REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

AIPROM: Autorizaţiile temporare (derogările) - colacul de salvare al fermierilor europeni

1/2/2020

0 Comments

 
Picture
Industria de protecţia plantelor dezvoltă constant proiecte de cercetare şi inovare în baza cărora încearcă să obţină formule şi substanţe active care să îi ajute pe fermieri să îşi protejeze culturile de atacul bolilor şi al dăunătorilor. În ultimii ani, în principal din cauza schimbărilor climatice, atacul dăunătorilor şi al bolilor este mai agresiv, iar soluţiile existente sunt restrânse sau greu accesibile. Astfel, fermierii rămân încet, dar sigur fără soluţii.
Procedurile şi cerinţele actuale de autorizare şi reautorizare a substanţelor active fitosanitare pun destul de multe piedici celor care doresc să aducă sau să menţină pe piaţă un produs pentru protecţia culturilor. În egală măsură, sunt substanţe active ce sunt interzise de către Comisia Europeană şi asta duce la limitarea numărului de produse şi soluţii pe care fermierii le au la dispoziţie pentru a lupta cu bolile şi dăunătorii din cultură. De asemenea, având un număr limitat de soluţii, acest aspect duce şi la o creştere a rezistenţei dăunătorilor la tratamentele aplicate. Tratamentele au o eficienţă mai scăzută, iar producţiile obţinute sunt mai slabe cantitativ şi calitativ. Costurile pentru înfiinţarea şi întreţinerea culturilor sunt mai ridicate, iar profitabilitatea fermierilor este afectată.

Derogările - trend în scădere

O statistică la nivel european, realizată de ECPA - Asociaţia Europeană de Protecţie a Culturilor, indică un trend în scădere al numărului de derogări acordate la nivel european. Astfel că, dacă în 2015 au fost acordate 395 de autorizaţii temporare la nivel Uniunii Europene, în 2018 numărul acestora s-a redus la jumătate, acordându-se 193 de derogări. Majoritatea autorizaţiilor temporare sunt acordate pentru produse fitosanitare ce conţin substanţe active destinate utilizării pentru culturi de fructe şi/sau legume, aceste produse agroalimentare fiind şi cele mai expuse riscurilor atacului bolilor şi dăunătorilor.

Statele membre notifică pentru aceste autorizaţii temporare pentru că, la nivel european, se înregistrează un număr tot mai mic de substanţe active aprobate din cauza modificărilor legislative aduse în conformitate cu Regulamentul 1107/2009. Un număr semnificativ de substanţe active şi/sau utilizări nu au fost reînnoite sau nu au fost aprobate în mare parte, din cauza noilor criterii de aprobare introduse în Regulamentul 1107/2009. Aproximativ 75% din substanţele active aprobate în 1991 nu mai sunt disponibile astăzi pe piaţă.

Două substanţe active noi autorizate în perioada iulie 2016 - septembrie 2018

Sistemul de aprobare al Uniunii Europene pentru substanţele active este unul dintre cele mai riguroase din întreaga lume. Intervalul de timp de la descoperirea moleculei (substanţei active) în laborator şi până la obţinerea autorizaţiei de comercializare este unul dintre cele mai mari din toate regiunile la nivel mondial. Noile soluţii de protecţia plantelor nu sunt autorizate în timp util, iar alternativele autorizate existente dispar din cauza termenului îndelungat de reînnoire, ceea ce face ca apelarea prevederilor articolului 53 din Regulamentul 1107/2009 să fie esenţială pentru asigurarea accesului la tehnologie în piaţă. În intervalul iulie 2016 - septembrie 2018, au fost autorizate numai două noi substanţe chimice active.

În absenţa unor soluţii de protecţie viabile economic pentru fermieri, bolile şi presiunea dăunătorilor determină nevoia statelor membre de a autoriza temporar o utilizare de urgenţă pentru anumite produse. Această nevoie a fost prevăzută la momentul adoptării Regulamentului 1107/2009 şi este încă relevantă în prezent.

De ce avem nevoie de neonicotinoide?

Răspunsul este extrem de amplu şi aduce implicaţii în mai multe domenii de activitate. Fără o derogare pentru aplicarea tratamentului insecticid la sămânţa de porumb şi floarea-soarelui cu neonicotinoide, suprafaţa ocupată de aceste culturi în România nu numai că s-ar reduce substanţial, dar şi productivitatea ar înregistra valori mult mai mici decât în prezent.

1. Impact asupra planului de tratament

Un studiu realizat de către Comisia Europeană a arătat faptul că în absenţa tratamentelor la sămânţă, planurile de protecţie împotriva dăunătorilor sunt mai scumpe şi afectează direct competitivitatea fermelor. În Regatul Unit al Marii Britanii, după interzicerea neonicotinoidelor, majoritatea fermierilor au fost nevoiţi să aplice de 3 până la 4 ori mai multe tratamente (foliare) cu insecticide, ceea ce a condus la o creştere a costurilor. În absenţa unei strategii eficiente, pe termen lung, precum şi a diversităţii tratamentelor aplicate (existenţa unui număr mai mare de produse disponibile) împotriva dăunătorilor, poate creşte rezistenţa acestora la tratamentul cu pesticide.

2. Impact asupra mediului

Interzicerea neonicotinoidelor are efecte negative asupra biodiversităţii şi mediului înconjurător, prin creşterea emisiilor de gaze de seră. Mai mult, tratamentul seminţelor reprezintă o soluţie tehnologică mai prietenoasă cu mediu, cantitatea de substanţă activă aplicată pe unitatea de suprafaţă fiind de aproximativ 50 de ori mai mică, în comparaţie cu aplicarea foliară a pesticidelor în câmp deschis.

Din cauza restricţiei de utilizare a neonicotinoidelor, numărul tratamentelor aplicate culturilor este în creştere, ceea ce conduce la un consum mai mare de apă. Astfel că, la nivel global consumul de apă va ajunge la 1,3 mld. mc, în timp ce la nivelul Uniunii Europene consumul va atinge 1,4 mil. mc. Identificarea alternativelor la neonicotinoide rămâne o adevărată piatră de încercare pentru fermierii români.

0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE