frunzele, pe care apar pete neregulate, gălbui (ulterior, organele atacate se răsucesc și se usucă); pătarea cenușie a frunzelor (Mycosphaerella rubi, Septoria rubi) – se instalează indeosebi pe frunze, sub formă de pete neregulate, cenușii-gălbui, de 1-4 mm lățime (frunzele bolnave se usucă și cad); putregaiul cenușiu (Botrytis cinerea) – atacă fructele, pe vreme umedă, pe care le acoperă cu un mucegai cenușiu, format din conidiofori și conidii; făinarea (Sphaeroteca humuli) – apare uneori și la zmeur, sub formă de praf albicios (produce uscarea lăstarilor); virozele – dintre viroze, cea mai frecventă este mozaicul, produs de Rubus virus I Smith. Insectele care atacă mai frecvent zmeurul sunt cele polifage: păienjenii roșii (acarienii), afidele și păduchii țestoși. Se mai intalnesc și alte insecte, cum ar fi: gărgărița neagră (Anthonomus rubi) – insectele adulte rod mugurii și depun ouale în bobocii florari, pe care apoi larvele ii distrug; gandacul florilor (Byturus tomentosus, B. Fumatus) – are o generație pe an, adulții iernează în sol, de unde ies primăvara. Ei atacă bobocii florali, consumă polenul și nectarul. Bobocii atacați nu se mai dezvoltă. Larvele trec apoi în fructe, hrănindu-se cu receptacolul lor; molia (Incurvaria rubiella) – este un fluture mic, cu aripi brune pătate cu galben. Omida, de culoare roșie, are o lungime de circa 9 mm. Ea atacă mugurii și lăstarii, în care sapă galerii, în dreptul mugurilor, pană la măduvă. Lăstarii atacați se ofilesc și se usucă. Uneori atacă și fructele; musca zmeurei (Lasioptera rubi) – este o insectă (muscă) mică, de circa 2-3 mm, cu corp negru și aripi albe. Larvele au culoarea roșie-portocalie. Ele atacă baza tulpinilor, producand gale de mărimea unei nuci. Tulpinile atacate se usucă. Prevenirea și combaterea bolilor și a dăunătorilor la zmeur se realizează cu 5-6 stropiri anual, din care una de iarnă, iar 4-5 de vară. Stropirea de iarnă se face contra insectelor (ouă de afide, de cotar și păienjeni roșii, păduchi țestoși), cu produse indicate de specialiștii Laboratorului Fitosanitar Județean. Foarte important este tratamentul dinaintea infloririi, contra bolilor (Didimella, Septoria). Acesta se execută imediat după primirea buletinului de avertizare emis de specialiștii fitosanitari. Al treilea tratament trebuie făcut cand circa 1/3 din flori sunt deschise, contra gandacilor (Byturus) și Septoriei, cu substanțe mixte (insecticid + fungicid), folosind substanțele indicate prin buletinul de avertizare. La zmeur pot fi folosite și alte insecticide, cum ar fi insecticidele biologice, carbamice sau organofosforice.
Victor VĂTĂMANU
