Avem nevoie de ingrasaminte cu potasiu?

Potasiul este foarte răspândit în natură. Este un element la fel de important, pentru nutriţia plantelor, ca şi azotul şi fosforul. Potasiul este prezent în roci, în sol, în apele râurilor, lacurilor, mărilor şi oceanelor, în ţesuturile organismelor vegetale şi animale. Rolul lui fiziologic pentru organismele vegetale este mult mai mare decât pentru organismele animale.

---

Prin faptul că răspandirea potasiului - atât sub formă asimilabilă, cât şi totală - diferă mult faţă de cea a azotului şi fosforului, şi condiţiile aplicării ingrăşămintelor cu potasiu sunt diferite. Cu mult timp inainte, agricultorii au ştiu că prin folosirea cenuşii (care conţine o insemnată cantitate de potasiu) se pot spori recoltele culturilor agricole. Însă în acele timpuri cenuşa nu era folosită exclusiv ca ingrăşămant, ci mai avea şi alte intrebuinţări (industria sticlei, a ceramicii, în pirotehnie etc.). Folosirea cenuşii în diferite ramuri industriale a făcut ca în secolul al XVII-lea (1608), în America (Virginia, Jamestown) să ia fiinţă intreprinderi care produceau pentru comercializare cenuşă din lemnul pădurilor defrişate. În acelaşi timp, Anglia dezvoltase în coloniile sale intreprinderi care cumpărau cenuşa de lemn pentru extragerea potasiului sub formă de carbonat de potasiu, clorură de potasiu, sulfat de potasiu, împreună cu compuşi de fosfor, magneziu etc. Cenuşa era folosită mai ales în industria ceramicii, de unde şi numele potasiului (pott-asche = cenuşă pentru oale).

În scoarţa terestră, conţinutul total în potasiu este, în medie, de 2,6%. Potasiul reprezintă 1,1% din numărul total al atomilor scoaţei terestre. Aceasta înseamnă  că el este mult mai răspandit în scoarţa terestră (şi în stratul arabil), şi anume: de aproximativ 32 de ori mai mult decât  fosforul şi de 260 de ori mai mult ca azotul. Potasiul din sol are ca origine rocile pe care s-a format solul, cum sunt, de exemplu, rocile magmatice - granitul, grandioritul, dioritul, gnaisul, gabroul etc. - şi diferitele minerale care se găsesc în alte roci, ca: leucit, ortoză, mică, illit, glauconit, vermiculită etc. Partea din potasiu ce revine din materia organică din sol este mică; de exemplu, la un conţinut de 3 tone de microorganisme socotite în substanţă uscată revin, prin circuitul biologic anual, numai 30-60 kg/ha oxid de potasiu. Prin procesul de dezagregare, alterare chimică şi acţiunea plantelor, cu şi fără clorofilă, potasiul este scos treptat din silicaţii complecşi în care se află. Din acesta, o parte este uşor accesibil plantelor, iar cea mai mare parte rămane sub forme greu asimilabile de către plante. Solurile formate pe roci magmatice au conţinutul cel mai ridicat în potasiu. Conţinutul cel mai mic în potasiu îl au solurile nisipoase, formate pe roci silicioase şi apoi solurile turboase.

Conţinutul total în potasiu al principalelor tipuri de sol din ţara noastră variază în stratul arabil, în medie, între 1,5 şi 2,5%, în potasiu solubil între 0,3 şi 0,9%, iar în potasiu schimbabil, între 0,01 şi 0,08%. În general, solurile din zonele de stepă sunt mai bogate în potasiu decât  cele din zonele umede, unde, datorită proceselor de solificare, s-au produs o transformare şi levigare mai intense a silicaţilor. În solurile nisipoase, conţinutul total în potasiu este, de obicei, mai mic, fiind cuprins între 0,2 şi 0,3%. Cel mai mic conţinut în potasiu îl au solurile turboase, unde cantitatea de potasiu total poate să scadă la 0,05-0,15%. Pe adancimea de 1 metru, conţinutul în potasiu total variază între 220 şi 445 tone la hectar. În cadrul aceluiaşi tip de sol, există o stransă legătură între alcătuirea granulometrică şi conţinutul de potasiu. Cu cât solurile au o textură mai argiloasă, cu atât conţinutul în potasiu al solului este mai ridicat. Particulele cu diametrul mai mare de 0,01 mm conţin, de obicei, dintre mineralele cu potasiu, mai mult feldspat, care constitue o sursă mai greu accesibilă plantelor. În cazul particulelor de sol cu diametrul sub 0,01 mm se găseşte - dintre mineralele cu potasiu - mai multă mică, care, faţă de alte minerale, constituie o sursă de potasiu uşor accesibilă plantelor. În cazul particulelor de argilă cu diametrul sub 0,002 mm, potasiul schimbabil se găseşte, în medie, la suprafaţa particulelor în proporţie de 2,5%, iar în reţeaua cristalină, de doar 1,0%. Dacă se analizează conţinutul solurilor în potasiu, pe profil, se constată că acesta nu suferă fluctuaţii, ci rămane oarecum între limite apropiate. Compuşii potasiului din sol, după solubilitatea lor şi accesibilitatea pentru plante, se pot grupa astfel: potasiu schimbabil (adsorbit); potasiu solubil în apă; potasiu solubil în acizi; potasiu insolubil, care intră în compoziţia silicaţilor complecşi.

În afară de unii compuşi ai potasiului cu acizii organici, se poate considera că în sol potasiul se află în cea mai mare parte (peste 90%) sub formă minerală. Pentru plante prezintă importanţă mai ales formele solubile în apă, ca azotatul de potasiu, fosfatul de potasiu, sulfatul de potasiu, carbonatul de potasiu, clorura de potasiu, precum şi săruri cu diferiţi acizi organici, uşor solubile în apă. De asemenea, potasiul schimbabil, care a fost absorbit din soluţia solului în complexul coloidal, constituie o sursă de aprovizionare a plantelor cu acest cation.

Conţinutul solurilor în potasiu uşor schimbabil nu este prea mare; el este cuprins, în medie, între 12 şi 76 mg la 100 g sol (360-2.280 kg/ha însă uneori limita inferioară atinge 5 mg la 100 g sol, iar cea superioară, 150 mg la 100 g sol (150 la 4.500 kg/ha). Aceasta înseamnă  că, din totalul potasiului din sol, numai o cantitate mică trece în soluţia solului şi se află la dispoziţia plantelor. Cu tot conţinutul ridicat al solurilor în potasiu total (45-75 t/haoxid de potasiu), de multe ori plantele duc lipsa acestui element şi aplicarea ingrăşămintelor potasice ridică simţitor producţia intrucat, de regulă, numai 1-2% din potasiul total este asimilabil pentru plante. Nu trebuie considerat că potasiul din silicaţii complecşi este complet inaccesibil plantelor; acesta, în raport cu reacţia mediului - prezenţa în soluţia solului a altor cationi şi gradul de saturaţie a soluţiei solului cu potasiu – trece din silicaţii complecşi în mod permanent în soluţia solului. Acest lucru este confirmat şi de faptul că, de multe ori, plantele ridică din sol cantităţi mai mari de potasiu decât  arată analizele de sol/plantă. În sol, potasiul schimbabil, în urma hidrolizei silicaţilor, se reinoieşte în mod permanent. Plantele pot folosi într-o măsură oarecare şi potasiul aflat în stare neschimbabilă, cu toate că uneori potasiul aflat sub formă schimbabilă este în cantitate mică, totuşi, datorită mobilizării sale pe cale fiziologică de către plante, acestea nu duc lipsă de potasiu. Această capacitate de a asimila potasiul din forma neschimbabilă este mai mare pe solurile argiloase şi argilo-lutoase.

Reinnoirea rezervei de potasiu schimbabil are loc mai intens pe solurile cu textură argiloasă şi în măsură mai mică pe solurile nisipoase. În modul acesta, plantele cultivate pe terenuri argiloase sunt mai bine aprovizionate cu potasiu decât  cele cultivate pe terenuri nisipoase. În anumite condiţii de umiditate şi temperatură, mai ales în cazul umezirii şi a uscării succesive a solului, poate avea loc şi fenomenul invers, de trecere a potasiului din forme uşor accesibile în forme greu accesibile. În acest caz, cu tot conţinutul ridicat al solului în potasiu, folosirea chiar de doze mici sau moderate de ingrăşăminte potasice dă sporuri insemnate de producţie. Dinamica potasiului în sol se datorează fenomenelor de natură biologică şi a celor coloido-chimice. Reînnoirea rezervelor de potasiu uşor asimilabile şi de potasiu schimbabil are loc, mai ales, în urma proceselor de dezagregare şi alterare a părţii minerale a solului. Într-o măsură mai mică, la aceste procese participă şi un grup de bacterii, cunoscute sub numele de bacterii silicate. O seamă de alte procese biologice, ca acelea de nitrificare, de oxidare a sulfului şi altele, influenţează indirect mobilitatea potasiului din sol. Circuitul potasiului în gospodărie mai este influenţat şi de structura culturilor, de raportul în care se găsesc diferitele grupe de plante din asolament.

Trebuie spus însă că diferitele grupe de plante nu absorb potasiul din sol în aceeaşi măsură. Unii autori impart plantele de cultură, din punct de vedere al nevoilor faţă de acest element, în 3 grupe - graminee, leguminoase şi oleaginoase. Din cercetările efectuate, s-a constatat că în seminţe cantitatea mai mare de potasiu este la grupa leguminoaselor, după care urmează gramineele şi apoi oleaginoasele; în paie, conţinutul cel mai mare de oxid de potasiu se găseşte la oleaginoase, după care urmează leguminoasele şi gramineele. Dacă se compară conţinutul în cenuşă cu cel al potasiului din seminţele şi paiele de graminee şi leguminoase, se constată că cea mai mare cantitate de potasiu se găseşte în paie şi nu în seminţe, intrucat cantitatea de cenuşă din paie este, faţă de cea din seminţe, cu 90% mai mare la graminee şi cu 40% la leguminoase. Deoarece raportul dintre paie şi boabe este, de obicei, în favoarea paielor, înseamnă  că, datorită cantităţii mai mari de paie, acestea conţin, în mod absolut, o cantitate mai mare de potasiu. În acelaşi timp, dacă ţinem seama că paiele sunt folosite în mare măsură în alimentaţia animalelor, iar cele de graminee se utilizează şi ca aşternut în grajd, înseamnă  că, din potasiul extras o dată cu recolta, cea mai mare parte se intoarce în sol o dată cu gunoiul de grajd.

Ca vegetaţie spontană indicatoare de soluri bogate în potasiu, avem următoarele plante: Papaver somniferum (mac); Trifolium pratense (trifoi); Arthemisia absinthium (pelin); Centaurea nigra (peşmă); Fumaria officinalis (fumăriţă); Althaea officinalis (nalbă mare); Solanum nigrum (zarnă); Arum maculatum (rodul pămantului) şi genul Hieracium. În cazul când în alimentaţia animalelor se intrebuinţează fanul provenit din faneţe naturale, intreg potasiul care intră în gospodărie pe această cale nu face decât  să imbunătăţească circuitul acestui element în gospodăria agricolă. În această privinţă, cercetările au arătat că o suprafaţă de 8% din teritoriul unei gospodării ocupată cu faneţe naturale, al cărei fan se foloseşte pentru hrana animalelor, este suficientă pentru a satisface bilanţul potasiului din gospodărie. Atunci când în gospodărie se utilizează ca mijloc de ridicare a producţiei gunoiul de grajd, în zona solurilor de tipul cernoziomurilor, bilanţul potasiului este satisfăcut, în cea mai mare parte, pe această cale. Pe solurile podzolice sau nisipoase, mai ales atunci când se cultivă plante care sunt mari consumatoare de potasiu, cum sunt cartoful sau rădăcinoasele, bilanţul potasiului nu poate fi satisfăcut numai pe această cale şi este necesar să se introducă şi ingrăşăminte potasice.

Victor VĂTĂMANU