REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

APPR susţine evaluarea riscurilor bazată pe ştiinţă, cu accent pe produs

15/11/2018

0 Comments

 
Picture
La data de 17 octombrie 2018, sub egida COST – cea mai veche reţea europeană în sprijinul cooperării transfrontaliere a oamenilor de ştiinţă, inginerilor şi cercetătorilor, părţile interesate s-au reunit la sediul COPA-COGECA de la Bruxelles pentru discuţii privind impactul socioeconomic al metodei de ameliorare a plantelor RNAi.

Scopul întâlnirii a fost acela de a crea legături între diferiţii actori interesaţi de tehnologia RNAi, de a prezenta câteva rezultate privind produsele aflate în prezent în dezvoltare, precum şi de a lansa discuţia pe tema utilizării potenţiale a acestora şi a comunicării eficiente a beneficiilor lor către consumatori. România a fost invitată să participe, prin reprezentanţii APPR, în prima parte a zilei, la întâlnirea de la COPA-COGECA şi apoi cu intervenţie directă la dezbaterea din Parlamentul European, graţie parteneriatului direct cu organizaţiile europene ale fermierilor, dar şi datorită activităţii în domeniul cercetării aplicate. Despre avantajele incontestabile ale ameliorării soiurilor diferitelor culturi de câmp cu ajutorul editării genomului (specificitate crescută, costuri şi timp redus de creare a unor noi produse, gama largă de aplicaţii vizând creşterea randamentelor, a rezistenţei la factori de stres biotic şi abiotic, îmbunătăţirea conţinutului nutriţional) au vorbit oameni de ştiinţă de la Aberystwyth University (UK), University of Gent (Belgia), Julius Kuehn - Institute (Germania), Research Centre Trisaia (Italia), Universitatea din Milano. De cealaltă parte a mesei, reprezentanţii industriei şi ai fermierilor şi-au exprimat aşteptările şi temerile, arătând că Uniunea Europeană, precum majoritatea statelor cu care este interconectată prin fluxuri comerciale, trebuie să considere introducerea unui regim de reglementare flexibil şi care să evalueze produsele de la caz la caz. Cristina CIONGA, manager afaceri europene APPR, a apreciat în mod deosebit implicarea mediului academic în explicarea contextului tehnic în care se dezvoltă noile tehnici de ameliorare a plantelor, deoarece numai o agricultură inteligentă poate oferi soluţii la provocările actuale. În cursul după-amiezii a avut loc o dezbatere pe aceeaşi temă la Parlamentul UE. APPR a reiterat sprijinul incontestabil pentru ştiinţă şi deschiderea spre inovaţie pe care o au fermierii din ţara noastră şi şi-a exprimat speranţa că evaluarea riscurilor în UE va fi bazată pe fapte şi date ştiinţifice. Alina CREŢU, director executiv al APPR, a arătat că „adoptarea noilor tehnologii are efect asupra altor factori ai sistemului alimentar. Principalul obiectiv este de a spori încrederea consumatorilor şi, în acest context, cheia este de a explica în mod eficient despre beneficiile produselor pentru societate“.

„APPR (Asociaţia Producătorilor de Porumb din România) este o asociaţie profesională formată din producători agricoli care deţin suprafeţe de lucru cuprinse între 50 şi 50.000 ha, dar şi reprezentanţi ai lanţului profesional de porumb din România. APPR face parte din Confederaţia Europeană a Producătorilor de Porumb (CEPM), care reprezintă cele mai mari ţări producătoare de porumb din Europa. Obiectivul principal: furnizarea de expertiză tehnică, comunicare economică şi profesională pentru membrii şi organizaţiile profesionale ale fermierilor din România.“
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE