REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Aplicarea biopreparatelor fertilizante în tehnologia de cultură la soia

1/9/2020

0 Comments

 
Picture
O importanţă deosebită în cultura soiei o prezintă biopreparatele fertilizante (nitraginul). Folosirea acestor biopreparate este absolut necesară deoarece fără ele, pe solurile din România, nu se formează nodozităţi sau se formează în număr redus.
Eficienţa nitraginului asupra producţiei de soia a fost reliefată în experienţele întreprinse de numeroşi cercetători agronomi. Nitraginul a sporit producţia de boabe în medie, pe şase soiuri, cu 36%, iar conţinutul de proteine cu 4,8%.

Rezultatele medii obţinute în ultimii ani au pus incontestabil în evidenţă efectul pozitiv al bacterizării seminţelor de soia asupra producţiei de boabe şi asupra conţinutului acestora în substanţe proteice. Specialiştii menţionează în medie pe 3 ani, la şapte staţiuni experimentale, un spor de producţie datorat bacterizării cuprins între 14 şi 18%; în condiţii de irigare, în medie pe cinci staţiuni experimentale un spor de 25%; cu diferite tipuri de tulpini de bacterii se obţine, în condiţii de irigare, un spor de producţie, în medie pe cinci staţiuni experimentale, de 21%; M. Enciu, la Staţiunea Experimentală Valu lui Traian, în condiţii de irigare, obţine în medie pe 6 ani, datorită bacterizării seminţelor, un spor 
de recoltă de 36%; la Oarda, judeţul Alba, o tulpină de bacterie selecţionată a determinat un spor de recoltă de 86% etc. Eficienţa bacterizării seminţelor este evident superioară eficienţei îngrăşămintelor azotate. Simpla bacterizare a seminţelor de soia determină un spor de producţie de 7,8 qintale/hectar (36%). Azotul fără bacterizare asigură un spor maxim de 7 qintale/hectar (33%). Interesant de reţinut este că acest spor se realizează cu 96 kilograme/ hectar N sau în substanţă brută, cu 300 kilograme/hectar azotat de amoniu.

Combinaţia bacterizare-azot se înscrie în cazul discutat, cu un spor maxim de recoltă de 11,9 qintale/hectar, azotului revenindu-i, în comparaţie cu varianta nebacterizată, doar 4,1 qintale/hectar. Influenţa îngrăşămintelor cu azot asupra dezvoltării şi activităţii bacteriei Rhizobium japonicum a fost mult studiată. În culturi de vase de vegetaţie (în sol şi în nisip), s-a evidenţiat efectul negativ al azotului asupra formării nodozităţilor (Gh.Bîlteanu).

Şi în condiţii normale de cultură, în câmp, la doze mai mari de azot, numărul nodozităţilor de pe rădăcinile de soia se reduce evident. Producţiile medii obţinute timp de 3 ani la Staţiunile de Cercetare Agricolă Valu lui Traian (Constanţa), Mărculeşti (Ialomiţa), Fundulea (Ilfov) şi Albota (Argeş), în condiţii de irigare, ca efect al azotului mineral şi al bacterizării, sunt cuprinse între 17,9 qintale/
hectar (No, nebacteriazat) şi 24,3 qintale/hectar (N30, bacterizat şi N60 bacterizat), având o diferenţă faţă de martorul No nebacterizat de 6,4 qintale/hectar. Simpla bacterizare a seminţelor ridică producţia cu 5,8 qintale/hectar; contribuţia azotului în variantele bacterizate este practic nesemnificativă. La Staţiunea Experimentală Mărculeşti, timp de 3 ani, I. Cristea, în condiţii de irigare constata o eficienţă mai scăzută a bacterizării pe măsura creşterii dozelor de azot. El menţionează că, în condiţiile unei bacterizări reuşite, se pot obţine producţii de peste 30 qintale/hectar, fără a fi necesară administrarea îngrăşămintelor cu azot. Fără îndoială că se pot prezenta numeroase date experimentale în legătură cu efectul bacterizării seminţelor asupra producţiei de soia. Nu mai este necesar. 

Tratarea seminţelor de soia cu bacterii specifice, la semănat, constituie o măsură absolut obligatorie în tehnologia de cultivare a soiei.

Numai în cazul în care soia urmează după ea însăşi şi sămânţa semănată la cultura anterioară a fost bacterizată, tratamentul nu mai este obligatoriu. Administrarea azotului mineral ca îngrăşământ trebuie să reţină atenţia, în primul rând, în condiţii de neirigare, în regiunile cu soluri cu fertilitate redusă. Controlul formării nodozităţilor dă posibilitatea să se intervină cu acest element în timpul vegetaţiei soiei, la 40-50 de zile de la răsărit.

În prezent, o importanţă deosebită prezintă selecţia de tulpini bacteriene cu capacitate de fixare mult mai ridicată şi cu durată mai lungă de activitate. S-a pus în evidenţă faptul că tulpinile cu virulenţă pronunţată determină la soia sporuri de recoltă mult mai mari decât bacteriile obişnuite neselecţionate. În România, N. Bălan a obţinut, cu diferite tipuri de bacterii (selecţie proprie), rezultate importante (bacterizat cu tulpina SO - 567, 3509 kilograme/hectar cu o diferenţă faţă de martorul nebacterizat de 1.620 kilograme/hectar). De foarte mare importanţă pentru creşterea producţiei de soia este nu numai inocularea cu tulpini bacteriene selecţionate, dar şi inocularea cu un număr mare de bacterii pe fiecare sămânţă: în India, cea mai mare producţie s-a obţinut când pe fiecare sămânţă se aflau 2,5 milioane de bacterii.

În cercetările specialiştilor, găsesc o însemnată creştere a procentului de proteină când numărul de bacterii pe sămânţă a trecut de un milion. Pentru a obţine o eficienţă ridicată în fixarea azotului atmosferic, bacteriile trebuie să găsească în sol condiţii cât mai favorabile de dezvoltare. Între aceste condiţii, rolul cel mai impoortant revine umidităţii solului, mai ales în momentul semănatului. Solul cu umiditate insuficientă (uscat) anulează efectul bacterizării, prin dispariţia în câteva zile a bacteriilor de pe seminţele bacterizate. Umiditatea solului este elementul esenţial care asigură un efect sporit al bacterizării seminţelor la soia irigată.

Cum a fost menţionat de mai multe ori, deosebit de importantă 
pentru dezvoltarea bacteriei este cantitatea de azot mineral din sol. În general, azotul în cantitate mare, administrat ca îngrăşământ înainte de semănat, frânează activitatea bacteriilor fixatoare de azot. De o deosebită importanţă pentru formarea bacteriilor este însă prezenţa în sol, în cantitate corespunzătoare, a fosforului. De prezenţa acestui element depinde în sol mobilitatea bacteriilor, fixarea acestora pe rădăcină şi fixarea simbiotică a azotului.

Pe solurile acide, aplicarea amendamentelor cu calciu creează condiţii mult mai bune pentru dezvoltarea bacteriilor şi fixarea pe cale simbiotică a azotului. Pe asemenea soluri, în condiţii de neamendare, microelementele molibden, zinc, cupru şi bor aduc sporuri însemnate de recoltă. Molibdenul ar trebui luat în considerare pentru soia în toate zonele de cultură din România. Reuşita procesului de infecţie a rădăcinilor de soia cu bacterii, precum şi dezvoltarea acestora, formarea nodozităţilor depind nu numai de factorii de mediu, ci şi de tehnologia bacterizării seminţelor.

​Corect, bacterizarea seminţelor trebuie realizată înainte de introducerea lor în cutiile semănătorii. Ca atare, în acest moment, seminţele trebuie să fie încă umede. Tratamentul trebuie efectuat sub un cort, la adăpost de orice rază de soare, la capătul parcelei care se seamănă. Cantitatea de apă ce se foloseşte la bacterizare trebuie să fie de numai 25-40 mililitri pentru un kilogram sămânţă, ceea ce înseamnă în jur de 1,5-2,5 litri pentru cantitatea de seminţe ce se seamănă la hectar. Folosirea unei cantităţi mai mari de apă este total neindicată întrucât o parte din această apă 
se scurge pe prelată, antrenând cu ea o mare cantitate de bacterii. Altfel spus, trebuie folosită doar atâta apă câtă pot reţine seminţele pe suprafaţa lor. În cazul în care solul este uscat la suprafaţă, nu este o greşeală dacă se măreşte adâncimea de semănat până la stratul umed. Condiţiile de umiditate cerute de bacterii se îmbunătăţesc în această situaţie, iar roata tasatoare a semănătorii fixează mai bine sămânţa de pământul umed.

Un rol important pentru creşterea producţiei de soia va juca administrarea îngrăşămintelor pe frunze. Frunzele de soia au capacitate ridicată de absorbţie a substanţelor administrate sub formă de soluţie. În America, îngrăşarea foliară a plantelor de soia a determinat sporuri de producţie de 10-22%, iar în Brazilia de 32%. Pe frunze se pot administra azot, fosfor, potasiu şi sulf şi microelemente, între care molibden, bor, mangan, cobalt ş.a. În România, folosind diferite tipuri de îngrăşământ foliar, cercetătorii obţin la soia, în diferite variante, sporuri de producţie cuprinse între 4,15 şi 11,6 qintale/hectar., prin îngrăşarea foliară a soiei cu microelemente creşterea suprafeţei de asimilaţie, a intensităţii procesului de fotosinteză, a producţiei de seminţe (cu 14,6%) şi a conţinutului de proteine (cu până la 5,1%). Îngrăşarea soiei pe frunze cu îngrăşăminte foliare s-a dovedit eficientă economic. Este interesant de menţionat că îngrăşarea foliară determină sporuri importante de producţie pe terenurile cu fertilitate ridicată. Momentul cel mai potrivit de administrare se situează în perioada înfloritului şi a umplerii boabelor.


Victor VĂTĂMANU
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE