REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Atac semnalat de răţişoara porumbului

15/5/2017

0 Comments

 
Picture
Condiţiile climatice din acest an, cu precipitaţii şi temperaturi crescute, precum şi prezenţa resturilor vegetale în sol au favorizat atacul răţişoarei porumbului (Tanymecus dilaticollis). În unele zone ale ţării s-a semnalat o densitate mare a dăunătorului, fapt ce a condus la aplicarea măsurilor de combatere pentru că, în lipsa sau ineficienţa acestora, cultura de porumb este afectată sau chiar compromisă.


Situaţia din teren, unde dăunătorul a fost prezent în cultură peste pragul economic de dăunare (PED), relevă încă o dată importanţa pe care o are tratamentul seminţelor cu neonicotinoide, cunoscut ca fiind metoda cea mai eficientă de combatere a răţişoarei. Din fericire, România a obţinut şi în acest an derogare de la Uniunea Europeană privind utilizarea neonicotinoidelor la tratamentul seminţelor.

Agricultura românească se confruntă cu această problemă specifică, pe care alte ţări europene nu o au, deoarece dăunătorul găseşte aici condiţii prielnice de dezvoltare, iar intensitatea atacului său este una foarte ridicată. Dăunătorul poate reteza plantele de la colet, situaţie care impune întoarcerea şi reînsămânţarea culturilor, fie perforează limbul foliar sau consumă marginile frunzelor de porumb, ducând astfel la un efect întârziat în dezvoltarea culturii, cu impact negativ asupra recoltei. Atacul răţişoarei porumbului nu mai este critic atunci când planta de cultură depăşeşte faza de cinci frunze. Până la această etapă fiziologică, fermierul trebuie să se asigure că nu are în câmp o prezenţă a dăunătorului ce depăşeşte PED.

În cazul în care se impune efectuarea tratamentelor de corecţie în culturile cu sămânţă tratată, agricultorul poate opta pentru următoarele insecticide: Calypso 480 SC, Decis Mega 50 EW, Mospilan 20 SP. Calypso, un produs al firmei Bayer, are o eficacitate foarte bună şi un spectru larg de activitate atât împotriva insectelor care înţeapă şi sug sucul celular, cât şi asupra acelora care rod părţile aeriene ale plantei. Este un produs cu activitate sistemică ridicată în plantă, acţionând asupra insectelor dăunătoare prin contact şi ingestie. Tiacloprid acţionează la nivelul sistemului nervos al insectelor, blocând desfăşurarea activităţilor vitale. Datorită acestui mod de acţiune, Calypso combate la fel de eficient şi formele rezistente la insecticidele convenţionale utilizate până acum.

Activitatea sa nu este influenţată de temperaturile din momentul efectuării tratamentului sau de precipitaţiile căzute ulterior acestuia. Se utilizează pentru combaterea răţişoarei porumbului (Tanymecus dilaticollis) în doză de 90 ml/ha. Decis Mega 50 EW acţionează prin contact şi ingestie, cu efect repelent şi de şoc şi acţiune suplimentară ca inhibitor de nutriţie asupra insectelor. Acoperirea completă şi uniformă a plantelor este esenţială pentru o bună protecţie. Formularea unică pentru deltametrin, emulsie în apă, prezintă avantajele formulărilor lichide, dar fără dezavantajul conţinutului ridicat de solvent la formulările tip emulsie concentrată. Acest lucru conduce la o influenţă mai scăzută a temperaturilor ridicate asupra eficienţei tratamentelor.

Produsul este un insecticid piretroid, omologat pentru combaterea dăunătorilor din culturile de câmp şi horticole. Doza recomandată la porumb este de 0,25 l/ha. Mospilan 20 SP este un insecticid sistemic din grupa produselor neonicotinoidice, cu efect de lungă durată şi spectru larg de combatere. Prezintă acţiune rapidă, afectând sistemul nervos al insectelor, care paralizează şi mor. Produsul nu este afectat de temperatură, iar acţiunea sa durează peste trei săptămâni. După aplicare, pătrunde rapid în plante.

Este prietenos cu entomofauna (nu afectează albinele). Prezintă toxicitate scăzută pentru om, animale şi mediu. La porumb, pentru combaterea gărgăriţei frunzelor de porumb, se aplică doza de 0,1 kg/ha, ca tratament de corecţie în vegetaţie. Pentru atingerea unei eficacităţi maxime a tratamentului, se recomandă utilizarea unor cantităţi corespunzătoare de soluţie la unitatea de suprafaţă şi o bună reglare a aparatelor de stropit.

Ana IONIŢĂ
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE