Aplicarea ingrasamintelor in livezi

Aplicarea îngrăşămintelor în livezile de pomi este strâns legată de sistemul de lucrare a solului, de condiţiile de sol, climă, relief, de speciile şi de vârsta plantaţiei, de portaltoi şi alţi factori. Din cauza acestui fapt, nu poate exista un sistem unic de îngrăşare care să fi e valabil pentru toate livezile, chiar atunci când acestea sunt cuprinse în cadrul aceleiaşi zone naturale.

---

În raport cu diversitatea condiţiilor în care se găsesc plantaţiile de pomi şi sistemul de îngrăşare trebuie întocmit şi aplicat diferenţiat. În livezile unde se recomandă înierbarea intervalelor, dacă suprafaţa permite, aceasta se poate împărţi într-un număr de sole corespunzător cu numărul anilor, după care se reînsămânţează intervalele dintre pomi şi, pe baza unui plan general de îngrăşare şi de planuri anuale, se stabileşte sistemul de îngrăşare.

În cazul livezilor cu suprafeţe mici, acestea nu se mai împart în parcele, iar măsurile agrotehnice şi de îngrăşare se aplică conform unor planuri anuale, în care sunt indicate dozele, epocile şi metodele de încorporare a îngrăşămintelor, ţinâdu-se seama de acţiunea ulterioară a îngrăşămintelor aplicate în anii anteriori. Sistemul de îngrăşare în livezi trebuie coordonat cu metoda de întreţinere a intervalelor, ca ogor negru, ca ogor negru şi benzi înierbate (pe pante), ca ogor negru însămânţat în a doua parte a verii cu plante de acoperire pentru îngrăşământ verde sau de înierbare totală a intervalelor dintre rânduri, mai ales pe pante abrupte.

Când se face înierbarea unor intervale se folosesc amestecuri de ierburi cu durata de folosinţă de mai multi ani. Pentru  reuşita plantaţiei şi a ierburilor, înainte de însămânţare se vor aplica îngrăşăminte organice şi fosfatice ca îngrăşământ de bază. Când intervalul este ocupat cu o cultură oarecare (în livezi tinere), aceasta va primi îngrăşăminte organice şi fosfatice. Pentru culturi intercalate sunt de preferat plantele mai puţin rapace, cum sunt unele legume, plante melifere, culturi de rădăcinoase (ridichi, morcovi, sfeclă etc.).

În zonele secetoase şi chiar în cele de silvostepă, intervalele dintre pomi se întreţin ca ogor negru. În livezile tinere, aplicarea îngrăşămintelor organice şi minerale se recomandă să se facă în jurul trunchiului pe suprafaţa proiecţiei coroanei, iar intervalele dintre rândurile de pomi se întreţin ogor negru sau se cultivă cu plante anuale timp de 3-4 până la 5-8 ani, în funcţie de specia de pomi cultivată, până când pomii se pun pe rod. Sistemul de îngrăşare aplicat în livezile tinere trebuie să creeze condiţii favorabile atât pentru creşterea pomilor, cât şi pentru o producţie mare a culturilor din intervale, în aşa fel încât să se asigure intrarea pe rod a livezii la timpul normal. Pe măsură ce pomii cresc, se restrânge şi suprafaţa ocupată de culturi în intervalele dintre rânduri, iar când coroanele pomilor au atins volumul lor maxim şi au acoperit întreaga suprafaţă, printre rândurile de pomi nu se mai fac culturi.

Dozele anuale de îngrăşăminte organice şi minerale se stabilesc în raport cu vârsta pomilor, cu specia şi suprafaţa proiecţiei coroanei şi a intervalelor dintre rânduri. Dintre îngrăşămintele minerale, o acţiune pozitivă se observă mai ales la cele azotate, atât când se administrează singure, cât şi împreună cu alte îngrăşăminte. Azotul favorizează creşterea şi formarea mugurilor de rod şi fructificarea. Când dozele de azot sunt prea mari, se poate stimula creşterea vegetativă, în dauna fructificării. Îngrăşămintele fosfatice şi potasice aplicate singure au o influenţă mai mică decât cele azotate; efectul lor se manifestă atunci când se aplică singure, mai ales pe solurile nisipoase, erodate şi calcaroase. În zona colinelor, unde plantaţiile sunt situate pe pante, între rândurile livezilor tinere se aplică culturi de ierburi sau îngrăşăminte verzi, care alternează cu întreţinerea unor intervale ca ogor negru. În livezile situate pe pante mari, aplicarea îngrăşămintelor se face astfel: pe terenurile cu pante până la 18-20%, în brazde paralele cu curbele de nivel, distanţate una de alta la 50 de cm; când panta trece de 20%, în şanţuri circulare făcute la o depărtare de tulpină de 50 cm pentru pomii sub 3 ani, 75 cm pentru pomii până la 5 ani, 100 cm pentru cei cu o vârsta între 5 şi 10 ani, 150-200 cm pentru pomii cu o vârstă mai mare de 10 ani; îngrăşămintele se mai pot aplica în gropi de 20-25 cm, socoţând câte 3-4 gropi la metrul pătrat.

Îngrăşămintele, când se administrează sub formă lichidă, se pot introduce în sol prin injectare la presiunea de 15-20 de atmosfere, în cantitate de 15-20 de litri pentru fiecare metru pătrat şi în concentraţie de 3-5% substanţă activă. Se mai poate folosi must de gunoi de grajd diluat cu 3-4 părţi de apă, gunoi de păsări diluat în 8-10 părţi de apă, fecale diluate cu 7-8 părţi de apă. În plantaţiile pe rod, îngrăşămintele se introduc fie pe toată suprafaţa, când panta este sub 10-12%, fie local, în vetre. Intervalele dintre pomi se menţin ca ogor negru, alternând, în special, pe locurile în pantă, intervale înierbate cu intervale întreţinute sau nu ca ogor negru. Îngrăşămintele organice, în cazul înierbării totale sau parţiale a intervalelor, se introduc local sau în benzi. În livezile bătrâne se fac periodic - la interval de 4-6 ani - arături adânci de 35-50 cm, care se completează cu introducerea îngrăşămintelor organice în cantitate de 40-60 de tone la hectar, date împreună cu îngrăşămintele fosfatice şi potasice, în cantitate de 60-120 kg la hectar substanţă activă. Concomitent cu această lucrare, dacă este cazul, se face şi corectarea reacţiei solului, prin introducerea cantităţi corespunzătoare de carbonat de calciu sau gips. Cea de-a doua aplicare a îngrăşămintelor organice se face la 2-3 ani de la ultima aplicare, folosind jumătate din doza utilizată anterior. Mai departe, este bine să se aplice repetat acest tratament, la fiecare doi ani.

Întrucât nu se poate asigura totdeauna aprovizionarea gospodăriei cu cantitatea de gunoi de grajd necesară, atunci aplicarea gunoiului poate alterna cu îngrăşământ verde. În regiunile secetoase, îngrăşămintele verzi se pot folosi numai în anii cu precipitaţii suficiente vara, în ceilalţi ani solul se întreţine ca ogor negru, în care se introduce gunoi de grajd bine fermentat. Combinarea folosirii intervalelor dintre rândurile de pomi în prima jumătate a verii ca ogor negru, cu cultura leguminoaselor pentru îngrăşământ verde în a doua jumătate a verii, contribuie atât la îmbunătăţirea însuşirilor fizice ale solului, cât şi la grăbirea coacerii lemnului, la mărirea rezistenţei la ger a pomilor, la creşterea cantităţii de azot din sol, precum şi la mobilizarea fosforului din formele greu accesibile. Şi în cazul livezilor de pomi este necesar ca îngrăşămintele organice să se combine cu cele minerale, întrucât în acest mod se intensifică activitatea microorganismelor utile din sol şi se îmbunătăţesc condiţiile de fertilitate. În livezile pe rod şi plantaţiile de arbuşti fructiferi, îngrăşămintele minerale se pot aplica atât local, cât şi în benzi late de 1,10-1,40 metri, care merg de-a lungul rândurilor, pe mijlocul proiecţiei coroanei.

Cerinţele speciilor pomicole faţă de elementele nutritive sunt în strânsă legătură cu particularităţile biologice ale fiecărei specii. Aceste cerinţe însă variază în raport cu fazele de vegetaţie, cu perioadele de vârstă a pomilor, cu capacitatea de asimilare a elementelor nutritive, cu însuşirile portaltoiului, cu comportarea pomilor faţă de reacţia solului şi faţă de formele de îngrăşământ mineral şi cu nivelul general agrotehnic. Între ritmul de creştere a pomilor la primii ani după plantare şi fructificare există o strânsă legătură. Pentru grăbirea punerii pe rod, ca o condiţie esenţială, este necesar să se forţeze la maximum creşterea în primii ani ai vieţii, în scopul formării unui schelet şi a unei coroane puternice încă din primii ani şi pentru a grăbi procesele biochimice de transformare în forme superioare a substanţelor elaborate. Perioada fructificării trebuie prelungită cât mai mult şi acest lucru este posibil numai dacă pomii au o creştere vegetativă bună, care constitue baza formării de noi organe de fructificare. Aplicarea îngrăşămintelor în timpul vegetaţiei pomilor se face corect numai atunci când se cunoaşte modul în care se parcurg fenofazele, fiindcă ele sunt acelea care caracterizează procesele creşterii, ale formării mugurilor fructiferi şi însăşi fructificarea.

Timpul şi durata fiecarei faze variază de la specie la specie, în raport cu particularităţile biologice, cu condiţiile climatice şi cu agrotehnica folosită. Faza deschiderii mugurilor este condiţionată de rezervele de substanţe considerate plastice, care s-au acumulat în ţesuturi în anul precedent. De aceea, pentru bunul mers al acestei faze este necesar să se ia măsurile corespunzătoare pentru acumularea de substanţe de rezervă cu caractere plastice încă din anul precedent. Faza următoare, de creştere progresivă în lungime a lăstarilor, este însoţită şi de o creştere accentuată a cerinţelor în elemente nutritive. După terminarea creşterii vegetative a lăstarilor, are loc dezvoltarea mugurilor şi depunerea substanţelor de rezervă, lucru care este influenţat de condiţiile mediului exterior şi în special a celor de nutriţie. În această perioadă are loc şi diferenţierea masivă a mugurilor vegetativi de mugurii de rod. După modul cum plantele sunt aprovizionate cu substanţe nutritive în aceste faze, se asigură rodirea lor anuală sau periodică. Regulile agrotehnice pomicole recomandă ca îngrăşările suplimentare să se facă după cum urmează: în livezile tinere - prima îngrăşare se aplică atunci când începe înfrunzirea, a doua la 2-3 săptămâni de la prima îngrăşare (în timpul creşterii puternice a lăstarilor), a treia la 2-3 săptămâni după cea de-a doua îngrăşare, însă nu mai târziu de sfârşitul lunii iunie. În livezile pe rod: prima îngrăşare înainte de înflorire, a doua, după căderea fiziologică a fructelor şi a treia în timpul formării mugurilor de rod.

Sistemul de îngrăşare în livezile de pomi mai diferă şi în raport cu zonele pedoclimatice. În ceea ce priveşte dozele de îngrăşăminte folosite în livezile de pomi, acestea se stabilesc după aceleaşi criterii care au fost enunţate anterior. Trebuie reţinut însă că, în afară de specie, soi şi portaltoi, ele mai variază şi în raport cu vârsta plantaţiei. Pentru fiecare specie pomicolă se cunosc cantităţile de
îngrăşăminte chimice ce trebuiesc aplicate. Pentru o îngrăşare bună, dozele optim economice trebuiesc mărite cu 50%, iar pentru una foarte bună, cu 100%. La plantaţiile pe rod mai bătrâne de 12 ani, dozele de îngrăşăminte în raport cu starea de fertilitate a solului, vârsta, specia şi soiul se măresc cu 100-150%. În raport cu specia, vârsta, starea de fertilitate a solului, condiţiile climatice, gradul aprovizionării gospodăriei cu îngrăşăminte, se poate trece de la acest sistem oarecum simplu la un sistem mai complex de aplicare a îngrăşămintelor la speciile pomicole.

Victor VĂTĂMANU