Alaptarea viteilor - naturala sau artificiala?

Modul în care laptele este administrat vițeilor se numește sistem de alăptare. Un crescător de animale are de ales între trei astfel de sisteme: alăptare naturală, alăptare artificială și alăptare mixtă. Pentru a putea alege unul dintre ele, trebuiesc cunoscute avantajele și dezavantajele fiecărui sistem, precum și condițiile în care se poate utiliza. Se consideră că alăptarea naturală este un sistem depășit și că nu mai are aplicabilitate, în situația în care dorim să
modernizăm producția animală.

---

Trebuie însă să știm că orice sistem de alăptare adoptat va da rezultate bune dacă este corect aplicat. În cele ce urmează, prezentăm pe scurt cele trei sisteme, astfel încât crescătorul, cunoscând condițiile pe care le poate asigura, să poată alege modul de alăptare a vițeilor.Alăptarea naturală constă în faptul că vițelul consumă laptele direct din ugerul vacii. Ca urmare, acest sistem este cel mai simplu din punct de vedere tehnic, iar intervenția crescătorului de animale este minimă. Deoarece laptele trece direct din glanda mamară a vacii în organismul vițelului, se elimină contactul cu aerul din adăpost, cu mâna mulgătorului sau cu vasele pentru lapte, care nu sunt întotdeauna bine curățate, reducând riscul îmbolnăvirilor la viței. În plus, se evită și tulburările digestive (în special diaree) la viței, prin faptul că laptele supt are o temperatură constantă, temperatură care favorizează o digestie mai bună. La utilizarea alaptării naturale nu se cunoaște exact cantitatea de lapte consumată de vițel și nici cea produsă de vaca-mamă, caz în care nu se poate face selecția pe baze științifice. De obicei, vițelul consumă mai mult lapte decât este necesar pentru o creștere rațională și, ca urmare, se pierde o cantitate de lapte care ar putea fi vândută. Dacă nu se lasă lapte suficient pentru consumul vițelului, acesta, prin comportamentul său, va putea produce răniri ale ugerului vacii, ceea ce conduce la o mulgere mai dificilă sau chiar la îmbolnăvirea ugerului. Prin alăptarea naturală se pot transmite boli (tuberculoză, bruceloză etc.) de la vacă la vițel, prin intermediul laptelui. Înțărcarea vițeilor se face mai greu și aceștia vor suferi, atât din cauza lipsei laptelui, cât și a separării de vaca-mamă. În plus, înțărcarea se face la vârstă mai mare, vițelul consumând cantități mari de lapte. Producția de lapte a vacilor bune mame va scădea după îndepărtarea vițelului. Toate aceste dezavantaje i-au obligat pe crescătorii de animale să caute alte mijloace de alăptare prin care să asigure atât necesitățile vițelului, cât și ale crescătorului (adică obținerea unei cantități mai mari de lapte, care, așa cum aminteam, se poate vinde). Un astfel de sistem îl reprezintă
Aalăptarea artificială, care presupune ca laptele muls anterior de la vacă să fie administrat vițelului cu ajutorul găleților, bidoanelor sau al unor instalații speciale. Acest sistem de alăptare permite înlocuirea laptelui integral cu lapte smântânit sau cu un procent de grăsime mai scăzut (2%, față de peste 3,5% cât are laptele integral), deoarece este cunoscut faptul că vițelul nu are nevoie de întreaga cantitate de grăsime din lapte sau se poate utiliza un înlocuitor de lapte. În toate cazurile amintite, se vor reduce cheltuielile cu creșterea vițelului și va spori cantitatea de lapte marfă. Prin alăptarea artificială, cantitatea de lapte consumată de vițel se poate cunoaște cu exactitate. Acest lucru este important pentru creșterea rațională a vițeilor, la care, în funcție de furajele vegetale (uruieli și făinuri) disponibile, se poate reduce treptat cantitatea de lapte pe baza unor scheme de alăptare, astfel încât vițelul să fie obligat să consume mai de timpuriu cantități din ce în ce mai mari de furaje uscate. În momentul înțărcării, vițelul va consuma o cantitate suficient de mare de furaje vegetale pentru a-și asigura necesarul de hrană și va suferi mai puțin de pe urma scoaterii laptelui din rație. Se va reduce astfel cantitatea de lapte consumată de vițel și va crește cantitatea de lapte marfă. Prin separarea vițelului de mama sa imediat după fătare, se elimină toate dezavantajele alăptării naturale, care decurg din prezența vițelului lângă mama sa. Astfel, vițelul suportă mai ușor înțărcarea, producția de lapte a vacii nu va mai scădea după îndepărtarea vițelului și se poate efectua o selecție a vacilor după cantitatea de lapte. Vițeii vor primi lapte numai de la vaci sănătoase, evitând riscul transmiterii bolilor prin lapte. În fine, acest sistem de alăptare se poate mecaniza, utilizând în cazul unui număr mare de viței instalații de alăptat în grup, care va reduce mult efortul depus de către crescător. Printre dezavantajele acestui sistem se numără: costul mare al instalațiilor și al
utilajelor folosite pentru alăptarea vițeilor și un volum mai mare de muncă, dar aceste dezavantaje sunt compensate de cheltuieli mai reduse pentru creșterea vițeilor datorate utilizării furajelor vegetale (care sunt mai ieftine decât laptele), dar și de reducerea perioadei de alăptare.
Alăptarea mixtă presupune alăptarea naturală, de regulă în prima săptămână de viață a vițelului, după care se trece la alăptarea artificială a acestuia. Această metodă se aplică acolo unde conștiinciozitatea crescătorului de viței este mai redusă și riscul îmbolnăvirilor la viței este ridicat, ca urmare a nerespectării regulilor de alăptare artificială. Dintre dezavantajele acestui sistem, putem aminti: se complică tehnologia de creștere a vițeilor, deoarece vom avea două sisteme de alăptare; scade producția vacilor bune mame la trecerea vițeilor la alăptarea artificială; vițeii se obișnuiesc mai greu cu alăptarea artificială. Din cele prezentate până acum, se poate constata că, în cazul alăptării naturale, numărul dezavantajelor este mai mare decât al avantajelor, iar în cazul alaptării artificiale situația este inversă. Dar nu este mai puțin adevarăt că, dacă nu reușim să asigurăm toate cerințele pentru trecerea la alăptarea artificială, atunci mai bine folosim alăptarea naturală. Acest lucru însă nu este de dorit, deoarece nu putem vorbi despre o creștere modernă și știintifică a vițeilor în situația alăptării naturale, motiv pentru care trebuie să utilizăm alăptarea artificială. De fapt, în țările cu zootehnie mai avansată, nici nu se mai aplică alăptarea naturală a vițeilor de prăsilă.
Victor VĂTĂMANU