Aplicarea îngrăşămintelor în livezile de păr

15/3/2021

Creşterea într-un ritm rapid a perilor tineri, intrarea timpurie pe rod şi obţinerea unor producţii mari şi de calitate în livezi sunt condiţionate de o bună şi sistematică aprovizionare a solului cu îngrăşăminte. (N. Ghenă, St. Coman)

Nutriţia perilor prezintă particularităţi specifice legate de sol, portaltoi, care trebuie avute în vedere la aplicarea îngrăşămintelor. La pomii tineri nevoia maximă de hrană este în faza de creştere intensă a lăstarilor, iar la pomii cu rod, în faza de creştere a fructelor şi în aceea de depunere a substanţelor de rezervă. Anual, perii extrag din sol următoarele cantităţi de substanţe nutritive: 33 kg/ha azot, 12 kg/ha fosfor, 48 kg/ha potasiu şi 35 kg/ha calciu (calculate la 100 de plante şi o producţie anuală de 22.000 kg), care trebuie aplicate sub formă de îngrăşăminte. Aplicarea îngrăşămintelor în livezile de peri este legată de sistemul de lucrare a solului, de condiţiile de climă, sol, relief, de vârsta plantaţiei, de portaltoi şi alţi factori. Datorită acestui fapt nu poate exista un sistem unic de îngrăşare care să fie valabil pentru toate livezile, chiar atunci când acestea sunt cuprinse în cadrul aceleiaşi zone naturale. În raport cu diversitatea condiţiilor în care se găsesc plantaţiile de peri şi sistemul de îngrăşare trebuie întocmit şi aplicat diferenţiat.

Îngrăşămintele folosite

În cultura perilor se folosesc următoarele grupe de îngrăşăminte:

Îngrăşăminte organice (gunoiul de grajd, mustul de gunoi de grajd, urina animalelor, compostul şi altele) sunt foarte importante deoarece îmbogăţesc solul în humus şi în elemente fertilizante.

Îngrăşăminte chimice (cu azot, cu fosfor, cu potasiu şi cu microelemente). Îngrăşămintele cu azot (azotatul de amoniu conţine 33-34% substanţa activă, sulfatul de amoniu conţine 20-21% substanţă activă), sunt foarte importante întrucât favorizează creşterea, formarea mugurilor de rod şi fructificare; Îngrăşămintele cu fosfor (superfosfatul cu 18% substanţă activă) scurtează perioada de vegetaţie şi accelerează maturizarea ţesuturilor la pomi. Necesitatea în fosfor este foarte mare în perioada de înflorire, apoi în momentul diferenţierii mugurilor de rod şi în sfârşit în perioada de coacere a fructelor. Este greu solubil în apă şi se recomandă să se administreze toamna odată cu arătura adâncă; Îngrăşămintele potasice (sarea potasică cu circa 40% substanţă activă). Potasiul accelerează ritmul de dezvoltare a perilor, favorizând coacerea fructelor şi ţesuturilor plantei. De asemenea, ridică rezistenţa la ger şi la secetă a perilor. Potasiul se poate da pe toate solurile sub formă de sare potasică. Efectul cel mai mare îl au îngrăşămintele cu potasiu în zona solurilor podzolice şi în regiunile cu precipitaţii abundente în timpul verii. Îngrăşămintele chimice (minerale) pot fi folosite simple sau complexe. Formula complexă NPK (azot + fosfor + potasiu) dă cele mai bune rezultate. Ele se folosesc în stare solidă sau lichidă. Toamna se dau sub formă solidă. Primăvara şi în cursul lunii iunie rezultatele cele mai bune se obţin când se dau în stare lichidă.

Îngrăşăminte verzi - acestea au un rol important în livezile intensive de peri pentru acoperirea necesarului de substanţă organică. Ele pot fi utilizate atât în livezile tinere, cât şi în cele pe rod. Pentru ca să fie eficiente şi să nu concureze pomii în apă şi elemente nutritive se impun următoarele: - alegerea celor mai corespunzătoare plante pentru clima şi solul dat astfel încât să se obţină o cantitate cât mai mare de masă verde; - stabilirea justă a epocii de însămânţare şi încorporare în sol, astfel încât cultura să nu constitue o concurenţă nedorită pentru pomi; faza de răsărire să nu se suprapună cu epoca lucrărilor intensive în livadă, deoarece plantele, fiind călcate, sunt stânjenite în creştere. Există trei epoci de însămânţare: în primăvară, în mijlocul verii şi toamna. Mai frecvent se practică epoca însămânţărilor din vară şi cea din toamnă.

La însămânţarea din vară (a doua jumătate a lunii iulie şi începutul lunii august), cu încorporarea în sol toamna înainte de căderea brumelor, ca plante pentru îngrăşământ verde se pot folosi: lupinul albastru, lupinul galben, seradela, măzărichea păroasă. Cantitatea de sămânţă pentru 1 hectar este de 180-220 kg/ha. Hrişca se recomandă pentru zona răcoroasă şi umedă, dându-se 130-150 kg/ha.

Măzărichea de primăvară se seamănă pe soluri diferite şi umede, în cantitate de 150-180 kg/ha. Seradela este indicată pentru climatul rece şi ploios. La hectar se administrează 40-60 kg/ha sămânţă. La însămânţarea din toamnă în a doua jumătatea lunii septembrie, pentru livezile din zonele cu climat mai blând, cu încorporarea în sol a masei verzi primăvara în aprilie-mai, ca plante pentru îngrăşământ verde se pot folosi: - borceagul (însămânţarea se face la sfârşitul lunii septembrie cu 80-110 kg/ha măzăriche în amestec cu 70-90 kg secară); - secara se foloseşte în cultura pură, dându-se 180-250 kg/ha sămânţă, în livezile de pe podzolurile de la altitudine mare se încorporează când are înălţimea de 40-50 cm). Pentru obţinerea unei cantităţi mari de masă verde la însămânţare se administrează în substanţă activă la hectar 30-50 kg azot, 30-40 kg fosfor şi 30-40 kg sare potasică.

Modul de aplicare al îngrăşămintelor

O folosire efectivă a substanţelor hrănitoare introduse prin îngrăşăminte se observă numai atunci când sistemul radicular vine în contact cu solul îngrăşat. Ţinând seama de faptul că marea masă a rădăcinilor de schelet şi de garnisire la păr se dezvoltă pe o rază de 2-3 m distanţă de la trunchi şi la adâncimea de 20-80 cm, este necesar a se introduce îngrăşăminte pe întreg stratul împânzit de rădăcini. Îngrăşămintele organice se pot aplica fie prin repartizarea uniformă pe toată suprafaţa sau numai în jurul pomilor. În cazul când cultura este pe terase, distanţele dintre pomi mari şi cantităţile reduse se vor introduce în sol prin arătura adâncă, ce va trebui să prevină distrugerea masivă a rădăcinilor de schelet, în special. Când se urmăreşte îngrăşarea pomilor, ele se vor administra numai pe cercurile lucrate. Îngrăşămintele organice se îngroapă la 18-20 cm adâncime în solurile uşoare şi în regiunile secetoase şi la 12-15 cm în solurile grele şi în regiunile cu suficiente precipitaţii. Îngrăşămintele organice care se dau sub formă lichidă (urină, must de gunoi de grajd etc.) se administrează cât mai aproape de suprafaţă cu ajutorul unei cisterne prevăzute cu un dispozitiv de distribuire uniformă a lichidului sau pe şănţuleţele circulare săpate la marginea proiecţiei coroanei. Îngrăşămintele cu azot, care sunt uşor solubile, se îngroapă la adâncimea de 10-15 cm.

Îngrăşămintele cu fosfor şi cele cu potasiu se îngroapă la adâncimea de 25-30 cm, deci cât mai aproape de rădăcini. Cele mai bune rezultate se obţin când acestea se introduc la adâncime mai mare, între 30 şi 50 cm. Introducerea adâncă se pune mai ales pentru îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu, care au o mobilitate foarte mică. Pentru o utilizare mai complexă de către pomi, dar şi pentru economia de îngrăşăminte de fosfor şi potasiu, este indicat că acestea să se aplice localizat la fiecare pom şi nu pe toată suprafaţă. Aplicarea locală se recomandă şi pentru toate îngrăşămintele suplimentare. O altă metodă constă din îngrăşarea pe brazde sau rigole longitudinale; în acest caz cu plugul se deschid brazde adânci de 25-30 cm. Distanţa de la tulpină la prima brazdă variază după vârsta pomilor şi anume: până la vârsta de 5 ani este de 60-75 cm, de la 5-10 ani este de 100-150 cm, iar la vârsta de peste 10 ani este de 1,50-2 metri.

Pe pante, brazdele se deschid numai în sensul curbelor de nivel. Pe fundul brăzdarelor deschise se împrăştie uniform doza de îngrăşăminte calculată pentru fiecare pom. Îndată după introducerea îngrăşămintelor, brazdele se astupă. Îngrăşământul lichid se toarnă pe brazdă, iar astupatul se face îndată la urina şi mustul de gunoi de grajd şi după ce s-a zvântat pământul în cazul îngrăşămintelor chimice lichide.

În livezile irigabile îngrăşarea se poate face în rigole deschise pentru irigaţie. Îngrăşarea prin împrăştierea îngrăşămintelor pe întreaga suprafaţă a livezii se foloseşte în livezile pe rod unde rădăcinile sunt răspândite pe întrega suprafaţă a intervalelor dintre rândurile de pomi. Cea mai răspândită metodă de administrare a îngrăşămintelor în livezile intensive este împrăştierea uniformă a lor pe toată suprafaţa şi încorporarea în sol cu polibrăzdarul, polidiscul şi cultivatorul. Atât îngrăşămintele organice, cât şi cele chimice se împrăştie cu maşinile din dotare.

În livezile tinere de la plantare până la 3-4 ani este mai indicat că îngrăşămintele cu azot să se repartizeze pe o fâşie lată de 1,5-2 m de-a lungul rândurilor de pomi. Îngrăşămintele organice - gunoiul de grajd şi compostul - se recomandă a se administra la 2-3 ani. Cel mai bine este să se aplice anual în doză de 15-20 t/ha sau la 2 ani câte 30-40 t/ha. Aceste norme pot fi schimbate în funcţie de condiţiile de sol şi clima. Astfel, în zona podzolurilor este pot fi sporite de 30-50%, în timp ce pe cernoziomurile cu fertilitate ridicată pot fi administrate norme mai mici. Solurile uşoare reclamă introducerea anuală sau la 2 ani a îngrăşămintelor, iar în cele grele îngrăşămintele organice pot fi introduse la intervale mai mari de timp însă în doze mari - 60 t/ha o dată la 3 ani. În condiţiile din România, pentru o producţie de aproximativ 20 de tone fructe la hectar este necesar să se asigure anual următoarele cantităţi de substanţă activă (kg/ha): azotat de amoniu = 60-80 (zona de câmpie, livezi neirigate), 120 (livezi irigate, zona de câmpie), 100-110 (zona delaurilor); superfosfat= 60 (zona de câmpie, livezi neirigate), 120 (livezi irigate, zona de câmpie), 70- 90 (zona dealurilor); sare potasică = 60 (zona de câmpie, livezi neirigate), 120 (livezi irigate, zona de câmpie), 90-100 (zona dealurilor). Pentru o producţie mai mare, dozele de îngrăşăminte trebuie sporite oarecum proporţional, socotind pentru fiecare 100 kg fructe următoarele cantităţi de substanţă activă, dacă îngrăşămintele se administrează separat pe pom:N=500g;P2O5 =400g; K2O = 450 g. În livezile intensive trebuie să se administreze anual un îngrăşământ complet N, P şi K. În ce priveşte raportul între elemente, în general preponderent este azotul, urmat de potasiu şi apoi de fosfor.

În funcţie de tipul de sol, raportul se poate schimba în favoarea unuia sau altui element. Pentru satisfacerea cerinţelor variabile din cursul vegetaţiei îngrăşămintele organice se introduc cu lucrările de bază (gunoiul de grajd, composturi, îngrăşământul verde) şi se vor încorpora în sol toamna. La nevoie, gunoiul de grajd bine descompus poate fi administrat şi primăvara devreme. Dintre îngrăşămintele chimice (minerale) fosforul, potasiul şi o mică parte (1/3) din azot se încorporează tot toamna ca îngrăşământ de bază şi numai excepţional cu lucrările solului de primăvară.

Restul de 2/3 din doză de azot se administrează în perioada creşterii intense a lăstarilor şi la începutul diferenţierii mugurilor de rod. Îngrăşarea suplimentară cu azot se poate face primăvara, o dată cu apariţia primelor frunze. Se pot folosi atât îngrăşăminte chimice, cât şi urină, mustul de gunoi de grajd, fecalele, toate diluate după cum urmează: o parte din urină la 3-4 părţi de apă, mustul de gunoi de grajd cu 4-8 părţi de apă, fecalele cu 10 părţi de apă.

A doua îngrăşare suplimentară cu azot al cărei scop este asigurarea rodului anului următor, deci ajută direct la diferenţierea mugurilor florali, trebuie făcută către sfârşitul fazei de creştere intensă a lăstarilor sau cel mai târziu la începutul fazei de încetinire a creşterii lăstarilor (practic, la circa 40-50 de zile de la legare). Mult mai eficace este dacă la a doua îngrăşare îngrăşămintele chimice se dau sub formă lichidă. Tot acum se poate da şi o doză de fosfor şi potasiu, însă numai în cazurile când se constată lipsa acestor elemente. Îngrăşămintele chimice pot fi folosite, de asemenea, sub formă lichidă, în concentraţie de 5 la mie, adică 5 kg substanţă activă la 1.000 litri de apă. În livezile tinere, îngrăşămintele suplimentare se folosesc la începutul creşterii lăstarilor, a doua oară în perioada creşterii intense a lăstarilor şi a treia oară la circa o lună după aceasta. În livezile intrate pe rod, îngrăşămintele suplimentare lichide se aplică în perioada legării fructelor, la sfârşitul primei căderi fiziologice a fructelor şi la începutul formării mugurilor de rod. În afară de îngrăşămintele organice şi chimice este necesr că pe solurile acide să se aplice amendamente cu calciu, toamnă în doze de 2-6 tone la hectar, o dată la 4-6 ani. Îngrăşarea sistematică a pomilor, cu aplicarea tuturor lucrărilor din agrocomplex, favorizează intensificarea creşterii lăstarilor, îmbrăcarea ramurilor din coroana cu ramuri roditoare viguroase, mai productive, mărirea puterii de asimilare a aparatului foliar şi a puterii de absorbţie a rădăcinilor active, creându-se prin toate acestea condiţii pentru obţinerea producţiilor susţinute şi maxime de fructe.

Victor VĂTĂMANU

0 Comments

articole

Aplicarea îngrăşămintelor în livezile de păr

Leave a Reply.

NEWSLETTER

SERVICII

PARTENERI

CONTACT