REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

«Bangkok 84 Impex SRL - o fermă cu fermitate»

15/2/2020

0 Comments

 
Picture
BOGDAN CONSTANTIN, PR & Communication Specialist Titan Machinery România

Cu îndrăzneala specifică tinereţii, fraţii Ţone au ales să întreprindă şi să producă în vremuri dificile de nevoi şi de consum. Au început cu magazine alimentare şi au ajuns astăzi să exploateze câteva mii de hectare lângă Bucureşti, administrând cu succes una dintre cele mai dinamice ferme din zonă.
Deşi anii au trecut, fermitatea cu care abordează lucrurile s-a întărit, iar maturitatea administrării afacerii le-a creat o imagine etalon în rândul fermierilor.

Echipa de comunicare a Titan Machinery România îşi continuă campania cu poveşti adevărate, relatate de personajele sale principale - dezvoltatorii industriei autohtone. În acest început de an, echipa noastră a ajuns în ferma Bangkok 84 Impex SRL, unde a avut onoarea să discute cu domnul Adrian Ţone (n.r. - stânga) cel care administrează împreună cu fratele său această fermă (n.r. - dreapta).

- Care este povestea dumneavoastră şi de unde vine numele Bangkok 84 Impex SRL?

Sunt asociat împreună cu fratele meu - Dorel Ţone la această firmă din 1994, de când am început să facem afaceri. Fratele meu a fost fotbalist de performanţă, iar în anul 1984 a avut cea mai mare realizare. A fost cu naţionala de tineret a României în capitala Thailandei la un turneu de pregătire, unde a ajuns până în finală. Aceasta a rămas cea mai frumoasă amintire ca sportiv şi de aceea se numeşte Bangkok 84. Totul a început cu deschiderea unei reţele de patru magazine alimentare în Bucureşti, unde am avut circa 70-80 de angajaţi. În anul 2001, ni s-a oferit o oportunitate de a lucra un teren agricol. Astăzi eu am 50 de ani, fratele meu are 56 şi lucrăm terenuri în judeţul Ilfov şi Giurgiu, la sfârşitul anului 2019 având aproximativ 3.000 de hectare.

- Care sunt principalele culturi de pe întreaga suprafaţă pe care o exploataţi?

Nu sunt foarte multe schimbări de la an la an, noi suntem producători. Lucrăm cu sămânţă autohtonă, cum ar fi sămânţă de grâu, porumb şi floarea-soarelui. Cultivăm grâu pe circa 1.000 ha, rapiţă pe circa 1.000 ha, floarea-soarelui pe 500 ha şi porumb pe 500 ha. Sunt ani în care mai cultivăm mazăre sau soia, dar cam acestea sunt principalele culturi. Avem şi utilaje pentru loturi semicere, maşini de castrat, instalaţii de irigat, avem un pivot care deserveşte 1.500 ha şi un tambur pe care îl folosim mai rar din cauza lipsei de personal.

- Cum aţi ajuns de la magazine alimentare la agricultură?

Aş numi-o conjunctură. Am cunoscut pe cineva care avea sămânţă de floarea-soarelui de vânzare şi nu avea putere s-o distribuie. Sămânţa avea un preţ foarte bun la acea vreme. Deja ştiam că marile lanţuri de magazine de hipermarketuri vor veni în Romania şi am început să ne orientăm spre distribuţie de sămânţă de floarea-soarelui în paralel cu magazinele alimentare. În România nu veniseră încă marii producători de sămânţă. Apoi, într-un timp foarte scurt, am reuşit s-o livrăm, iar în toamna aceluiaşi an, când ne-am dus să ne încasăm banii, am constatat că oamenii nu prea au bani lichizi şi nu au ce face cu marfa. În momentul acela ne-am gândit ca în loc să ne luăm banii de la fermierii respectivi, să vindem marfa. Pe atunci floarea-soarelui nu se dădea la export, nu erau aceşti mari traderi de acum şi ne-am hotărât să ducem floarea-soarelui la fabrica de ulei. Acolo am fost bine primiţi, dar ne-au spus că nu putem fi plătiţi cu bani, ci în ulei. Ne-am mulţumit să luăm uleiul să-l vindem la distribuitori şi s-a creat un lanţ. De la sămânţa de floarea-soarelui am ajuns să vindem uleiul către angrosişti. Acest proces s-a derulat timp de 2-3 ani, până în anul 2001.

- Ce s-a întâmplat după anul 2001?

Observând că afacerea merge, am vândut şi şrot de floarea-soarelui, chiar şi la export. Am văzut că se creează un mediu de afaceri mai mare, am luat în arendă la început 600 de hectare în comuna Vidra, satul Sinteşti. După care am continuat şi cu magazinele, şi cu agricultura, dar trebuie să recunosc că nu am avut rezultate deosebite pentru că reţeaua de magazine ne ocupa foarte mult timp. În 2008 am hotărât că agricultura este afacerea care ne va deschide mai multe oportunităţi şi ne va crea mai multă valoare adaugată. Atunci eu am renunţat să mai conduc magazinele, am angajat pe altcineva acolo şi am ales agricultura. A fost momentul în care am investit în utilaje performante, aveam deja două combine Case IH la mâna a doua. De atunci am început să stau zi de zi pe câmp.

- Cu ce utilaje aţi început să exploataţi suprafaţa agricolă?

La început am folosit tractoare româneşti U650. Apoi am cumpărat în 2001 un tractor ZTS şi o combină Case International 1680, care la momentul respectiv avea 10 ani vechime. În 2008, când am crescut de la 600 la 1200 ha, am luat alte terenuri care nu erau lucrate, erau pârloage, ne-am făcut noi cunoştinţe şi alte contracte de arendă. Tot în 2008 am ajuns în Belgia şi am cumpărat un tractor Case IH 7250, pe care îl am şi acum. La vremea respectivă l-am luat cu 4.900 de ore, iar acum are 18.000 şi merge foarte foarte bine. Pot să spun că este tractorul care ne-a crescut, care ne-a dezvoltat.

- Acest tractor l-aţi luat în anul 2008, înainte ca Titan Machinery să intre pe piaţa din România.

Da, exact. Efectuam mentenanţa şi achiziţionam piese de la Slobozia, piesele veneau foarte greu. Erau momente când utilajele, fiind foarte vechi, mă duceam de două ori pe zi la Slobozia după piese, cel puţin pentru combinele vechi. Aşteptam foarte mult să vină piesele, deoarece afacerea cu utilaje agricole nu era dezvoltată ca acum.

- Apoi în 2011 a intrat Titan Machinery pe piaţă. Spuneţi-ne cum a fost.

Datorită primei colaborări a Titan Machinery cu Agricover, o firmă căreia o să-i mulţumim toată viaţa, a început parteneriatul cu utilaje noi între firma noastră şi Titan Machinery şi a fost momentul în care ni s-au deschis alte oportunităţi. După ce am luat o combină în 2011, imediat am mai luat un tractor de 140 CP şi două tractoare mici de 95 şi 105 CP pentru lucrări uşoare. În 2012 am început să luăm tractoarele pe care atunci le consideram mari. Astăzi avem patru combine mari şi două combine vechi Case International, pe care nu le-am vândut şi nici nu intenţionăm pentru că sunt un izvor nesecat de piese de schimb. De asemenea, avem zece tractoare Case IH, dintre care două sunt luate la mâna a doua în primii ani (2008-2009); este vorba de Case IH 7250 PRO, căruia pot să-i spun regele, pentru că aşa a rămas pentru totdeauna, şi MX285 care şi-a făcut şi el treaba.

- De ce îi spuneţi regele tractorului Case IH 7250 PRO?

Îi spun regele pentru că este tractorul care m-a propulsat. Este tractorul pe care l-am exploatat zi şi noapte, fie în campania de semănat, fie în campania de pregătit. A fost tractorul care a tras, nu s-a stricat. Dovada este că l-am cumparat acum 12 ani şi încă funcţionează impecabil. Are o vechime totală de 21 de ani. Menţiunea este ca i-am schimbat o singură dată motorul, pe care l-am comandat de la Titan Machinery România şi care mi-a fost livrat în 36 de ore. A fost vorba de un motor reman (n.r. - remanufacturat în uzinele CNH). Marţi, la ora 16, i-am sunat că mi s-a stricat motorul la tractor. Atunci l-au încărcat de la fabrică şi joi dimineaţă, la ora 8, motorul sigilat mă aştepta în curte, iar la prânz tractorul cu motorul nou era deja pe câmp.

- Descrieţi puţin această colaborare încă de la început, pentru că sunteţi unul dintre primii clienţi mari ai Titan Machinery.

Colaborarea cu Titan Machinery România a început în anul 2011, făcând cunoştinţă la Târgul RomAgroTech de la Sindriliţa. În 2012, am fost la sediul companiei pentru a comanda piese la combină. La acea dată aveam nişte cărţi vechi ale combinelor şi pentru a face necesarul de piese pentru combine îmi lua vreo 48 de ore, timp în care stăteam cu băieţii şi ne chinuiam. La început am privit cu scepticism distribuţia pieselor de schimb. După 10 zile de la plasarea comenzii, am confirmat că mi-au venit toate piesele. Am început cu piese de schimb şi am continuat cu utilaje, servicii de mentenanţă şi servicii pentru agricultura de precizie. Pot să spun că m-am dezvoltat odată cu Titan Machinery România. Astăzi am ajuns să am în curte 17 utilaje Case IH şi utilaje tractate achiziţionate de la Titan Machinery.

- Cum a reuşit această tehnică să vă atragă atenţia şi să deveniţi un fan?

La început, când am venit la sediul Titan Machinery să comandam piese, am văzut un tractor foarte mare, cu şenile, cu drapelul SUA vopsit pe el (Quadtrac). Am rămas şocat şi am făcut o poză cu el, pentru că aşa ceva nu am văzut nici în filme. Atunci am făcut o postare pe Facebook, care există şi acum, în care am scris că acesta este visul meu. După 5 ani, în anul 2017, visul a devenit realitate, beneficiind de tractorul Case IH Quadtrac 500. Am început să achiziţionez tractoare Case IH interesându-mă şi convingându-mă că acestea sunt făcute pentru terenurile grele, foarte bogate în nutrienţi. Terenurile noastre sunt exact cum sunt terenurile din marea parte a SUA, a Rusiei, a Ucrainei, din Argentina şi Brazilia, unde numai tractoarele mari şi grele pot lucra optimizat. Tractoarele americane, faţă de tractoarele europene, au marele avantaj că sunt grele, au şasiul mare, se mulează bine pe sol şi noi avem nevoie de putere mare. Nu poţi compara un teren din Ialomiţa, de exemplu, cu un teren din Germania, unde ai nevoie de tractor mai puţin puternic.

- De ce aţi ales combinele Axial-Flow?

În 2001, când a trebuit să recoltăm floarea-soarelui de pe cele 600 ha şi discutând cu profesioniştii din acea perioadă, am tras concluzia că trebuie să luăm o combină care nu sparge boabele, pentru că dacă luam o combină românească cu căişori, prin batere boabele se puteau sparge sau fisura. Singura combină cu flux axial la vremea respectivă era Case IH. Am plătit 30.000 de dolari pe acea combină la mâna a doua. Când am început să lucrăm cu ea, am adus şi alte combine să ne ajute la recoltare, având posibilitatea să le comparăm, rezultatele fiind net favorabile rotorului cu flux axial.

- Din punct de vedere al service-ului, cum a fost colaborarea?

Am avut o relaţie foarte bună pentru că eram puţini clienţi Titan Machinery la început. În definitiv, am fost multumiţi şi suntem în continuare. Evident că este loc şi de mai bine, dar fiabilitatea utilajelor Case IH, pentru cei care ştiu să le folosească, este uriaşă. Eu nu am avut nevoie foarte mult de atelierul de reparaţii pentru că nu am avut probleme cu utilajele. Am stat şi am studiat, am discutat cu specialiştii în tehnologia Case IH şi am înţeles cum stau lucrurile, adoptând inclusiv sistemul de lucru din Statele Unite şi sistemul No Tillage. Astfel, înţelegând sistemele agriculturii de precizie integrate pe tractoare, am redus foarte mult defecţiunile. Însă în momentul când au apărut defecţiuni am apelat la specialiştii service-ului, aceştia răspunzând cu promptitudine.

- Cum vă descurcaţi cu forţa de muncă în zonă?

Ne descurcăm foarte greu, dar nu cu disperare cum se întâmplă în alte părţi, pentru că obişnuim să ne fidelizăm angajaţii. În fermă, încă din anul 2001, lucrează în continuare cam 70% din totalul angajaţilor. Nu este uşor, dar deja s-a format o echipă, o familie. Pentru a motiva oamenii, mai ales pe cei care vin de la 80 km de Bucureşti, am pus la dispoziţie două maşini de transport persoane. Bineînţeles că pe lângă acest beneficiu am acordat un salariu adecvat şi o implicare administrativă totală.

- Cum descrieţi relaţia pe care o aveţi cu reprezentanţii Titan Machinery locali?

Pentru fiecare am o poveste. Dacă vorbim de Adrian (n.r. - Adrian Dinu, manager de zonă Titan Machinery), a lucrat cu brand-ul Case IH înainte să vină Titan Machinery în România. Este un baiat foarte muncitor, foarte implicat în ceea ce face, iar de-a lungul celor 14 ani de când profesează în comerţul cu utilaje s-a remarcat în piaţă prin profesionalism şi corectitudine. Apoi Octavian (n.r. - Octavian Matei, manager GPS Titan Machinery) pentru mine este doctorul în materie de automatizare, de gardă în permanenţă. Îmi răspunde la orice oră şi remediem problemele apărute, de multe ori fără ca el sa fie în tractor, pe câmp.

- Ce planuri de viitor aveţi?

În perspectivă dorim să ne dezvoltăm mai mult pe verticală şi mai puţin pe orizontală, unde deja avem o suprafaţă mare. Altfel spus, urmărim să creştem producţia pe suprafaţă, să construim instalaţii de irigat, silozuri de stocat produse ş.a. Dorim să mai achiziţionăm un tractor şenilat, pentru că acesta este viitorul. Îmi pare rău că nu toate combinele şi tractoarele sunt pe şenile. Dacă aş putea să-mi pun şenile şi la maşina mea, ar fi senzaţional!

- Ce recomandări aveţi pentru colegii dumneavoastră care doresc să-şi dezvolte ferma şi producţiile pe care le au?

În opinia mea, ar trebui să aibă grijă cu ce utilaje lucrează, să nu mai lucreze agresiv pământul, să încerce să lucreze numai şi numai pe verticală, să încerce pe cât posibil să renunţe la plug, să folosească tractoare cu putere mare, chiar dacă costul de achiziţionare şi de întreţinere este mai mare, dar din mare poţi să faci mic, nu şi invers. Apoi să încerce să efectueze cât mai puţine treceri pe suprafaţa de teren, să discute cu vânzătorul de utilaje, cu inginerii agronomi, pentru că orice trecere în plus pe teren contribuie la compactarea solului şi în definitiv la micşorarea producţiei pe acele zone.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE