REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

ANIF a început campania de irigaţii în şase judeţe

15/4/2020

0 Comments

 
Picture
Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare a demarat campania de irigaţii în acest an mai devreme, încă de la începutul lunii martie, pe fondul faptului că deficitul de apă din sol s-a mărit din cauza lipsei precipitaţiilor pe o perioadă îndelungată de timp.

Introducerea apei pe canalele de aducţiune ce asigură necesarul de apă pentru irigaţii se face pe măsura solicitărilor, concretizate pe bază de comenzi certe, în urma încheierii contractelor multianuale sau sezoniere. Astfel, începând din data de 4 martie 2020 şi până în prezent, au fost pornite staţii de pompare din şase judeţe: Botoşani, Brăila, Buzău, Ialomiţa, Galaţi şi Tulcea. În judeţele respective, în care au fost solicitări de apă pentru irigaţii, s-a introdus apă pe 588 km de canale de aducţiune şi distribuţie, funcţionând 35 de staţii de bază şi repompare aparţinând ANIF, 58 de staţii de punere sub presiune şi 41 de motopompe aparţinând beneficiarilor (OUAI, FOUAI şi alţii). Până la această dată s-au irigat în total 4.699 ha, în principal la culturile de păioase. Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare va continua să pună în funcţiune noi aducţiuni, pe măsură ce se primesc solicitări de apă de la beneficiarii cu care ANIF are încheiate contracte de irigaţii sau se vor încheia noi contracte. Potrivit informaţiilor centralizate din filialele teritoriale ale ANIF, pe judeţe, campania de irigaţii a demarat astfel: 1. Botoşani - în amenajarea Curteşti, pentru o suprafaţă contractată de 437 ha, la OUAI Curteşti care irigă o livadă de pomi fructiferi. 2. Brăila - în amenajarea Brăila Dunăre Siret, pentru o suprafaţă contractată de 3.625 ha la Federaţia Utilizatorilor de Apa pentru Irigaţii Vădeni, unde se irigă culturile de păioase. La această dată, suprafaţa efectiv udată este de 384 ha; - în amenajarea Latinu Vădeni, unde sunt contractate 3.790 ha în urma comenzilor primite de la OUAI Baldovineşti şi alţi beneficiari. Până la această dată au fost irigate 50 ha de păioase; - în amenajarea Insula Mare a Brăilei unde sunt contractate 64.660 ha în urma comenzilor primite de la OUAI Insula Mare a Brăilei. Până la această dată, a fost irigată o suprafaţă de 1.360 ha de păioase; - în amenajările Terasa Brăilei, Ialomiţa Călmăţui, Terasa Viziru şi Călmăţui Gropeni Chişcani, în aceste zile s-a introdus apă pe canale, ca urmare a comenzilor primite de la OUAI CA1 Motopompe, OAUI SK Mihail Kogălniceanu, OUAI SR Râmnicelu, OUAI Gorgova, OUAI Unirea Traian, OUAI SU1, OUAI Tevesil, OUAI Lacu Sărat, OUAI SPP 18+19 Isiflor, OUAI Roşiori, OUAI SRPA 16 Oprişeneşti, OUAI Benefica II, OUAI SPP 2 Tichileşti din judeţul Brăila şi OUAI Ograda din judetul Ialomita. Pe măsura ce se creează nivel optim de funcţionare, va începe irigatul efectiv pentru culturile de păioase şi legume. La această dată, în judeţul Brăila a fost introdusă apă pe o lungime de 430 km canale aducţiune; 3. Buzău - în amenajarea AHC Câmpia Buzăului, la solicitarea OUAI Bazin Legumicol Mărăcineni Săpoca, care are contractă o suprafaţă de 389 ha. Până în prezent s-au irigat efectiv 50 ha de legume; 4. Ialomiţa - în amenajarea Pietroiu Ştefan cel Mare, la solicitarea OUAI Săveni şi Agrisăveni, unde în aceste zile s-a introdus apa pe canalele de aducţiune pe o lungime de 62 km, iar pe măsura asigurării nivelului optim de funcţionare se vor iriga culturile de păioase; 5. Galaţi - în amenajarea Câmpia Covurlui, unde este contractată o suprafaţă de 80.994 ha. În urma comenzilor primite de la Federaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii Câmpia Covurlui, până la această dată s-a irigat efectiv o suprafaţă de 1.878 ha de culturi de păioase şi legume; - în amenajarea Terasa Tecuci Nicoreşti Movileni, la solicitarea OUAI Tecuci, s-a introdus în aceste zile apă pe canalele de aducţiune, iar pe măsura asigurării nivelului optim de funcţionare se vor iriga culturile de sfeclă de zahăr, păioase şi legume; La această dată, s-a introdus apă în judeţul Galaţi pe o lungime de 75 km canale de aducţiune; 6. Tulcea - în amenajarea Măcin 23 August, în urma comenzilor de apă de la ODD Baghia, unde sunt contracte pe 8.000 ha, s-a irigat efectiv până la această dată 375 ha de păioase şi rapiţă; - în amenajarea 23 August Isaccea, în urma comenzii de apă de la ODD Lata, unde sunt contracte pe 9.300 ha, s-au irigat efectiv până la această dată 444 ha de păioase. ANIF anunţă că, până la data 30 martie, au fost încheiate 763 contracte, din care 631 de contracte multianuale şi 132 de contracte sezoniere în 25 de judeţe. Suprafaţa aferentă acestor contracte este de 830.242 ha. ANIF are însă posibilitatea asigurării aducţiunii apei pentru irigat pe o suprafaţa de 1.016.141 ha. Având în vedere lipsa precipitaţiilor şi creşterea deficitului de apă din sol, ANIF invită, în continuare, toţi fermierii care încă nu au încheiat contracte pentru livrarea apei să facă demersuri în acest sens. Amintim faptul că, în această perioadă, contractele se vor transmite numai prin format electronic, pentru evitarea contactului direct, ca măsură pentru a preîntâmpina răspândirea Coronavirus. Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare anunţă pe această cale şi faptul că nu sunt probleme în asigurarea resurselor financiare pentru susţinerea lucrărilor din Programul Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii din România. În urma alocărilor bugetare asigurate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în sumă de 232 milioane de lei, se finanţează continuarea lucrărilor de reabilitare a infrastructurii de irigaţii în 93 obiective de investiţii. În acest an, se vor pune în funcţiune 11 obiective de investiţii din amenajările de irigaţii. De asemenea, se fac eforturi pentru a fi alocate sume suplimentare pentru a putea pune în funcţiune încă cinci obiective de investiţii, la care gradul de realizare este de peste 80%.

0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE