Altoirea pomilor fructiferi sub scoarţă

Altoirea pomilor fructiferi sub scoarţă este o metodă de altoire care îmbină principiile oculaţiei cu cele ale altoirii copulative (A. Chira şi colaboratorii).

Altoirea sub scoarţă lateral în T cu ramură detaşată
Într-o despicătură în formă de T practicată în scoarţa portaltoiului se va introduce un altoi-pană asemănător cu cel folosit la altoirea copulativă simplă. Metoda este importantă, mai ales atunci când se urmăreşte salvarea pomilor cu răni mari ale scoarţei trunchiului. Altoirea sub scoarţă lateral este recomandată atunci când diametrul portaltoiului în zona de altoire este semnificativ mai mare decât cel al ramurii-altoi. Mod de lucru - se execută pana altoiului, care va avea o înălţime de aproximativ şase ori mai mare decât diametrul acestuia. La aproximativ jumătate din înălţimea panei şi aflat pe partea opusă secţiunii se va afla neapărat mugurele de pană. Folosind dimensiunile penei rezultate, se practică secţionarea în formă de T în scoarţa portaltoiului, după care se introduce pana în această despicătură. În afara mugurelui de pană, pe ramura-altoi mai pot fi lăsaţi încă trei-patru muguri. Retezarea lăstarului-altoi se aplică deasupra ultimului mugure care se păstrează, într-un uşor unghi descendent faţă de vârful mugurelui. Legarea se face cu rafie, iar rănile se badijonează cu mastic. Cu ocazia altoirii sub coajă lateral, portaltoiul se lasă intact, cu excepţia îndepărtării ramificaţiilor laterale aflate în zona de altoire. În iarna care urmează, tija portaltoiului se va reteza cu 10-15 cm deasupra punctului de altoire, pe o ramificaţie laterală, dacă este posibil. Segmentul de portaltoi oprit poate servi pentru dirijarea lăstarilor altoi spre vertical. În toamna următoare va fi îndepărtat şi acest feagment de portaltoi. O aplicaţie foarte utilă şi foarte interesantă a altoirii sub scoarţa laterală este aşa-numita altoire doică. În principiu, este vorba despre crearea unei punţi reprezentate de ramificaţii, preferabil în vârstă de un an şi preluate chiar de pe pomul care urmează să fie tratat şi care să asigure transportul de apă şi săruri minerale peste o rană a scoarţei trunchiului, care, prin dimensiuni, ameninţă cu uscarea pomului. Legat de această situaţie, se disting mai multe ipostaze care necesită să fie tratate individual.

Rana deasupra solului cu lăstari crescuţi în zona rănită
În acesta situaţie, ideal ar fi ca în zona aflată sub rana scoarţei să existe mai mulţi lăstari crescuţi deasupra punctului de altoire iniţial şi care astfel menţin proprietăţile altoiului. În acest caz se va face o evaluare a necesarului de scoarţă care trebuie suplinit de aceşti lăstari şi se va decide dacă se va opri unul, doi sau mai mulţi. Condiţia principală a lăstarilor este să aibă o lungime suficientă pentru a putea trece cu aproximativ 10 cm dincolo de rană. Se execută la capătul lăstarului o pană după modelul descris la altoirea copulativă. Marcându-se exact locul unde pana întâlneşte scoarţa trunchiului, se va executa o secţiune în formă de T întors, se va dezlipi scoarţa şi se va introduce pana în despicătura. Se va încerca o legare a zonei, deşi, dacă scoarţa trunchiului este foarte groasă, rafia nu dă rezultate. Referitor la grosimea scoarţei tulpinii, dacă aceasta este mare, se va mai execută o tăietură suplimentară a scoarţei pentru a permite aşezarea perfectă a penei pe lemnul tulpinii.

Un alt caz ce poate fi întâlnit este acela când rana se află la nivelul solului, dar sub ea nu a crescut nici un lăstar.
În această situaţie se vor planta, de o parte şi de alta a tulpinii, doi puieţi de portaltoi cu care, după ce s-au prins, într-o perioadă propice altoirii, se vor executa operaţiile descrise anterior. Dacă în acest interval pomul s-a uscat, acesta se va tăia şi se va opri doar un portaltoi, ce va fi apoi altoit. Când rana scoarţei s-a produs la o oarecare înălţime faţă de sol pot fi întâlnite, de asemenea, două situaţii: a) cu lăstari crescuţi sub rană - în care caz sunt valabile operaţiunile descrise anterior; b) cu lăstari crescuţi sub rană - în acest caz se vor folosi câteva ramuri  preluate din coroană, care au aproximativ grosimea unui creion. După măsurătorile necesare, la ambele capete se va fasona câte o pană. În locurile corespunzătoare, pe scoarţa tulpinii se vor practica despicăturile în formă de T, câte două pentru fiecare punte. Despicătura de sub rană va avea forma literei T, iar cea de deasupra forma literei T întors. Altoirea sub scoarţă poate fi de ajutor pentru garnisirea corespunzătoare a ramificaţiilor prea dezgolite sau pentru grăbirea cicatrizării rănilor prea mari.

Altoirea sub scoarţă în cap de altoire
Metoda este recomandată atunci când, din diferite motive (portaltoi în vârstă, necesitatea realtoirii), este necesară aplicarea de altoi pe ramuri mult prea groase. Aceste ramuri vor fi pregătite din timp prin tăieri speciale. În urma acestor tăieri de pregătire şi a celor executate în momentul altoirii rezultă nişte cepi de dimensiuni diferite aflate în coroana pomului şi pe care îi vom numi în continuare cap de altoire.

Altoirea simplă sub scoarţă
Presupunând că s-a obţinut deja capul de altoire prin lucrările specifice, se va executa pana pe ramura altoiului conform descrierii făcute la altoirea sub scoarţă lateral. Se va executa apoi o incizie verticală în scoarţa capului de altoire. Lungimea acestei incizii nu trebuie să fie mai mare decât lungimea penei altoiului. Cu lama briceagului sau cu spatula lamei se va desprinde scoarţa pe ambele laturi ale inciziei. Nu se va exagera cu suprafaţa desprinsă. La introducerea altoiului sub scoarţă trebuie să se simtă o oarecare rezistenţă, iar altoiul, odată introdus, trebuie să se menţină singur în această poziţie. Poziţia finală a altoiului trebuie să permită vizualizarea semicercului tăieturii de pană pe o înălţime de câţiva milimetri. La acest gen de altoire, pe altoi trebuie să existe 5-6 ochiuri, inclusiv cel de pană. Scurtarea finală se va face imediat deasupra ultimului mugure, în unghi. Legarea cu rafie a capătului de altoire se face începând de la partea superioară către capătul penei, ocolind atent mugurele-altoi.

Altoirea sub scoarţă perfecţionată
Nu se deosebeşte prea mult de altoirea simplă şi de aceea rezultatele sunt asemănătoare. Deosebirea constă în faptul că scoarţa portaltoiului se dezlipeşte numai pe o parte şi că pe una dintre laturile penei altoiului se mai execută o tăietur,ă cu care se obţine o muchie a penei, având grosimea aproximativ egală cu cea a scoarţei altoiului. Atunci când trebuie altoiţi mai mulţi pomi în aceeaşi zi, se recomandă ca scoarţa să fie dezlipită la toţi pe aceeaşi parte (stânga sau dreapta). Sensul de legare cu rafie este dinspre latura desprinsă către cea nedesprinsă, care fixează mai bine altoiul. Desprinderea la întâmplare a scoarţei poate îngreuna operaţia de legare din simplul motiv că operatorul trebuie să verifice fiecare caz în parte.

Altoirea Tittel
Este o metodă de altoire sub scoarţă care se aplică pomilor în vârstă, a căror scoarţă este foarte rigidă. Această metodă se aplică la sfârşitul lunii aprilie, iar pregătirea coroanei în vederea altoirii se face tot în această perioadă. Tehnic, deosebiri mai mari există între penele altoiului la acest gen de altoiri faţă de cele descrise până acum la altoirea simplă sub scoarţă. Pentru înţelegerea modului de lucru se va urmări descrierea ce urmează. Se va alege un fragment de ramură-altoi care să conţină 3-6 muguri. Deasupra celui superior se va reteza altoiul într-un uşor unghi faţă de orizontală. Sub mugurele inferior se lasă aproape în întregime lungimea internodului. Pe partea opusă acestui mugure inferior se va practica o tăietură perpendiculară pe ax, adâncă de 3-4 mm, şi apoi o tăietură de pană oblică. Tăietura perpendiculară se va aplica cu aproximativ 7-8 mm mai jos decât mugurele inferior. Lungimea penei obţinute trebuie să fie de aproximativ 6 ori diametrul ramurii-altoi. Pe ambele laturi ale penei se taie câte un firişor de scoarţă (aproximativ 1 mm) pentru a dezveli ţesutul de cambiu. Revenind pe partea pe care se află mugurele inferior, cam de la 5 mm sub aceasta, se mai execută o tăietură oblică, dar în unghi mai mic decât prima, astfel încât atunci când cele două tăieturi se întâlnesc, pana să nu se scurteze cu mai mult de 5 mm. Se execută două tăieturi paralele pe capătul de altoire, având între ele o distanţă egală cu lăţimea penei altoi. Limba de scoarţă astfel obţinută se dezlipeşte de lemn şi în spatele ei se introduce altoiul. Mugurele inferior al altoiului se va afla în afară, pana se va rezema cu pintenul pe secţiunea portaltoiului, iar a doua tăietură de pană va trece cu 2-3 mm deasupra planului secţiunii portaltoiului. Zona de altoire se leagă cu rafie începând de sus în jos. Dacă scoarţa este groasă şi rigidă, altoiul se poate fixa cu două ţinte metalice bătute prin limbă de scoarţa. La cele descrise până acum mai pot fi făcute câteva simplificări menite să uşureze execuţia: se poate renunţa la călcâiul de reazăm, practicându-se o tăietură de pană obişnuită pe partea opusă mugurelui inferior şi începând de la 1 cm deasupra acestuia; pe partea mugurelui inferior se practică o tăietură oblică pornind cam de la 5 mm sub mugure; se renunţă la cele două tăieturi laterale ale penei-altoi. Când pana altoiului este pregătită se execută cele două tăieturi paralele în scoarţă şi se introduce altoiul în spatele limbii de scoarţă. Mugurele inferior al altoiului va fi orientat în exterior, iar semicercul de pornire al primei tăieri pană trebuie să fie cu câţiva milimetri deasupra secţiunii capului de altoire. Limba de scoarţă va fi scurtată încât să permită vizualizarea semicercului de pornire al celei de-a doua tăieri de pană (2-3 mm). Această altoire Tittel simplificată este recomandată pentru refacerea rănilor mari pe trunchiuri cu scoarţă rigidă. Altoirea se poate face în luna august, folosind ramuri din coroana pomului respectiv.

Victor VĂTĂMANU