REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Apropierea de clienţi şi flexibilitatea - două atuuri ale NHR Agropartners

1/6/2019

0 Comments

 
Picture
Anamaria Damian se află de aproape un an în poziţia de director general al NHR Agropartners. Pentru a afla mai multe despre provocările pe care le-a întâmpinat în noua funcţie, dar şi ce abordare va avea firma pe piaţa de profil, am avut prilejul să o intervievăm, iar expoziţia AgriPlanta - RomAgroTec 2019 a creat cadrul potrivit pentru discuţii.
- De când lucraţi la NHR Agropartners aţi fost responsabilă de mai multe proiecte. Spuneţi-ne câte ceva despre acestea.

Compania a fost înfiinţată în România în anul 2001, iar eu am venit pe 8 martie 2005, ca responsabil cu probleme legale, deoarece de profesie sunt avocat. Am preluat cazuri de litigii, diferite contracte mai delicate şi am observat că, în acel moment, nu exista o standardizare a contractelor între firmă şi clienţi. Ulterior, m-am implicat şi în elaborarea unei proceduri de risc deoarece firma acorda finanţare, iar la acea vreme acest lucru nu era uşor, şi am stabilit ce putem face astfel încât creditele pe care le acordăm să fie la îndemâna fermierilor. O altă responsabilitate a fost analizarea contractelor de muncă, punând bazele departamenului de resurse umane. O statistică internă arată faptul că peste 70% din angajaţi au o vechime de peste 10 ani şi ştiu acest lucru deoarece au fost recrutaţi de mine, pentru că în 2008 am preluat şi acest departament. Întotdeauna am încercat să fac lucrurile în aşa fel încât ele să fie cât mai clare şi astfel am intervenit şi în zona operaţională. Am creat şi am condus Customer Service Center şi am dezvoltat în fiecare punct de lucru un astfel de departament. Aici am integrat şi departamentul de finanţare, unde creăm toate campaniile pe care le vedeţi. În toate demersurile pe care le-am întreprins m-am bucurat de susţinerea managementului şi nu aş fi ajuns aici dacă nu vedeau un potenţial în mine şi dacă nu-mi dădeau încredere să fac tot ce mi-am propus. Fiind implicată şi pe zona de fluxuri şi proceduri din cadrul departamentului de resurse umane, am intervievat angajaţii şi am încercat să elimin munca dublă. Tot atunci am învăţat cum îi putem motiva şi responsabiliza astfel încât să înţeleagă consecinţele muncii lor.

- Care a fost provocarea cu care v-aţi confruntat de când aţi preluat funcţia de director general?

Cea mai mare provocare a fost aceea de a rămâne la fel, de a avea aceeaşi relaţie deschisă cu colegii mei şi cred că am reuşit acest lucru. Până la urmă, autoritatea nu înseamnă să-i spui cuiva nici ce să facă, nici cum să facă, ci să-l faci să vadă direcţia, să se simtă  important, să-şi cunoască rolul şi să înţeleagă ce are de făcut. Fiecare dintre noi contribuie cu o cărămidă la construcţia casei şi este important să vedem cărămida noastră atunci când casa este gata. Pe de altă parte, când preiei o astfel de funcţie te simţi responsabil pentru angajaţii firmei, în cazul nostru pentru cei 220 de oameni care depind, într-o anumită măsură, de deciziile pe care le iei într-un anumit moment, însă acest lucru te face să analizezi şi mai bine situaţiile, ca să poţi lua cele mai bune decizii. Ceea ce este important la NHR Agropartners, şi poate un aspect diferit de alte companii din piaţă, este faptul că suntem doi oameni cu rol decizional şi ne putem sfătui în diferitele situaţii care apar.

- Ce aţi descoperit pe parcursul evoluţiei carierei profesionale în firma pe care acum o şi conduceţi?

Am realizat că îmi place mai mult să mă ocup de partea comercială decât de cea de natură legală. Ceea ce este diferit în zona comercială - şi special la NHR Agropartners, este că încercăm să avem cu clienţii o colaborare din care ambele părţi să câştige, nu doar noi. Rolul meu, în timp, a devenit mai mult cel de negociator. Pentru că în cadrul firmei există această opinie, a fost ca o şcoală pentru mine deoarece m-a obligat să găsesc soluţii în orice situaţie. Consider că am avut noroc că mi-am găsit drumul şi nu ştiu dacă l-aş fi găsit altundeva, în altă companie.

- Cum aţi descrie relaţia pe care o aveţi cu furnizorii, respectiv cu companiile producătoare?

Avem o relaţie foarte bună şi strânsă cu cei de la Deutz-Fahr şi întotdeauna am apreciat la ei deschiderea de care dau dovadă, precum şi fapul că nu sunt atât de ierarhizaţi. Lucrăm foarte bine cu companii de familie şi consider că ni se potriveşte, pentru că suntem mai puţin corporatişti. Pottinger este o afacere de familie, ca şi JCB, care desigur a crescut în timp, însă nucleul este acelaşi, o afacere care trece de la o generaţie la alta. De asemenea, avem o relaţie extraordinară cu partenerii noştri din Danemarca - Hardi şi Bogballe, care în timp s-a trasformat în prietenie.

- Cum aţi descrie piaţa autohtonă de maşini şi utilaje agricole?

Anul acesta piaţa s-a mişcat puţin mai greu, s-au văzut semnele secetei din toamnă, de la semănat, şi fermierii au fost destul de reticenţi în a investi. Acum, în cadrul expoziţiei AgriPlanta - RomAgroTec, am primit destule semnale pozitive, mulţi fermieri spun că în câmp culturile agricole arată bine şi  că sunt dispuşi să reia investiţiile în tehnică agricolă. România are în continuare o mare nevoie de a-şi moderniza parcul de maşini şi utilaje agricole. Am  observat că există un potenţial destul de mare şi pe segmentul fermelor mici, care pot beneficia acum cu uşurinţă de un credit, ceea ce în urmă cu 7-8 ani nu era posibil. Fermierii sunt conştienţi că nu îşi pot mări profitul, că nu pot obţine rezultate financiare mai bune dacă nu investesc şi în tehnică agricolă pentru a-şi eficientiza activitatea.

- Ce planuri doriţi să puneţi în practică?

Suntem în perioada în care ne dorim să facem brandul Deutz-Fahr şi mai cunoscut pe piaţa din România, astfel încât fermierii să aibă toată încrederea în acestă marcă deoarece este una performantă şi am făcut alegerea corectă atunci când am luat decizia de a o promova. Totodată, dorim să creştem şi calitatea echipei. Personal consider că digitalizarea reprezintă viitorul şi de aceea ne gândim să dezvoltăm diferite aplicaţii, interne şi externe, pentru a face lucrurile mai simple şi mai atractive. Întotdeauna ne gândim la ce ne  diferenţiază de competitori şi consider că apropierea de clienţi şi flexibilitatea de care am dat dovadă în orice situaţie sunt două elemente de bază. De curând am creat produsul „4 Sure“ - „Desigur“ - răspunsul pe care clientul nostru îl primeşte când are nevoie de ceva - o maşină, un utilaj agricol sau un serviciu anume. Este important mesajul pe care dorim să-l transmitem, acela că la NHR Agropartners nu există un răspuns negativ şi că în mod sigur găsim soluţii la nevoile fermierilor.

Ana IONIŢĂ
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE