REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Alt an, alte provocări...Singura constantă: buruienile!

1/7/2020

0 Comments

 
Picture
BOGDAN SOARE, sales manager RO, BG & MD Bayer - Crop Science, Monsanto Legal entity


Dacă acum o lună ne confruntam cu secetă extremă în Bărăgan, Dobrogea şi Moldova, în ultimele două săptămâni am avut în majoritatea zonelor ploi consistente, uneori chiar inundaţii şi băltiri. Este important însă să nu uităm că apa devine din ce în ce mai valoroasă şi ce enunţam „din cărţi sau de la alţii“, cum spuneau unii fermieri în glumă, astăzi devine realitate cruntă.
Erbicidarea miriştilor sau întreţinerea terenurilor curate de buruieni înainte de semănatul culturilor de toamnă devine capitală pentru păstrarea apei în sol. Campania de recoltare a rapiţei şi a grâului sunt marcate anul acesta de cea mai ploioasă lună iunie din ultimii 60 de ani, iar fermierii sunt acum în faţa unor decizii foarte importante, dat fiind faptul că miriştile sau culturile de toamnă s-au îmburuienat excesiv. Această îmburuienare s-a produs şi din cauza densităţii reduse a cerealelor în zonele mai sus menţionate, care a favorizat în condiţiile actuale răsărirea unui convier mare de buruieni. În oricare dintre cazuri, combaterea buruienilor este un aspect foarte important, mai ales că urmează o perioadă fără precipitaţii, iar conservarea apei pentru răsărit devine critică, mai ales la cultura de rapiţă. Această combatere se poate face clasic, prin lucrări mecanice sau cu erbicide totale.

În acest articol o să ne referim la combaterea buruienilor cu Roundup Energy şi la avantajele majore pe care această tehnologie le aduce:
  • Timp - mai ales anul acesta, când campania de pregătire a solului este întârziată şi putem semăna în doar 1-5 zile.
  • Conservarea apei - buruienile consumă apa de care seminţele au nevoie pentru germinaţie şi răsărire.
  • Combaterea superioară a buruienilor în comparaţie cu lucrările mecanice - buruienile nu mai recresc.
  • Bani - consumul de combustibil este redus deoarece rezistenţa pe care rădăcinile o exercită asupra utilajelor scade (pluguri sau alte utilaje pentru mintill). Adăugăm aici şi faptul că în postemergenţă erbicidele selective sunt mai scumpe şi mai puţin eficiente ca spectru de combatere.
  • Concentraţie mărită - Roundup Energy are 450 g/l formulate sub formă de acid.

Avem astăzi două situaţii tipice:
​
  • teren lucrat mecanic pregătit de semănat, pe care o parte din buruieni au răsărit şi altele sunt în curs de răsărire;
  • mirişti nelucrate sau doar dezmiriştite superficial cu discul.

În primul caz, mai ales la cultura de rapiţă, s-a constatat că în zonele cu îmburuienare masivă seminţele germinează mai greu sau deloc, buruienile consumând apa necesară seminţelor pentru germinat din stratul superficial de sol. Avantajul erbicidului Roundup Energy în acest caz nu este de neglijat, datorită faptului că poate fi aplicat la temperaturi ridicate chiar şi peste 30°C. Având o cantitate de 450 g/l glifosat acid, efectul este garantat! În plus, putem semăna numai după o zi în cazul buruienilor anuale şi 5 zile în cazul buruienilor perene.

În al doilea caz menţionat, erbicidul Roundup Energy trebuie aplicat imediat dacă semănăm rapiţă, urmând ca în acelaşi interval de 1-5 zile să putem lucra mecanic solul.

Trebuie menţionat un aspect important! Deşi buruienile pot fi încă verzi după acest interval, datorită modului de acţiune al erbicidului Roundup Energy şi dacă s-a folosit doza recomandată, se poate lucra mecanic sau se poate semăna cu încredere. O cantitate suficientă de substanţă activă este deja translocată în rădăcina buruienii pentru ca aceasta să nu se mai poată hrăni. Volumul de apă recomandat pentru aplicarea erbicidului Roundup Energy este de 150 l/ha, dar în cazuri speciale, când temperaturile depăşesc 30°C la aplicare, poate fi crescut până la 200 l/ha. La numai o oră de la aplicare, o eventuală ploaie nu va diminua efectul erbicidului Roundup Energy asupra buruienilor. Acest avantaj vine de la surcfatantul brevetat Monsanto, care face ca translocarea erbicidului să fie superioară altor produse pe bază de glifosat. Folosind Roundup Energy aveţi garanţia că buruienile nu vor împiedica germinaţia seminţelor şi nu vor concura plantele tinere nou răsărite, asigurându-vă o cultură uniformă.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE