Au dorit o livadă de nuci, dar au plantat migdali

În localitatea Târguşor din judeţul Constanţa, familia Păun a înfiinţat în 2015 o plantaţie ecologică de migdal, pe o suprafaţă de 15 hectare. Specie aparent adaptată condiţiilor climatice ale zonei, provocările ultimilor ani au fost peste aşteptări, îngheţurile de primăvară punându-şi serios amprenta asupra producţiilor.

​Soţii Florin şi Georgiana Păun au dorit să planteze iniţial nuci, urmărind un fruct care nu este atât de perisabil şi care să le permită o depozitare facilă până la valorificare. Însă, la momentul respectiv disponibilitatea puieţilor altoiţi la noi în ţară era foarte redusă, iar pentru materialul de import nu îşi asuma nimeni eventualele pierderi. Aşa au fost sfătuiţi să se orienteze spre migdal, mai ales că la Staţiunea pomicolă Valul lui Traian erau ingineri care cunoşteau specia şi o multiplicau în colecţii. Neavând iniţial studii sau experienţă în domeniu, au plantat un număr mare de soiuri (cel puţin 15 afirmă Georgiana Păun), inclusiv migdal amar şi ceva piersici ”rătăciţi” de care au aflat abia ulterior la fructificare. Materialul a fost achiziţionat la un preţ de 15 lei/pom altoit. ”Am acceptat provocarea cu migdalul. Greşeala noastră a fost că, neştiind exact cum se petrec lucrurile într-o livadă intensivă faţă de una experimentală, am plantat foarte multe soiuri. Abia după ce am început să recoltăm şi să spargem sâmburii am văzut ce diferenţe sunt între ei. Sunt cel puţin 10-15 soiuri, inclusiv migdal amar, de care am aflat întâmplător când am servit clienţii, şi pe care evident nu ni l-am dorit. Sunt peste 1.000 pomi de migdal amar”, spune pomicultoarea, întrebându-se acum dacă să-i mai lase în cultură sau unde să valorifice sâmburii.
 
Lipsa apei este o limitare, chiar şi pentru speciile adaptate
Au investit din surse proprii, circa 250 mii euro până acum, deşi au avut şi proiect depus. Ulterior au mai încercat un proiect pentru irigaţii şi dotarea fermei, au încercat prin GAL şi un proiect pentru o mică pensiune dar la care au fost nevoiţi să renunţe din cauza creşterii abrupte a preţurilor şi a condiţiilor impuse de bancă. Aşadar, pentru a putea face faţă cheltuielilor până când plantaţia începe să producă şi să fie profitabilă, au amenajat un loc de joacă şi organizează diverse activităţi pentru copii, aniversări, întâlniri etc, prilej cu care valorifică şi sâmburi de migdal. Însă, bine cunoscuta secetă dobrogeană şi-a pus amprenta şi aici. Lipsa apei este doar una dintre problemele din livadă. Florin Păun şi-a dorit un sistem de irigaţii cât mai eficient, dar care să nu fie la suprafaţă, ci subteran. L-a realizat cu greu, după multe discuţii cu diverse firme. Acum este montat, dar nu este funcţional din cauza lipsei sursei de apă. După mai multe drumuri şi discuţii cu cei de la Apele Române şi alte autorităţi abilitate, a primit o autorizaţie în care i se dădea o probabilitate de 70% de a găsi apă în zona în care se află. Cu acest procent, nu a dorit să rişte să cheltuie banii pentru foraj sau altă modalitate. Acum livada depinde doar de apa din precipitaţii, foarte reduse oricum. Intrată pe rod acum doi ani, plantaţia de migdal este afectată şi de geruri. Fiind prima specie de sâmburoase care înfloreşte (luna martie, în funcţie şi de evoluţia temperaturilor), este mereu expusă riscului de îngheţ. Sistemul ecologic vine şi cu mai multe restricţii privind unele tratamente preventive cu cupru sau altele care să diminueze impactul frigului. ”Protecţia o facem cu produse pe care de obicei ni le căutăm singuri. Ne mai consultăm cu alţi colegi, dar la firmele mari care acum au şi produse bio nu găsim mereu specialiştii de care avem nevoie pentru că e un domeniu încă nedezvoltat la noi, iar pe migdal cu atât mai puţin”, spune Georgiana Păun care recunoaşte că ea este ”vinovată”, deoarece crede cu tărie în hrana sănătoasă, curată. ”Am mers pe tratamente la observarea problemelor, avem noroc că terenul e destul de izolat şi până acum a fost sub control. Dar Cuprul nu îl mai aplicăm preventiv, ceea ce e absurd, pentru că e primul tratament de primăvară, cu o mulţime de beneficii pentru pomi, mai ales întârzierea înfloritului. Pentru mine asta e o problemă, pierd producţia! Indiferent de ce hârtii vor cei din firmele de control să fie acoperiţi, nu este în regulă. Problemele din teren trebuie transmise mai sus şi luate măsurile potrivite pentru fiecare specie sau zonă”, mai explică ea supărată că regulile se scriu doar din birou, fără ca cei ce le concep să aibă habar ce este în realitate. De asemenea îi este dificil uneori să identifice cauza exactă a unei probleme privind o boală sau o dereglare fiziologică. Conştientă de efectele lipsei de apă, se confruntă totuşi cu sfaturi contradictorii din partea specialiştilor atunci când cere ajutor, pentru că nu este o specie studiată îndeajuns şi nu îi sunt cunoscute limitările, la care se adaugă schimbările dramatice de climă. ”Ne-am pus speranţele în anul acesta. Acum, s-a întâmplat ceva în livadă, încă nu ştim ce, am arătat frunzele şi analizele de sol. Unii suspectează o boală, alţii o carenţă”, mai povesteşte ea.
 
Valorificarea în coajă sau miez
Sâmburii obţinuţi în livada de la Târguşor au un gust special, deosebit de ceea ce există la noi pe rafturi. Toţi cei care au degustat au confirmat, iar localnicii revin în fiecare toamnă pentru cumpărături. Vânzarea directă, la poarta fermei este una dintre modalităţile de valorificare. Asta şi pentru că producţia nu a fost prea mare, permiţându-şi chiar şi o recoltare şi curăţare manuală. ”Am gândit să las sâmburii în coajă, se păstrează mai bine. Dar nu prea e cerut la noi, şi aşa am ajuns la miez”, spune Georgiana Păun, însă randamentul e circa 50%. Varietatea soiurilor şi a dimensiunii sâmburilor au constituit o mare piedică în găsirea utilajului potrivit, dimensionat şi pe producţia în creştere. După un eşec cu o achiziţie din Italia, au reuşit apoi să aducă din Turcia o maşină de spart sâmburi, apelând la ajutorul unui distribuitor turc din zonă. Acum aşteaptă un utilaj din Polonia, pentru scuturat pomii. Când au plănuit valorificarea, soţii Păun l-au văzut ca pe un produs premium, fiind bio, ambalat într-un coşuleţ din material biodegradabil, care să poată fi dat şi drept cadou. Având deja o firmă de distribuţie verdeţuri de la producători locali, listată la buyer-ii din Constanţa, s-au gândit că intrarea va fi mai uşoară. Dar nu a fost aşa, pentru că e un produs de nişă, iar ideile lor de ambalaj nu s-au potrivit, deocamdată, cu cele ale achizitorilor. Momentan este un proces în curs, dar oricum ”ţintim un produs de lux”, spun pomicultorii din Constanţa, mai ales că livezi cu migdale româneşti sunt extrem de puţine în ţară (50 ha apreciază Florin Păun, din care 80% ecologice), iar gustul este unul deosebit. Deschiderea şi determinarea soţilor Păun când au zis ”DA” livezii ecologice de migdal sunt de apreciat, mai ales că în spate este o poveste frumoasă, de familie, iar ferma poartă numele primilor doi copii: ”Călin, file din poveştile Mălinei”.
 
Roxana Drăghici