Aratura adanca de toamna: mod de executare

Arătura adâncă de toamnă trebuie făcută după un plan bine pregătit şi analizat din timp. Ianosi Sigismund şi colaboratorii, 2002, consideră că astfel se poate creşte mult productivitatea şi se valorifică mai bine timpul de lucru. Organizarea lucrului are în vedere următoarele aspecte: alegerea corectă a direcţiei de deplasare, jalonarea postaţelor, delimitarea zonelor de întoarcere, prin trasarea brazdelor de control, jalonarea primului parcurs şi verificarea periodică în timpul lucrului a adâncimii reglate.

---

Pentru reducerea consumului de combustibil, se va avea în vedere buna ascuţire a brăzdarelor, care se vor schimba sau reascuţi când uzura lor depăşeşte 1 mm (în caz contrar consumul de motorină creşte cu 10-20%).

În funcţie de tipul de sol şi de adâncimea arăturii propuse, plugurile se vor echipa cu 3 sau 4 trupiţe. Se va evita însă, pe cât posibil, creşterea lăţimii de lucru, prin reducerea neîntemeiată a adâncimii arăturii.

Arătura cu plugurile clasice se poate executa după două metode: în lateral (sau în părţi) şi la cormană. Pentru executarea arăturii în lateral, agregatul se deplasează de la marginile postaţei (sau a parcelei, dacă aceasta are dimensiuni mai reduse) spre interior. La terminarea arăturii, pe mijlocul postaţei rămâne un şanţ.

Pentru executarea arăturii la cormană, agregatul se deplasează de la mijlocul postaţei spre margini. La terminarea arăturii, pe mijlocul postaţei rămâne o coamă, iar la cele două margini câte un şanţ. Pe parcele mari este recomandat să se execute arătura după metoda mixtă. În acest caz, deplasarea agregatului se face după metodele la cormană şi în lateral, folosind sistemul de deplasare combinat perntru a reduce numărul de creste şi şanţuri. În acest caz, postaţa se împarte în 4 fâşii egale. Agregatul ară concomitent fâşiile 3 şi 1 în lateral, după care se ară fâşiile 2 şi 4 la cormană. Este bine ca după arătură să se execute imediat (pe perioada toamnei) lucrările de nivelare, prin care se distrug şanţurile şi coamele.

Când se folosesc plugurile reversibile, se poate realiza o arătură într-o singură parte, prin care se evită formarea coamelor sau a şanţurilor dintre postaţe şi se reduc deplasările în gol ale agregatului la întoarceri.

Arătura se execută perpendicular, pe direcţia semănăturilor, cu scopul asigurării adâncimii uniforme. Pe solele amenajate pentru irigare prin aspersiune, arătura se va executa paralel cu direcţia antenei (pe linia hidranţilor) sau a canalului de irigare, deoarece este recomandat ca semănăturile să se facă perpendicular pe canalul de irigare sau pe direcţia antenei. Lungimea parcelei sau a solei, pe direcţia pe care se execută arătura, influenţează semnificativ productivitatea agregatului şi totodată consumul de motorină.

Adâncimea arăturii depinde, în primul rând, de grosimea stratului de sol fertil, de textura solului şi de gradul de tasare pe profil. Pe solurile profunde, se ară la adâncimea de 30-35 cm, iar pe solurile cu stratul fertil subţire sau pe solurile uşoare şi afânate, la adâncimea de 20-25 cm. Pe solurile cu mult schelet (pietroase), adâncimea se reglează în aşa fel încât în urma plugului să nu se aducă la suprafaţă acest material sau roca-mamă. Pe majoritatea solurilor, dar mai ales pe cele tasate şi impermeabile (dar profunde) s-a dovedit benefică executarea arăturii de bază cu subsolier la adâncimea de 30-32 + 15 cm sau aratură + afânare adâncă la 40-60 cm.

Folosirea plugului cu subsolier se recomandă însă numai pe terenurile unde valoarea sporurilor de producţie depăşeşte cheltuielile cu această lucrare. Este cunoscut faptul că prin folosirea subsolierelor se măreşte considerabil rezistenţa la tracţiune şi, implicit, la consumul de combustibil.

Sporurile de producţie care se pot obţine în urma subsolajului pot ajunge la peste 19% . În judeţul Covasna, Veres L., 1977, a obţinut pe diferite soluri sporuri de producţie de 15-48%. Adâncimea arăturii se va modifica de la an la an cu câţiva centimetri, pentru a nu se forma „hardpanul”. În cazul în care acesta se formează sau sub nivelul arăturii există un strat mai tasat care este impermeabil (situaţie frecventă în condiţii de irigare) se recomandă subsolajul la 10-15 cm sub talpa plugului.

Pe solurile la care sub nivelul arăturii există un strat impermeabil şi tasat mai jos, se va efectua afânarea adâncă. În condiţii de irigare, adâncimea arăturii trebuie să fie mai mare, pentru ca apă să se repartizeze mai uniform pe profil, iar rădăcinile plantelor să pătrundă mai uşor în profunzime.

Când miriştea este mare sau în cazul solelor înierbate, lucerniere etc., se va folosi plugul cu antetrupiţă (cu dublă răsturnare) pentru a realiza o mai bună încorporare şi amestecare. Gradul de mărunţire şi de întoarcere a brazdei la arătură este condiţionată de viteza de înaintare a plugului. La viteze sub 5 km/h se realizează o bună întoarcere, dar mărunţirea este mai slabă. La viteze între 5 şi 7 km/h (de fapt, cele mai corespunzătoare), se realizează atât o întoarcere bună, cât şi o mărunţire puternică, iar la viteze de peste 7 km/h creşte gradul de mărunţire, dar nu se realizează o întoarcere uniformă. În prezent, există pluguri cu care se poate lucra şi la viteze mult mai mari; cu acestea, pe lângă mărunţirea corespunzătoare, se realizează destul de bine şi răsturnarea brazdelor, dar şi încorporarea resturilor vegetale rămase de la cultura anterioară.

Datorită rotaţiei culturilor, în care acestea alternează, se realizează şi alternarea adâncimii arăturii de la un an la altul, măsură agrotehnică cu un efect foarte favorabil din toate punctele de vedere.

Este obligatoriu ca la arat, în agregat cu plugul, să lucreze şi grapa stelată sau grapa cu colţi reglabili (în cazul solurilor mai uşoare), cu care se asigură mărunţirea şi nivelarea suprafeţei arăturii. Dacă totuşi din motive bine întemeiate nu se lucrează în acest mod, suprafaţa arăturii trebuie nivelată cât mai repede, eventual după zvântarea arăturii, dar înainte ca brazdele să se usuce prea tare. Pentru aceasta se va folosi grapa cu discuri, grapa cu colţi sau alte unelte agricole corespunzătoare. Nu se vor folosi frezele.

Solurile care sunt prea grele, compacte sau prea umede în momentul executării aratului, motiv pentru care se renunţă la grapa stelată, ori nu sunt propice unor culturi (de exemplu, cartoful), ori nu este bine ales momentul aratului în relaţie cu umiditatea solului. Renunţarea la grapa stelată în agregat cu plugul pe motivul economisirii carburantului este numai o iluzie, deoarece mărunţirea brazdelor primăvara costă considerabil mai mult.

Arătura prelucrată toamna cu grapa stelată nu se tasează mai puternic peste iarnă şi nu face nici crustă primăvara dacă se lucrează la timp. Are aceeaşi capacitate de reţinere a apei ca şi cea neprelucrată, iar efectul gerului acţionează mai bine peste iarnă, mărunţind mai uşor şi mai uniform bulgării de sol, care sunt prea mici. Primăvara, solul este mai nivelat, se zvântă mai repede, se usucă mai puţin şi se lucrează mai bine şi mai uşor, cu cheltuieli mai reduse.

S-a constatat, pe baza unor observaţii şi cercetări amănunţite, că lăsarea arăturii toamna în stare de „brazdă verde”, pe motivul că se acumulează mai multă apa în sol sau că se manifestă mai bine efectul gerului, nu este o soluţie bună. Această practică poate da rezultate (în vederea acumulării unor cantităţi mai mari de apă) eventual în zonele în care iarna zăpada este spulberată şi viscolită, ducând la dezgolirea suprafeţelor arate.

Pe solurile mai slab structurate, dacă arătura se tasează din cauza precipitaţiilor, primăvara se recomandă prelucrarea ei cu ajutorul cultivatorului CPGC - 4 echipat cu cuţite-daltă, reglat la adâncimea de 16-18 cm, sau cu discul greu GDG - 4,2, în agregat cu un tractor de ultimă generaţie.

Pe terenurile în pantă, pentru a reduce pierderile mari de apă prin scurgere la suprafaţă şi erodarea solului fertil, arătura trebuie făcută pe direcţia curbelor de nivel, sau într-un unghi redus cu acesta.

În ceea ce priveşte momentul şi perioada optimă de efectuare a arăturii adânci de toamnă, trebuie spus că este foarte importantă alegerea timpului potrivit pentru executarea arăturii, deoarece lucrarea efectuată la un moment necorespunzător, pe lângă calitatea proastă, poate distruge structura solului pentru mai mulţi ani. În cazul când arătura se face spre sfârşitul verii - începutul toamnei, au loc procese intense de descompunere a resturilor vegetale, de nitrificare şi oxidare a diverşilor compuşi minerali. Ca urmare, se acumulează cantităţi însemnate de substanţe nutritive în forme uşor accesibile plantelor. Dacă arătura se face mai târziu (luna noiembrie-începutul lunii decembrie), procesele de mineralizare a materiei organice şi de nitrificare sunt mai reduse, ele continuându-se mai mult în primăvara anului următor.

Arătura adâncă de toamnă se execută în diferite perioade, în funcţie de zona pedoclimatică. În zonele mai reci şi mai umede (zona colinară) se execută în perioada septembrie-octombrie, cel târziu la începutul lunii noiembrie, iar în zonele mai calde şi mai uscate, în luna noiembrie, până la sfârşitul lunii.

Arăturile trebuie executate cu cel puţin 2-3 săptămâni înainte de îngheţarea solului şi până la venirea perioadei ploioase sau căderea zăpezii. După arătura de toamnă, condiţiile termice din sol de peste 8-10 grade Celsius trebuie să mai permită cel puţin 2-3 săptămâni continuarea proceselor microbiene de mineralizare şi de transformare a materiei organice şi a îngrăşămintelor încorporate, procese începute după dezmiriştit.

Pe solurile mai uşoare, bine structurate, care nu se tasează, şi în zonele cu mai puţine precipitaţii, arăturile se execută mai timpuriu, de la începutul lunii septembrie până spre sfârşitul lunii. Pe solurile mai grele, cu tendinţe de tasare şi compactare, arăturile se execută în luna octombrie, începutul lunii noiembrie. Întârzierea arăturilor în lunile noiembrie-decembrie, sau chiar mai târziu, când solul este prea umed sau îngheţat, se face în detrimentul calităţii şi a adâncimii acestora.

Din punct de vedere al umidităţii solului, momentul optim de executare a arăturii este când brazda se revarsă bine şi se poate mărunţi cu grapa stelată. Umiditatea optimă din sol pentru executarea arăturii este de 50-60% din capacitatea de câmp pentru apă a acestuia (15-20% apă la 100 grame sol uscat) pentru solurile argiloase; 50-70% din capacitatea de câmp (18-21% apă la 100 grame sol uscat) pe solurile lutoase şi 70-85% din capacitatea de câmp (10-16% apă la 100 grame sol uscat) pe solurile nisipoase.

Dacă umiditatea solului scade aproape de coeficientul de ofilire, arătura devine bolovănoasă, greu de mărunţit şi de lucrat. Aceşti bolovani nu se desfac nici peste iarnă, deoarece apa nu pătrunde în ei şi astfel efectul gerului nu se poate manifesta. Arătura executată la o umiditate ridicată a solului (aproape sau peste de valoarea capacităţii de câmp pentru apă) devine clisoasă şi după uscare formează, de asemenea, bolovani greu de sfărâmat. Lucrările pe un sol umed produc tasare puternică, iar din cauza patinărilor creşte şi consumul de motorină.

Victor VĂTĂMANU