REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

«Belchim. Cronologia unui progres. Avem chimie bună cu viitorul»

15/12/2018

0 Comments

 
Picture
Proman, erbicid destinat culturii de floarea-soarelui şi soia, puternic combatant al ambroziei, a fost lansat în cadrul evenimentului „Belchim. Cronologia unui progres. Avem chimie bună cu viitorul“. Progresul unei companii se obţine prin beneficiile pe care aceasta le aduce mediului de activitate şi societăţii în ansamblu.
Dezvoltarea Belchim Crop Protection în România este urmarea legăturilor tot mai strânse realizate în piaţa de agribusiness, compania demonstrându-şi capacitatea de a răspunde cerinţelor venite din toate zonele din România, prin produse şi soluţii tehnologice destinate unei game tot mai largi de culturi. 

Evenimentul „Belchim. Cronologia unui progres. Avem chimie bună cu viitorul“ a celebrat bunul renume al fermierilor români, precum şi evoluţia companiei. Aceasta se datorează inovaţiilor introduse de Belchim Crop Protection pe piaţa produselor de protecţie a plantelor şi care constituie o parte importantă a tehnologiilor moderne cu eficacitate sporită, necesare agriculturii de talie europeană ce se practică şi în ţara noastră.

Referindu-se la rezultatele fermierilor români, domnul Dorin Pop, directorul de marketing şi dezvoltare al companiei Belchim Crop Protection pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova, a subliniat faptul că agricultura României nu mai este doar un potenţial, ci a devenit o certitudine, şi a prezentat cifre relevante şi foarte favorabile din industrie, corespunzătoare ultimelor studii la nivel naţional. „Concluzia este că avem rezultate foarte bune la culturi importante, cum sunt floarea-soarelui, porumb sau cartof, în condiţiile în care ne raportăm la ţări cu tradiţie şi cu putere financiară mare, care au acces continuu la echipamente de ultimă generaţie şi pârghii excelente. Putem spune că domeniul nostru şi-a recăpătat forţa economică şi strălucirea. Eforturile fermierilor români dau roade şi se traduc în nişte statistici cu adevărat impresionante.”

Expansiunea companiei Belchim Crop Protection, atât pe plan global, cât şi pe plan naţional, se datorează portofoliului în continuă extindere, cu formulări noi, ce respectă standardele actuale ale UE şi ale României.

Referindu-se la schimbările ce se petrec la nivel european, domnul Frederic Charpentier, Area Director, a subliniat faptul că tot mai multe produse de protecţie a plantelor, aparţinând unui mare număr de companii de profil, au fost scoase din uz: „832 de produse au fost retrase la nivel european, rămânând doar 489, unele dintre acestea fiind în evaluare. Produsele Belchim nu sunt subiectul acestor evaluări, portofoliul companiei noastre prezintă un grad crescut de siguranţă“.

Conform reprezentantului companiei, Belchim va continua să contribuie la eficienţa şi productivitatea culturilor, care au nevoie de susţinere tehnologică pentru a oferi producţii certe şi însemnate, care să constituie hrana populaţiei şi materie primă pentru celelalte industrii.

Lansarea produsului Proman se înscrie în programul Belchim de oferire a celor mai bune soluţii pentru fermierii români. Proman este un erbicid pe bază de metobromuron, cu omologare la floarea-soarelui şi soia, aflat în proces de extindere a omologării la porumb şi alte culturi. Acest produs are un spectru larg de acţiune, câteva dintre speciile combătute fiind Capsella bursa-pastoris (traista ciobanului), Chenopodium album (spanac sălbatic), Lamium purpureum (urzica moartă), Matricaria chamomilla (muşeţel), Senecio vulgaris (spălăcioasa), Sinapis arvensis (muştar sălbatic), lista fiind restrânsă din motive de spaţiu. Proman este un produs eficient, cu flexibilitate, selectiv la un număr mare de culturi. Una dintre speciile cele mai importante ce pot fi controlate prin aplicarea Proman este Ambrosia artemisiifolia (ambrozia).

Invitat special al evenimentului, dna profesor doctor Carmen Panaitescu, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş“ din Timişoara, a subliniat că ambrozia este cel mai important alergen din spaţiul exterior în România şi că devine din ce în ce mai periculos, având în vedere că vârsta de manifestare a alergiilor este tot mai scăzută, acestea fiind prezente chiar şi la sugari. „În prezent, 20% din populaţia globală prezintă alergii, dar stilul de viaţă vestic va face ca acest procentaj să crească la 50%, ambrozia fiind unul dintre principalele pericole. Industria chimică trebuie să se implice pentru stoparea sa.“ Compania Belchim Crop Protection pune la dispoziţia fermierilor, dar şi a tuturor celor interesaţi erbicidul Proman, cu deosebită eficienţă în combaterea ambroziei.

 „Cum a spus şi doamna profesor doctor, ambrozia este o problemă din ce în ce mai stringentă în întreaga Europă. Situaţia este agravată şi de faptul că la nivel european s-a interzis câte o substanţă pe an, dintre cele ce combăteau ambrozia. Până acum, ambrozia era combătută prin aplicarea de produse pe bază de imazamox, dar în ultimii ani s-au înregistrat cazuri de rezistenţă în Franţa şi Ungaria. Din fericire, există Proman, ale cărui formulare şi mod de aplicare permit un foarte bun management contra rezistenţei acestei plante dăunătoare“, a precizat domnul Gilles Deschomets, European Crop Manager pentru culturile de primăvară.

Cu ocazia acestei lansări, reprezentanţii Belchim Crop Protection au reiterat faptul că există o serie de dăunători care nu afectează doar sănătatea culturilor, ci şi pe a oamenilor, iar produsele de protecţie a plantelor, aşa cum este Proman, devin, cu trecerea anilor, indispensabile.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE