Aspecte ale tehnologiei de cultură la căpşun

1/4/2021

Căpşunul este o specie foarte precoce, dând producţii chiar din primul an de la plantare, dacă stolonii au fost plantaţi în luna iulie. (M. Diaconeasa şi colab.) Se poate cultiva atât în câmp (liber sau protejat), cât şi în sere (cultură forţată). Cultura în câmp poate fi anuală sau multianuală (clasică). Plantaţiile de căpşun se pot înfiinţa primăvara sau toamna, în cazul planaţiilor clasice, sau vara (iunie-iulie) atunci când dispunem de material săditor pregătit (din câmp sau refrigerat), pentru cultura anuală.

Cultura anuală a căpşunului

După cum am prezentat, căpşunul este o specie cu precocitate accentuată, rodind abundent încă din primul an dacă plantarea s-a făcut vara (iunie-iulie) şi numai cu condiţia asigurării apei de irigat. În acest caz, plantele au suficient timp pentru fortificare (formarea de noi rădăcini şi frunze) şi pentru diferenţierea mugurilor floriferi până la sfârşitul toamnei.

În cazul în care se respectă cu stricteţe tehnologia, cultura anuală a căpşunului este mai rentabilă decât cultura clasică (multianuală). Valentina Lenina susţine că producţia de fructe creşte proporţional cu numărul de plante la unitatea de suprafaţă (până la 125.000 de plante la hectar). Plantele tinere de căpşun sunt capabile să dea producţii mari, fructele ajungând la maturitate cu 2-5 zile mai devreme decât ale plantelor mai în vârstă, cu consecinţe pozitive asupra preţului de valorificare.

La cultura anuală, în condiţiile din România, se poate obţine o producţie de până la 30 tone/hectar, comparativ cu cea obţinută în cultura clasică, unde, în medie pe 3 ani de exploatare, aceasta poate fi de circa 15 tone/hectar. Acest aspect se explică prin faptul că la cultura anuală numărul de plante la unitatea de suprafaţa este cuprins între 80.000 şi 125.000 plante/hectar, comparativ cu cea clasică, unde numărul de plante este de 45-60.000 plante/hectar.

Un alt avantaj al culturii anuale îl constituie faptul că producţia de calitate superioară (extra) reprezintă 75-80% din total, iar coacerea fructelor în cadrul plantei este mai grupată decât la cultura multianuală. Terenul, în cazul culturii anuale, este folosit intensiv. Până la înfiinţarea culturii anuale, care se efectuează în luna iunie-iulie, terenul poate fi cultivat cu plante cu ciclul scurt (salată, spanac, mazăre verde, fasole pentru păstăi, ridichi de lună, cartofi timpurii, varza timpurie etc.). După defrişarea culturii anuale de căpşun, după recoltarea fructelor, terenul poate fi cultivat cu fasole păstăi, varză de toamnă sau castraveţi pentru conserve. Prin acest sistem de cultură plantele de căpşun beneficiază de un teren afânat, fertilizat şi structurat, ceea ce favorizează creşterea sistemului radicular şi, în general, a plantei de căpşun. În cazul folosirii materialului săditor liber de viroze, plantele tinere (de un an) sunt mai rezistente la atacul bolilor decât cele de 2-3 ani. Prin practicarea culturii anuale la căpşun se poate contribui, în condiţiile aplicării unei rotaţii corespunzătoare, la lichidarea focarelor de infecţie cu boli şi dăunători.

Ca o concluzie a celor prezentate mai sus, producţiile foarte mari ce se obţin la cultura anuală se datorează desimii mari la plantare, potenţialului de producţie ridicat al plantelor tinere care produc şi fructe de calitate, utilizării unui teren proaspăt fertilizat, structurat, cu rezervă redusă de buruieni, absenţei sau frecvenţei reduse a bolilor şi dăunătorilor în primul an de la plantare. Cultura anuală a căpşunului prezintă şi dezavantaje, care, deşi sunt mai mici decât avantajele acestei culturi, trebuie luate în considerare atunci când se stabilesc oportunităţile în funcţie de posibilităţile materiale ale celor care doresc să cultive căpşun. Cultura anuală nu poate fi concepută fără o sursă de apă, având în vedere faptul că înfiinţarea culturii se face vara, când cantitatea de precipitaţii este redusă, iar temperaturile sunt foarte ridicate. Neasigurând apa necesară, plantele se usucă (având un sistem radicular de dimensiuni reduse şi plasat superficial în sol), nu se dezvoltă, iar diferenţierea mugurilor floriferi este deficitară, cu consecinţe negative asupra producţiei de fructe. Investiţia iniţială este mare, prin cheltuielile efectuate cu înfiinţarea culturii, din cauza numărului mare (aproape dublu) de stoloni plantaţi la hectar. Consumurile energetice sunt mai mari atunci când se folosesc stoloni refrigeraţi, mai ales în cazul recoltării de toamnă a acestora, deoarece durata de păstrare în spaţii frigorifice se întinde pe o perioadă de circa 9 luni.

Un alt dezavantaj al culturii anuale, îl constituie faptul că plantele nu-şi valorifică întregul potenţial productiv, ele putând fructifica bine şi în anul al doilea de cultură. În România, cultura anuală a căpşunului este foarte puţin răspândită, ponderea suprafeţelor fiind deţinută încă
de cultura multianuală (clasică)

Alegerea locului şi pregătirea terenului

Pentru a se obţine rezultate bune în cultura anuală a căpşunului este necesar să se acorde mare atenţie amplasării culturii şi agrotehnicii acesteia. Terenul destinat culturii căpşunului trebuie să fie fertil, cu expoziţie bună (sudică, sud-estică sau sud-vestică), ferit de vânturi şi pretabil la executarea mecanizată a lucrărilor şi irigaţiei. Pentru cultura anuală a căpşunului, pregătirea terenului presupune, în prealabil, o nivelare-modelare, şi o arătură adâncă la 35-40 cm, având grijă ca pe solurile subţiri să se folosească plugurile cu scormonitor pentru a nu scoate la suprafaţă stratul de pietriş sau nisip. Imediat după desfundare, terenul se lucrează cu grapa cu discuri pentru a-l nivela şi mărunţi. Concomitent cu desfundarea, dacă solul prezintă viermi albi, viermi-sârmă sau alţi dăunători, se va face dezinfecţia terenului cu unul din produsele recomandate de specialiştii fitosanitari. În cazul în care terenul prezintă uşoare denivelări, în care s-ar putea strânge apa din precipitaţii sau irigare, se face o nivelare de întreţinere deoarece apa stagnantă asfixiază rădăcinile căpşunului. Înainte de efectuarea arăturii se face fertilizarea de bază cu 40 tone/hectar gunoi de grajd bine descompus. Fertilizarea cu îngrăşăminte chimice se va face în funcţie de cartarea agrochimică, însă orientativ cantităţile de îngrăşăminte chimice sunt: 300 kg/ha superfosfat şi 250 kg/ha sulfat de potasiu. Deoarece fertilizarea în exces favorizează creşterea luxuriantă a plantelor în detrimentul fructificării, este recomandabil ca gunoiul de grajd să se aplice plantei premergătoare.

Amenajarea terenului

Dat fiind faptul că în cultura anuală a căpşunului trebuie asigurată irigarea în cele mai bune condiţii, este necesar de la început terenul să fie modelat corespunzător. Pentru reuşita deplină a culturii anuale, plantarea stolonilor trebuie făcută la începutul verii (iunie-iulie), în acest caz plantele se vor fortifica, vor forma rădăcini şi frunze noi şi vor diferenţia muguri floriferi până la sfârşitul toamnei. Producţii corespunzătoare se realizează numai atunci când până în toamna fiecare plantă de căpşun va forma minim 3-5 muguri floriferi. O atenţie deosebită trebuie acordată completării golurilor şi realizării unei culturi încheiate, fiind verificat faptul că în cultura anuală de căpşun producţia de fructe scade proporţional cu numărul de goluri necompletate sau completate târziu (după 15 august).

Plantarea se face pe un teren modelat (când se foloseşte irigarea pe brazde) sau nemodelat (în cazul irigării prin aspersiune sau prin picurare). Pe o brazdă se pot planta 3 sau 4 rânduri. Atunci când pe o brazdă se plantează 4 rânduri, distanţa dintre ele este de 25 cm, iar distanţa dintre plante pe rând este de 25-30 cm, asigurându-se 92.400-114.285 de plante la hectar. De la rândurile marginale ale benzii până la marginea şanţului rămân 9,5 cm, astfel că distanţa dintre benzi în cadrul acestei scheme este de 65 cm. Pe terenul modelat cu modelatorul, plantarea poate fi făcută şi în benzi de 3 rânduri, la distanţă de 35 cm între rânduri, 20 cm între plante pe rând şi 70 cm între benzi, asigurându-se 105.000 plante/hectar. Rezultate bune se obţin în cazul plantării pe teren modelat sub formă de brazde permanente. Brazdele au lăţimea de 50 cm, sunt separate de şanţuri care au adâncimea de 15-20 cm şi lărgime la partea superioară de 50 cm. Pe fiecare brazdă se plantează câte două rânduri de căpşun la distanţă de 25 cm între ele. Între plante pe rând, distanţa este de 20-25 cm, în funcţie de vigoarea soiului. După această schemă. se asigură 80.000-100.000 plante/hectar. La orice schemă de plantare trebuie să se ţină cont de faptul că fiecărei plante de căpşun trebuie să i se asigure un spaţiu de nutriţie de 0,08-0,10 metri pătraţi, respectiv 10-12,5 plante/metrul pătrat.

Plantarea căpşunului

Condiţia principală de care depinde prinderea la plantare şi creşterea stolonilor este ca solul să fie bine pregătit şi să aibă în momentul plantării o temperatură de aproximativ 20 grade Celsius şi un conţinut optim de apă (75-80% din capacitatea de câmp). Înainte de plantare, stolonii se fasonează, lucrare ce constă în scurtarea rădăcinilor la 12-15 cm, înlăturarea celor uscate sau vătămate, se mocirlesc şi, în cazul în care dispunem, adăugăm substanţe de tipul stimulator de înrădăcinare şi creştere (Revital, în concentraţie de 0,1%) în mocirla cu care mocirlim stolonii. În vederea alimentării cu apă, se construiesc canale de aducţiune, perpendicular pe direcţia rândurilor, amplasate pe cotele mai înalte ale terenului pentru a permite circularea liberă a apei printre straturile de căpşun. Pe terenurile plane, canalele de aducţiune se construiesc la distanţă de 50-100 metri, iar pe cele în pantă la 25-30 metri.

La plantare trebuie avut grijă ca materialul săditor să nu fie introdus în pământ prea adânc astfel încât mugurele terminal să fie acoperit, deoarece acesta putrezeşte uşor, iar pornirea în vegetaţie va fi întârziată, nici prea afară, în acest caz, mugurele terminal suferind de secetă şi de temperaturile scăzute din iarnă. Un stolon este bine plantat când baza rozetei de frunze se găseşte la nivelul solului şi vârful tulpinii nu este acoperit de pământ. Rădăcinile trebuie să aibă poziţie verticală, iar pământul din jurul lor trebuie presat bine, astfel că, dacă se prinde planta de o frunză şi se trage afară, aceasta să se rupă. Plantarea se poate face manual sau mecanizat. Plantarea cu plantatorul cuprinde trei operaţiuni: executarea gropii cu plantatorul; introducerea sistemului radicular al stolonului în groapă; strângerea rădăcinilor. Este obligatoriu ca strângerea rădăcinilor să se facă pe întreaga lungime a lor. Dacă împănarea (strângerea rădăcinilor) se face numai la suprafaţă, partea activă a rădăcinilor din adâncime nu va fi în contact cu solul şi, în consecinţă, planta se usucă. Prinderea la plantare se poate constata după 8-10 zile, când plantele ofilite sau uscate se înlocuiesc.

Lucrări de întreţinere

Datorită sensibilităţii căpşunului la secetă, reuşita culturii este condiţionată de asigurarea apei. De aceea trebuie urmărit ca imediat după plantare şi pe tot parcursul perioadei de vegetaţie să se ude de 5-8 ori, dându-se la fiecare udare câte 200-300 de metri cubi apa la hectar, astfel ca stratul de pământ să fie în permanenţă reavăn. O lucrare care se face în paralel cu udările o constituie praşilele. Acestea se execută ori de câte ori se formează crusta sau apar buruienile. Adâncimea la care se mobilizează solul este de 4-5 cm, având grijă ca plantele să nu fie dislocate, iar rădăcinile să nu fie tăiate sau rupte. Pentru menţinerea solului curat de buruieni se pot aplica erbicide preemergente şi postemergente. Toamna, după primele îngheţuri, cultura de căpşun se acoperă cu paie, pleavă, gunoi, frunze sau rumeguş, grosimea startului fiind de 6-8 cm, pentru a proteja plantele împotriva frigului şi a preveni descălţatul. În timpul iernii se urmăreşte ca apa să nu stagneze pe suprafaţa cultivată cu căpşuni, intervenind prin lucrări care să asigure scurgerea ei. Primăvara devreme, înainte de pornirea plantelor în vegetaţie, se strânge stratul protector şi se depozitează la capătul parcelei, se curăţa plantele uscate de frunzele uscate (prin greblare) care se distrug prin ardere. În momentul în care terenul s-a zvântat se face mobilizarea solului printre rânduri cu prăşitoarea şi pe rând cu sapa, iar rigolele se curăţă de buruieni. Pentru menţinerea umidităţii la plafonul de 75-80% din capacitatea de câmp, se aplică mai multe udări în perioada de vegetaţie. De regulă, prima udare se face după praşila I, a doua, imediat după înflorire, iar a treia, în momentul când primele fructe intră în faza de pârgă. La fiecare udare se administrează câte 200-250 metri cubi de apă la hectar. Pentru combaterea bolilor şi a dăunătorilor, din cultura căpşunului se aplică mai multe tratamente, şi anume: înainte de înflorire, după scuturarea petalelor şi la intrarea primelor fructe în pârgă. Acest ultim tratament trebuie efectuat cu fungicide care au remanenţă redusă. O lucrare de foarte mare importanţă în cultura căpşunului este mulcirea, cu scopul de a obţine fructe curate, de calitate superioară. Pentru mulcire sunt indicate paiele de grâu şi secară sau foliile de polietilenă.

Victor VĂTĂMANU

0 Comments

articole

Aspecte ale tehnologiei de cultură la căpşun

Leave a Reply.

NEWSLETTER

SERVICII

PARTENERI

CONTACT