REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Asiguraţi nutriţia sustenabilă a plantelor!

15/5/2016

0 Comments

 
Picture
Pentru a veni în întâmpinarea fermierilor în legătură cu administrarea corectă a îngrăşămintelor chimice, astfel încât acestea să fie valorificate la maximum de către plantele de cultură, cadrele didactice specializate din cadrul USAMV Cluj, în colaborare cu producătorul de fertilizanţi Azomureş, au elaborat un ghid în acest sens.
Prezentarea principalelor reguli de care trebuie să se ţină seama la administrarea îngrăşămintelor chimice a fost realizată de dna Roxana Vidican, decan al Facultăţii de Agricultură USAMV Cluj, în cadrul evenimentului organizat de Pria Agriculture. Regulile de bază în aplicarea fertilizanţilor sunt general valabile, dar vor fi aplicate în funcţie de condiţiile specifice de sol, climă, sistem de cultură şi tehnologia aplicată.

Ştiinţific - 4C înseamnă patru reguli de aplicare corectă a fertilizanţilor ţinând cont de mai mulţi factori, precum tipul fertilizanţilor, doza administrată, momentul aplicării şi locul sau modul de aplicare.

Tipul fertilizanţilor - asigură o nutriţie echilibrată, luând în considerare nivelul de aprovizionare din sol şi compoziţia chimică a fertilizantului, sub forma accesibilă plantelor.

Doza - se stabileşte în funcţie de nivelul de aprovizionare al solului şi consumul specific al plantelor.

Momentul aplicării
- se stabileşte în funcţie de nivelul de aprovizionare al solului, absorbţia elementelor nutritive, fazele de vegetaţie, riscul pierderii de nutrienţi şi tehnologia aplicată.

Locul/modul de aplicare - se stabileşte în funcţie de dinamica sistemului radicular al plantei şi absorbţia elementelor nutritive, pentru a răspunde nevoilor specifice plantelor şi a diminua riscul pierderilor de elemente nutritive.

Etapele pentru implementarea principiilor 4C

Primul pas în utilizarea optimă a îngrăşămintelor chimice astfel încât să se asigure culturilor agricole nutrienţii necesari creşterii armonioase presupune identificarea obiectivelor economice, sociale şi ecologice ale fermei încadrate în sistemul de producţie agricolă. Selectarea celor mai bune practici de management al fertilizanţilor specifice pentru sol, climă şi sistem de cultură este cea de-a doua etapă în acest proces. Fermierii trebuie să acorde importanţă şi aspectului legat de integrarea celor mai bune practici de management al fertilizanţilor şi adaptarea la cerinţele specifice. De asemenea, importantă este şi cunoaşterea principiilor de aplicare a fertilizanţilor, în conformitate cu conceptul 4C.

Avantaje

Prin aplicarea conceptului 4C se va obţine, pe lângă beneficiile economice, şi o serie de avantaje ecologice. Printre acestea amintim: menţinerea sau reducerea nivelului pierderilor de nutrienţi în mediu, reducerea eroziunii solului, a emisiilor de NH3, a nitrificării sau denitrificării, precum şi reducerea consumului de energie pe unitatea de suprafaţă sau fermă. Specialiştii recomandă să selectaţi cel mai echilibrat fertilizant, chiar şi din punct de vedere al eficienţei economice a produsului, să efectuaţi analiza de sol şi chiar analiza plantei, să utilizaţi aplicarea fracţionară a nutrienţilor pentru a îmbunătăţi absorbţia acestora şi, nu în ultimul rând, să utilizaţi un mod de aplicare ce reduce pierderile de fertilizanţi. Încorporarea nutrienţilor este o metodă avantajoasă care sporeşte eficienţa acestora. O altă recomandare este cea a utilizării de măsuri de eliminare a excesului de apă, acolo unde este cazul, concomitent cu administrarea îngrăşămintelor chimice. Ghidul aplicării Corecte - 4C reprezintă reguli de bază pentru promovarea celor mai bune practici de management pentru a atinge obectivele producţiei agricole cu reducerea pierderilor de nutrienţi şi creşterea absorbţiei acestora de către plante. Strategia pentru implementarea 4C include încurajarea eforturilor de aplicare a fertilizanţilor şi alegerea corectă a tipului, dozei, momentului şi modului de aplicare a îngrăşămintelor chimice. Consultanţii Azomureş şi USAMV Cluj acordă sprjin pentru informarea fermierilor cu privire la principiile 4C, cursuri de formare, loturi demonstrative şi activităţi de prezentare a eficienţei fertilizanţilor conform regulilor 4C.

Ana IONIȚĂ
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE