Atenție sporită în livezile de sâmburoase

​Primăvara timpurie, cu temperaturi mai degrabă ridicate, chiar de vară în multe zile, au devansat atacul insectelor și ieșirea din stadiul de iernare mai devreme. Speciile de sâmburoase, mai ales cele cu înflorire foarte devreme precum migdalul, necesită o atenție mai mare în această perioadă. 

​Migdalul este probabil cel mai puțin răspândit dintre nucifere, a căror suprafață a crescut în România, dar cu posibilități de valorificare datorită tendinței de consum și schimbărilor în dieta ultimilor ani.
Considerat una dintre speciile pomicole cele mai rezistente, preferă zonele unde nivelul minim de precipitații anuale este în jur de 400 mm-450 mm, dar valorifică foarte bine și apa din irigații. Pretențiile cele mai mari sunt față de lumină, mai puțin față de sol putând valorifica și terenuri scheletice nu foarte bogate în nutrienți.
În cazul migdalului, perioada optimă de plantare este primăvara devreme; pomii plantați toamna se refac mai greu din cauza deshidratării. Este o specie care necesită soiuri polenizatoare în plantație: un soi de bază și 2-3 soiuri polenizatoare recomandă cei de la SCDP Băneasa (”Înființarea și întreținerea unei plantații de migdal”). Pentru că în general zonele în care se plantează sunt mai degrabă secetoase, combaterea buruienilor pentru a elimina concurența este o lucrare importantă, specialiștii recomandând menținerea solului curat. Din punct de vedere al fertilizării, migdalul este una dintre speciile pomicole care reacționează bine la stropirile foliare sau fertirigare, dar și la îngrășăminte aplicate la sol, fracționat.
În general recoltarea se realizează la maturitate completă, când mezocarpul crapă, iar sâmburele cade cu ușurință, dacă fructele sunt destinate consumului sub formă de miez. Pentru a nu distruge formațiunile de rod, se recomandă recoltarea manuală, iar în cazul plantațiilor mari intensive, se face mecanizat. Uscarea este obligatorie și se poate face la soare, timp de trei-patru zile, urmată de depozitare în locuri bine aerisite.
 
Ca și alte sâmburoase, are câteva boli mai frecvent întâlnite. Printre ele vărsatul prunelor (plum pox), afecțiune virală care atacă majoritatea speciilor din această categorie. Pe foliaj se formează pete circulare decolorate care acoperă toate frunzele, dar simptomele dispar în lunile călduroase de vară. Pe fructe însă se formează pete circulare gălbui, vizibile clar pe cele verzi, care cad din pom înainte de maturare.
La un atac mai virulent, petele devin vizibile și pe sâmbure. Dintre insecte, cicadele și afidele sunt cele care răspândesc virusul, precum și prin materialul săditor și polen. De aceea se recomandă izolarea plantațiilor de alte sâmburoase, menținerea igienei terenului atât în interiorul plantației cât și de jur împrejur, combaterea insectelor vectori.
Des întâlnită la piersic sau prun, bășicarea frunzelor Taprina deformans atacă în special aparatul foliar, mai rar fructele. Se combate cu fungicide specifice. La fel și ciuruirea frunzelor provocată de Stigmina Carpophila, frecventă în livezile de sâmburoase neglijate. Periculos este atacul pe lăstarii purtători de muguri de rod, unde produce răni din care se scurge clei. Pe lângă tratamentele cu fungicide, una dintre măsurile de combatere este tăierea și arderea ramurilor, acoperirea cu mastic a rănilor rezultate la tăiere etc.
Printre dăunătorii greu de observat în primele faze se numără acarienii. Fiind polifagi, atacă atât specii cultivate cât și spontane, de aceea igiena culturală e importantă. Acarienii se hrănesc cu sucul celular, iar frunzele capătă un aspect pergamentos, florile avortează iar pomul stagnează în creștere. Se combat cu insecticide specifice.
Tot cu sucul celular se hrănesc și păduchii de San Jose, care iernează ca larve pe scoarță. Atacă toate organele plantei, iar la atac masiv pot sufoca plantele care stagnează în creștere. Pentru combatere sunt importante tratamentele din timpul repausului vegetativ, curățarea pomilor cu perii aspre, aplicarea de insecticide.
Dintre cei mai vizibili, viermele prunelor (Cydia funebrana) iernează tot sub scoarță, sub formă de cocon, sau alte locuri mai ferite. Larvele pătrund în fructe, se hrănesc cu pulpa și sâmburii, iar acestea cad pe sol. Larvele se hrănesc în continuare cu fructele căzute, de aceea se recomandă să fie adunate și distruse.
De asemenea, în crăpăturile scoarței pot ierna și larve ale moliei orientale a fructelor (Grapholita molesta), care atacă lăstari, frunze, fructe. Larvele primei generații atacă lăstarii pe interior, producând pagube mari în plantațiile nou înființate și pepinierelor. Cele mai mari pagube sunt însă pe fructe în care pătrund în general pe la zona codiței și rod galerii în jurul sâmburelui. Fructele stagnează, putrezesc și cad. Și în acest caz, pe lângă stropirile cu insecticide, se recomandă eliminarea și distrugerea organelor atacate și folosirea de capcane atractante pentru reducerea populației de insecte.
 
Roxana Drăghici