REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Asocierile au nevoie de sprijin ca să se coaguleze

15/5/2016

0 Comments

 
Picture
În cadrul întâlnirii generale a grupurilor locale de acţiune organizată la Bucureşti a fost prezentat un program-pilot care a susţinut crearea şi dezvoltarea de forme asociative în agricultură. Programul „Dezvoltare rurală prin antreprenoriat şi asociere“ este iniţiat şi finanţat de Fundaţia Româno-Americană şi dezvoltat în parteneriat cu CIVITAS, CMSC, CRPE, FDSC şi PACT.


Gradul de organizare al producătorilor români este de sub 1% Descrierea programului a fost realizată de către dna Alexandra Toderiţă, membră a consiliului director în cadrul Centrului Român de Politici Europene (CRPE). Înainte de prezentarea propriu-zisă, aceasta a furnizat informaţii cu privire la asocierea în agricultură în UE şi în România. Din cele 13 milioane de agricultori din Uniunea Europeană, 7 milioane sunt membri ai 38.000 de cooperative, care procesează şi comercializează 50% din totalul producţiei. În timp ce media UE la capitolul organizarea fermierilor în asociaţii este de 34%, în România gradul de organizare al producătorilor este extrem de scăzut, sub 1%.

Din cele 743 de cooperative agricole înregistrate la finalul anului 2014 la ONRC, mai puţin de două treimi erau cu adevărat funcţionale. Premisa de la care s-a demarat programul „Dezvoltare rurală prin antreprenoriat şi asociere“ a fost aceea că asocierile nu se formează de la sine, au nevoie de sprijin, facilitare şi asistenţă individualizată pe parcursul a trei ani pentru ca acestea să se coaguleze, să pătrundă pe piaţă şi să se dezvolte atât din punct de vedere organizaţional, cât şi economic.

În prima fază a proiectului de formare a asocierilor, care a durat 8-10 luni, s-a analizat resursa locală, s-a organizat şi pregătit grupul de iniţiativă şi s-au înfiinţat entităţi juridice. „S-au organizat zeci de întâlniri ale organizaţiilor-suport, cu fermierii, sesiuni de training pe managementul fermei şi tehnici agricole, vizite de studii la alte cooperative de succes, diverse unităţi de procesare a fructelor şi legumelor din ţară etc. Grupul de iniţiativă a primit, de asemenea, consultanţă pe forma legală de organizare, fiscalitate, plan de afaceri şi marketing”, a spus dna Toderiţă.

Faza a doua a proiectului, care a durat 2-3 ani, a însemnat consolidarea cooperării. Mai exact, asistenţă intensivă pe management, marketing şi creşterea capitalului social, co-implementarea şi maturizarea iniţiativei, precum şi creşterea capacităţii şi stabilizarea proceselor de management. Rezultatele socioeconomice agregate ale proiectului după trei ani au fost numeroase. 52 de mici fermieri din trei judeţe au fost implicaţi în structuri asociative, 1.750 de agricultori activi economic din 40 de comunităţi din România au beneficiat de instruire şi consultanţă. De asemenea, au avut loc schimburi de experienţă, mulţi dintre aceştia manifestând interes în crearea de cooperative după modelul validat în cadrul proiectului. Un alt rezultat benefic a fost crearea a trei mărci legumicole româneşti, respectiv Lunca, Rodinia şi Legume de Vidra, şi au fost implementate cu succes patru lanţuri scurte de aprovizionare. Cu ajutorul implementării programului-pilot au fost create trei locuri de muncă permanente şi peste 30 de locuri de muncă sezoniere. Până la sfârşitul anului 2015, s-au înregistrat vânzări de aproximativ 400.000 de euro.

În cadrul prezentării, reprezentantul Centrului Român de Politici Europene a spus povestea Cooperativei Lunca Someşului Mic. Această cooperativă a fost înfiinţată la iniţiativa fundaţiei Civitas şi a 16 producători agricoli locali, cu experienţă de peste 5 ani. Misiunea sa este aceea de a valorifica potenţialul agricol al spaţiului românesc, şi în special al celui transilvănean, prin asocierea micilor producători locali şi colaborarea cu actorii relevanţi ai pieţei financiare şi de a promova produsele locale.

Zona de desfăşurare a Cooperativei Agricole Lunca Someşului Mic cuprinde bazinul legumicol Someşul Mic: comunele Apahida şi Jucu. Produsele cooperativei sunt valorificate în municipiul Cluj-Napoca, iar printre acestea amintim varză, conopidă, morcovi, ţelină, ridichi, tomate, ardei şi vinete. Totodată, cooperativa Lunca Someşului Mic doreşte să îşi extindă gama de produse, incluzând la valorificare murături, legume uscate şi diverse tipuri de sucuri naturale, din producţia proprie. Deoarece Cooperativa Lunca Someşului Mic a câştigat experienţă ca urmare a procesului de înfiinţare a acestei structuri organizatorice, membrii cooperativei sunt în măsură să furnizeze, celor interesaţi, servicii de consiliere, marketing şi desfacere.

Totodată, dna Toderiţă, reprezentantul Centrului Român de Politici Europene, a declarat benefică posibilitatea replicării, la nivel de ţară, a acestui model asociativ, în cadrul Grupurilor de Acţiune Locală 2014-2020, astfel încât gradul de organizare al producătorilor români să crească.

Ana IONIȚĂ
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE