REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Axion 900 Terra Trac, disponibil în două modele

15/12/2019

0 Comments

 
Picture
După dezvăluirea prototipului în cadrul Agritechnica 2017, CLAAS a lansat în luna noiembrie la Hanovra două versiuni ale tractoarelor semişenilate unice cu suspensie completă pentru sezonul 2020 - 960 Terra Trac şi 930 Terra Trac.
Axion 900 Terra Trac - primul tractor semişenilat cu suspensie completă

CLAAS prezintă Axion 960 Terra Trac (445 CP / 327 kW) şi Axion 930 Terra Trac (355 CP / 261 kW) - primele tractoare semişenilate cu suspensie completă. Principala inovaţie este includerea sistemului de şenile Terra Trac cu suspensie, bazat pe tehnologia utilizată de CLAAS la combinele de recoltat de mai bine de 20 de ani. Conceptul de tractor semişenilat cu Terra Trac oferă un nivel ridicat de flexibilitate. Asigură o tracţiune ridicată indiferent de condiţiile de sol sau de teren şi permite, în acelaşi timp utilizarea implementelor tractate sau ataşate la viteze foarte mici. Datorită şenilelor şi punţii faţă cu suspensie, Axion 900 Terra Trac combină avantajele unui tractor şenilat în ceea ce priveşte tracţiunea şi protecţia solului cu nivelul de confort al unui tractor convenţional. Datorită rolelor cu suspensie individuală, sistemul de şenile Terra Trac asigură în orice moment un contact optim cu solul şi o suprafaţă maximă de contact. Astfel, Axion 900 Terra Trac poate fi condus confortabil şi eficient atât pe şosea, cât şi pe câmp, chiar şi la viteze ridicate de până la 40 km/h.  

Şenile complet integrate cu asistare a direcţiei

Puntea spate a tractorului Axion a fost modificată substanţial pentru a integra şenilele Terra Trac. În locul pâlniei axei care susţine roţile din spate au fost instalaţi suporţi special concepuţi pentru şenilele Terra Trac. Aceşti suporţi compensează diferenţa de înălţime, permit un unghi de oscilaţie de 23° şi protejează arborele de transmisie. Pentru a putea fi folosite pe tractoare, şi şenilele Terra Trac au fost special adaptate cerinţelor de tracţiune ridicată; transmisia din interiorul şenilelor a fost ranforsată pentru a transmite valori mai mari ale cuplului, iar dimensiunea roţii motrice a fost mărită. Blocurile de fricţiune special concepute de pe roata motrice transferă în mod fiabil forţele de antrenare către curea şi asigură în acelaşi timp o curăţare automată completă a suprafeţelor de contact. Datorită controlului inteligent al acţionării, şenilele pot efectua manevre strânse de virare. Operatorul poate activa asistarea direcţiei în CEBIS pentru a regla nivelul de asistare.

Patru lăţimi ale şenilelor cu o lăţime exterioară sub 3 m

Axion 900 Terra Trac este disponibil cu o lăţime a şenilelor de 18” (457 mm), 25” (635 mm), 29” (735 mm) şi 35” (890 mm). Cu toate cele patru variante de lăţime, lăţimea exterioară a tractorului rămâne sub limita de 3 m. Axion Terra Trac are o greutate operaţională de 16,5 t. La o greutate totală admisă a utilajului de 22 t, rezultă o capacitate de încărcare de 5,5 t. Cu şenilele Terra Trac este posibilă ajustarea gărzii la sol a tractorului. Înălţimi diferite într-un interval de 120 mm pot fi setate foarte uşor în CEBIS. Acest lucru permite setarea punctului de tracţiune al unui implement ataşat în poziţia optimă, deasupra punctului de cuplare, de exemplu. Pe lângă integrarea sistemului de şenile Terra Trac, CLAAS a modificat şi designul şi poziţia rezervorului de carburant. Acesta are acum o capacitate de 860 de litri, ideală pentru zilele lungi de lucru.

0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE