REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Autopropulsatele de erbicidat Househam, «tunate» special pentru Sitaru şi Costandache

15/4/2015

0 Comments

 
Picture
În luna ianuarie a acestui an, conducerea Househam Sprayers a organizat o vizită de lucru la fabricile sale din Lincolnshire (Leadenham şi Woodhall Spa), Marea Britanie, ocazie cu care i-au invitat şi pe doi dintre cei mai de seamă fermieri din România, în speţă pe Carol Costandache şi pe Nicolae Sitaru. Cei doi sunt clienţi cu state vechi ai englezilor, două autopropulsate Househam „tunate“ la cererea acestora fiind deja la lucru de mai mult de patru sezoane în exploataţiile lor.
Cum altfel să-ţi prezinţi produsele dacă nu să arăţi la faţa locului ce înseamnă să customizezi o autopropulsată pentru erbicidat (şi nu numai), astfel încât să corespundă nevoilor fiecărui client în parte? Se pare că englezii ştiu deja reţeta succesului: vizite cu clienţii şi cu potenţialii clienţi în propriile fabrici, în ferme, în vestita Londră şi mese îmbelşugate la hoteluri renumite (de această dată la Petwood, un hotel cu o istorie care începe în 1811). Practic, invitaţii au îmbinat utilul cu plăcutul şi au avut ocazia să vadă cum o astfel de maşinărie de ultimă generaţie, creată bucată cu bucată cu clientul laolaltă, creşte businessul unei ferme tipic englezeşti.

Aşa cum am precizat şi anterior, câte o autopropulsată pentru erbicidat, îndeajuns de înaltă pentru stropirile efectuate în tarlalele cu porumb matur şi în cele cu floarea-soarelui, deţin de mai bine de patru şi cei doi fermieri români care au vizitat fabrica din Anglia. Şi Costandache, şi Sitaru sunt mulţumiţi de achiziţie şi de interesul acordat de fabricant nevoilor lor. Că a fost la noi în ţară şi că a fost alături de cei doi o recunoaşte chiar Jim Dickinson, director de export al Househam Sprayers. Mai mult, pentru a-i convinge încă o dată (dacă mai era nevoie) că autopropulsatele Househam sunt cele mai bune, englezii i-au adus „la ei acasă“ pe clienţi, inclusiv în laboratoarele de design 3D.

„Chiar dacă am vizitat România de multe ori şi am petrecut timp alături de Carol Costandache şi de Nicolae Sitaru, ne-am gândit că este important să le arătăm acestor fermieri respectabili cum sunt produse utilajele noastre. De aceea, am aranjat un tur al celor două facilităţi de producţie ale Househam din Lincolnshire (aflate la 25 de mile distanţă una de alta), prezentându-le astfel invitaţilor cum sunt realizate manual aceste maşini şi cum sunt customizate pentru fiecare client în parte.

Invitaţii noştri au petrecut timp şi la departamentul de design, alături de specialiştii noştri în programare 3D CAD, dar şi la cel de echipare cu elemente electronice şi GPS. Celor doi fermieri li s-a explicat că fiecare piesă din autopropulsata pentru erbicidat este desenată 3D, specificaţiile tuturor componentelor fiind individual documentate. Şi asta mulţumită programului de calculator care a ţinut un registru clar al fiecărei componente utilizate în producţia utilajului, anumite piese fiind confecţionate manual în paralel“, a mărturisit Dickinson. Acesta a mai adăugat că, ulterior, a fost vizitată inclusiv o fermă vegetală, parte a unei exploataţii mai mari, ocazie cu care s-a putut realiza o comparaţie între practicile agricole din Marea Britanie şi cele din România.

„Managerul fermei a vorbit de tipul de culturi pe care le are în exploataţie, despre utilajele şi maşinile agricole folosite, despre metodele de combatere a bolilor şi dăunătorilor şi, bineînţeles, despre costuri. Această fermă este parte dintr-un conglomerat mai mare de exploataţii agricole - Roy Ward Farms Ltd. (Glebe farm), condusă de Andrew Ward, şi care este axată pe cultura grâului, orzului şi rapiţei“, a conchis directorul de export al Househam.

Costandache laudă autopropulsata englezească: «Îmi permite să stropesc culturile de floarea-soarelui şi de porumb când sunt mari»

Cu o suprafaţă lucrată de circa 2.300 ha, Costel Costandache este unul dintre fermierii mari ai României. Şi pentru a fi eficient, producătorul agricol a ţinut să investească în utilaje performante, unul dintre ele fiind şi această autopropulsată englezească, costurile numai cu această achiziţie fiind de circa 130.000 de euro. Bani mulţi, dar investiţi chibzuit, a spus fermierul într-o declaraţie de presă acordată revistei AGRIMEDIA. „Autopropulsata este de ultimă generaţie, înaltă, fapt care îmi permite să stropesc culturile de floarea-soarelui şi de porumb când sunt mari, ceea ce cu alte utilaje nu poţi face“, a recunoscut producătorul agricol. Şi pentru că era client Househam, cum era şi normal, şi Costandache a vizitat cele două fabrici din Anglia, una care produce echipamente noi şi una destinată reparaţiilor celor cu o perioadă de folosinţă mai îndelungată.

„În uzina de reparaţii, fie sunt remediate problemele cu care intră utilajul acolo, fie acesta este reţinut în locaţie (în cazul unor avarii majore), urmând a fi achiziţionat altul de către proprietar, prin plata unei diferenţe. Am fost impresionat de ceea ce am văzut“, a precizat fermierul, adăugând că, faţă de concurenţă, preţul celor de la Househam este unul foarte bun. În opinia sa, un fermier care lucrează o suprafaţă mică nu merită să cheltuiască atâţia bani pe o autopropulsată de erbicidat. Situaţia se schimbă însă radical „de la o mie şi ceva de hectare în sus“.

„Eu am plătit circa 130.000 de euro pentru această maşină din surse proprii şi sunt mulţumit de ea. Şi spun asta pentru că, într-o zi bună, cu un astfel de utilaj pot stropi 200 ha, singura condiţie fiind să existe o sursă de aprovizionare cu apă“, a mai punctat fermierul. Acesta a vorbit şi despre experienţa vizitei la ferma din Anglia, una de circa 700-800 ha: „Au şi ei problemele lor, în special la cultura grâului, în speţă cu buruienile, care i-au cam infestat şi nu prea au cum să le combată; au monocultură de grâu. Nu prea fac rotaţia culturilor, pentru că nici nu prea au cu ce. La ei plouă mult, trebuie să facă şi foarte multe tratamente, de aceea utilaje de acest gen sunt binevenite“, a conchis el.

Nicolae Sitaru: «Househam are o echipă foarte bună de proiectare care integrează toate nevoile fermierului»

La rândul său, Nicolae Sitaru, celălalt fermier care a vizitat Househam, a rămas impresionat de ceea ce a văzut acolo: o facilitate de producţie a autopropulsatelor pentru stropit, „una destul de mică, unde nu lucrau mai mult de 150 de persoane“, însă cu o echipă foarte bună de proiectare care integrează toate nevoile fermierului.

Şi poate fi şi explicat acest entuziasm: Oliver Mee, reprezentantul în România al Househam Sprayers, a ţinut aproape de client, cu o insistenţă de care rar dau dovadă englezii. Când ai suprafeţe mari de lucrat (cum este şi cazul lui Sitaru), precizia şi calitatea sunt esenţiale. Iar expansiunea declarată către Europa de Este a celor de la Househam şi-a spus cuvântul. „Mi-a plăcut faptul că am o maşină cu care lucrez deja în al cincilea an şi cu care am rezolvat practic toate cele aproape 2.800 ha lucrate fie în arendă, fie în sistem de prestări servicii. Practic, o maşină de-asta îmi ţine toate serviciile de erbicidare şi fertilizare foliară pe toate suprafeţele şi n-am avut niciodată probleme atât de grave cu ea încât să nu lucrez o zi.

Când am cumpărat maşina, am cerut oferte de la mai mulţi producători şi Oliver a fost singurul care, pe lângă faptul că mi-a trimis o ofertă pe mail, a venit şi de două ori, înainte de a mă decide, să-mi spună despre maşina lui, să-mi povestească cum asigură service-ul, ce se întâmplă când se strică maşina, cât durează s-o repare, în condiţiile în care alţii n-au făcut lucrul acesta. Când cumperi un astfel de utilaj, trebuie să te gândeşti că mai devreme sau mai târziu vine ziua şi când se strică, iar atunci când cumperi, nu vin să dea năvală şi să-ţi spună ce avantaje ai dacă cumperi maşina lui şi la ce să te aştepţi; când ai plătit-o deja, pe unii nici nu-i mai interesează“, a precizat fermierul.

În ceea ce priveşte exeperienţa sa din ferma englezească, Sitaru a observat, în primă instanţă, că producătorul agricol vizitat avea o maşină de erbicidat similară cu a sa şi cu un număr de ore de utilizare aproape identic. Explicaţia este simplă din punctul de vedere al lui Sitaru: „Fermierul englez este nevoit să utilizeze utilajul de patru ori mai mult, din cauza condiţiilor climatice. Au producţii mai mari, au apă mai multă, dar şi costuri pe măsură“, a conchis Nicolae Sitaru. Pulverizatoarele celor de la Househam reprezintă aproximativ o treime din vânzările de maşini de erbicidat din Marea Britanie, în condiţiile unei pieţe deja mature.

Cu ceva timp în urmă, Robert Willey, administratorul şi directorul general al companiei, declara că, în ultimii ani, compania a trebuit să exporte pentru a putea creşte. În opinia sa, Europa de Est s-a dovedit a fi un teren fertil pentru Househam, în condiţiile în care, pentru a se dezvolta, fermierii aveau să liciteze la greu atât pentru a-şi upgrada propriile instalaţii de stropit, cât şi să investească în maşini şi utilaje specializate noi. România avea să devină astfel un „teren fertil“ pentru englezii de la Househam, primii targetaţi fiind producătorii de floarea-soarelui.


Ionel VĂDUVA
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE