Aplicarea ingrasmintelor organo-minerale granulate

Eficienţa sporită a îngrăşămintelor granulate rezultă din utilizarea mai bună a substanţelor nutritive, datorită schimbării acţiunii reciproce dintre formele granulate ale îngrăşămintelor, sol, plantă şi microfloră.

---

Acţiunea reciprocă a îngrăşămintelor granulate cu solul

Între sol şi îngrăşămintele granulate se manifestă o acţiune reciprocă, care depinde de compoziţia chimică a acestora. În raport şi cu condiţiile de sol, cea mai mare parte a fosforului solubil din îngrăşămintele granulate cu fosfor iese din granulă şi se dispune sub forma unei zone mai bogate în acid fosforic în jurul acesteia. După 5-10 zile de la introducerea în sol, conţinutul granulei în P2O5 solubil poate să scadă, faţă de cantitatea iniţială pe care a avut-o în momentul introducerii, de 25-85 de ori. Acidul fosforic solubil iese din granule în cea mai mare parte pe calea difuziunii. Apa gravitaţională şi capilară intensifică acest proces. Difuziunea are loc mai repede când îngrăşămintele minerale sunt granulate singure şi mai încet când acestea sunt granulate cu materie organică.

În ceea ce priveşte diametrul granulei, s-a constatat că mărimea între 3 şi 10 mm nu influenţează în mod practic viteza cu care acidul fosforic difuzează din granulă. O influenţă însă are în această privinţă tipul de sol şi aciditatea acestuia. Difuziunea acidului fosforic are loc mai repede şi în cantitate mai mare pe solurile cu reacţie acidă şi cu o stare culturală scăzută şi invers pe solurile de cernoziom şi cu un pH aproape neutru. Substanţele difuzate se dispun destul de repede în jurul granulelor aproximativ sub formă de stele. D. Davidescu (1963) arată că migrarea acidului fosforic solubil din granulă aproape că se termină după circa 10 zile de la introducerea acestora în sol. Se creează astfel în sol, în jurul granulelor, vetre mai îngrăşate decât în intervalul dintre granule. În raport cu condiţiile de sol variază şi concentraţia de fosfor a vetrei din jurul granulelor.

Concentraţia cea mai mare se observă pe solurile acide de tip podzolic şi mai mică pe cele de tip cernoziom. La granulele organo-minerale, concentraţia în substanţe nutritive în interiorul granulei este mai mare comparativ cu aceea din granulele minerale. Astfel, s-a constatat experimental că după 3 zile de contact cu solul, granulele de superfosfat mineral mai păstrează numai 5,85% pentoxid de fosfor din cantitatea iniţială, restul difuzându-se în jurul granulelor. În aceleaşi condiţii, superfosfatul granulat cu materie organică păstrează în granule până la 60% pentoxid de fosfor din cantitatea iniţială (adică de 8-10 ori mai mult), iar după 45 de zile de contact cu solul, încă 53% fosfor din cantitatea iniţială.

În interiorul granulelor de superfosfat mineral rămân formele greu solubile ale acidului fosforic. În granulele organo-minerale, cea mai mare parte din fosfor îl reprezintă formele minerale uşor solubile, care sunt reţinute însă în granulă datorită capacităţii de absorbţie a substanţei organice. Dispunerea în jurul granulei a acidului fosforic, sub forma unei vetre cu o concentraţie mai mare, micşorează procesul de retrogradare. Acidul fosforic rămâne în această vatră în cea mai mare parte sub formă accesibilă, de unde este luat de altfel de plante. Această menţinere sub formă accesibilă a acidului fosforic este de durată mai lungă pe solurile de tip cernoziom şi mai scurtă pe solurile de tip podzolic.

În raport cu felul granulelor în toate condiţiile de sol, cantitatea de acid fosforic se menţine sub formă accesibilă pentru plante în cantitatea cea mai mare în cazul granulelor organo-minerale decât în cazul celor granulate mineral. Cu timpul însă acidul fosforic, dispus sub forma unei vetre în jurul granulei, dacă nu este consumat de plantă sau de microorganisme, este supus acţiunii de retrogradare. Trecerea formelor uşor accesibile în forme greu accesibile are loc mai încet în granulele organo-minerale, comparativ cu granulele minerale. Intensitatea cu care are loc retrogradarea acidului fosforic din vatra formată în jurul granulei este mai mică în apropierea granulei şi mai intensă în zonele de la marginea vetrei. Cea mai mare concentraţie a zonei ce se creează în jurul granulei este în apropierea acesteia şi scade pe măsură ce ne îndepărtăm de ea. Acţiunea directă, ca şi cea din anii următori, este mult mai mare dacă, după introducerea şi formarea vetrelor în jurul granulelor, solul nu mai este amestecat cu ocazia diverselor lucrări. În cazul deranjării acestor vetre prin lucrarea solului, coeficientul de acţiune utilă scade de câteva ori.

Acţiunea reciprocă a îngrăşămintelor granulate cu microflora

Mult timp s-a dat o importanţă prea mică rolului microorganismelor în nutriţia plantelor, în circuitul substanţelor şi aplicarea îngrăşămintelor. După cum s-a arătat anterior, microorganismele au un rol însemnat în nutriţia plantelor, atât în transformarea, cât şi în imobilizarea elementelor nutritive introduse în sol prin îngrăşăminte. Activitatea florei microbiologice din sol este influenţată prin aplicarea îngrăşămintelor sub forma granulelor, în funcţie de condiţiile de sol, de îngrăşământul folosit, de mărimea granulelor, de faptul dacă îngrăşământul mineral este granulat singur sau cu materie organică, precum şi de raportul în care se găseşte în granulă îngrăşământul mineral faţă de cel organic.

În cazul superfosfatului granulat singur sau cu materie organică (în raport de 1:1), activitatea microorganismelor în interiorul granulelor este înăbuşită şi stimulată la oarecare distanţă de granulă, unde se creează în acest fel o zonă cu intensă activitate microbiologică. Cantitatea cea mai redusă de microorganisme se găseşte în centrul vetrei, iar numărul cel mai mare la periferia acesteia. Prin activitatea lor, microorganismele degajă o mare cantitate de bioxid de carbon, care, după cum se ştie, sporeşte conţinutul de substanţe asimilabile şi participă la procesele de schimb dintre plantă şi mediul nutritiv.

Aplicarea superfosfatului granulat influenţează favorabil asupra creşterii numărului coloniilor bacteriilor fixatoare de azot, ceea ce duce la mărirea cantităţii de azot asimilabil. Maximum de dezvoltare a coloniilor bacteriilor fixatoare de azot din genul Azotobacter se observă la o oarecare distanţă de granule şi mult mai în apropierea lor, a celor din genul Clostridium. În solurile acide însă bacteriile fixatoare de azot nu găsesc condiţii necesare pentru dezvoltare. Dacă îngrăşămintele bacteriene se introduc în sol cu ajutorul granulelor, formate dintr-un amestec de sol neutralizat + mraniţă + superfosfat neutralizat + pleavă sau rumeguş, se creează condiţii favorabile pentru înmulţirea lor. Pentru a realiza în granule o capacitate de tamponare asemănătoare cu aceea pe care o au solurile în care se dezvoltă cel mai bine bacteriile fixatoare de azot, se introduce în granulă sol neutralizat, iar apoi granulele se înconjoară la exterior cu o pojghiţă de praf de var. În felul acesta, reacţia mediului din interiorul granulei se păstrează în tot cursul vegetaţiei la un pH aproape neutru, chiar atunci când mediul înconjurător are un pH de 4,5-4,6.

Pentru stimularea înmulţirii azotobacterului se consideră că este necesar să se creeze în jurul granulei de superfosfat o zonă cu concentraţie mai mare de acid fosforic. Dacă superfosfatul se administrează sub formă de pulbere, concentraţia în acid fosforic este prea mică pentru a avea un efect stimulator asupra înmulţirii şi activităţii azotobacterului. Îngrăşămintele granulate au influenţă favorabilă nu numai asupra bacteriilor libere fixatoare de azot, ci întreaga floră microbiană din rizosfera îşi intensifică activitatea în urma introducerii îngrăşămintelor sub formă granulată.

Acţiunea dintre îngrăşămintele granulate şi plantă
Aplicarea îngrăşămintelor granulate permite o mai bună folosire a substanţelor nutritive de către plante. Prin introducerea îngrăşămintelor sub formă granulată se schimbă foarte mult condiţiile de nutriţie a plantelor. Când îngrăşămintele se aplică sub formă pulverulentă, concentraţia soluţiei solului ce se creează este scăzută şi uniform distribuită. Plantele au astfel la dispoziţie elementele nutritive în soluţii slabe. Dacă îngrăşămintele se aplică însă sub formă granulată, se creează în jurul granulelor vetre cu o concentraţie de circa 400 de ori mai mare decât în solul neîngrăşat, iar plantele pot lua substanţele nutritive atât din soluţia solului cu o concetraţie slabă, cât şi din aceste vetre cu concentraţie ridicată, în raport cu vârsta, faza de vegetaţie şi capacitatea pe care o are fiecare plantă de a prefera o anumită concentraţie a soluţiei solului. Repartizarea în vetre cu o concentraţie marită schimbă viteza cu care substanţele nutritive trec din soluţia solului în plantă. N.S. Avdonin, din experienţele făcute pe nisip sau în soluţii nutritive, a constatat că o creştere a concentraţiei nutritive în pentoxid de fosfor până la de 10 ori (la aceeaşi cantitate de substanţe nutritive) sporeşte conţinutul de fosfor în plantă cu cât soluţiile sunt mai concentrate.

În prima perioadă a vieţii plantele cer, în general, o concentraţie mai slabă a soluţiei în săruri, iar în perioada creşterii vegetative intense, una mai mare. Îngrăşămintele granulate au o eficienţă diferită de la o specie de plante la alta, în raport cu metoda de aplicare, mărimea granulelor, compoziţia granulelor, felul îngrăşământului, condiţiile de climă şi sol. Pentru îngrăşămintele granulate se folosesc aceleaşi metode de încorporare ca şi pentru celelalte îngrăşăminte: ca îngrăşământ de bază, pe rândurile plantelor sau în cuiburi şi în timpul vegetaţiei. În ceea ce priveşte efectul îngrăşămintelor granulate, aplicate pe rânduri pe măsură ce plantele înaintează în vârstă, acesta slăbeşte.

La superfosfat acest lucru se datorează faptului că majoritatea plantelor agricole asimilează la început mai încet fosforul din formele greu solubile din sol. Pe măsură ce înaintează în vârstă, se măreşte şi capacitatea lor de a lua fosforul din compuşi mai puţin solubili. Îngrăşămintele fosfatice date în rânduri sunt folosite de plante la începutul vieţii lor, când rădăcinile active ale sistemului radicular se găsesc în zona unde se află îngrăşământul fosfatic. Mai târziu, rădăcinile pătrund tot mai adânc în sol, iar superfosfatul introdus pe rânduri sau în cuiburi rămâne într-o zonă în care nu se mai găsesc rădăcinile active ale plantelor.

Principalele plante de cultură se pot grupa, după sensibilitatea lor la introducerea superfosfatului granulat pe rânduri, în patru grupe: a) plante foarte sensibile (mac, mei, lucernă, sfeclă, tomate etc.); b) plante destul de sensibile (grâu de toamnă, grâu de primăvară, secară, in, ceapă, morcov etc.); c) plante puţin sensibile (mazărea şi hrişca); d) plante aproape insensibile (fasolea şi muştarul). Ca îngrăşământ aplicat în timpul vegetaţiei, forma granulată are de asemenea în multe cazuri un efect sporit. Pentru culturile care se seamănă în rânduri apropiate (păioasele), aplicarea îngrăşămintelor sub formă granulată, prin împrăştiere la suprafaţa solului, prezintă o serie de avantaje.

Răspândirea îngrăşămintelor sub formă granulată se face mai uşor şi mai uniform, iar substanţele nutritive pătrund mai adânc în sol. Când îngrăşămintele se aplică sub formă granulată, acestea dau naştere pe locul unde cad la vetre bogate în acid fosforic pe o distanţă de 3,5-7,5 cm, în raport cu mărimea granulelor. Atunci, la unitatea de suprafaţă de sub fiecare granulă revine o cantitate mai mare de substanţă nutritivă, care nu poate fi fixată în întregime de straturile superioare ale solului. Partea ce rămâne nefixată de sol pătrunde mai adânc cu apele de precipitaţii sau de irigare, repartizându-se oarecum sub forma unor coloane verticale, a căror lungime întrece de mai multe ori grosimea zonei ce se formează atunci când se împrăştie sub formă pulverulentă.

Victor VĂTĂMANU