REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Picture

Beneficii ale consultantei agricole

15/8/2012

0 Comments

 
Beneficii ale consultantei agricole - Agrimedia.ro
Cu ocazia unui eveniment organizat la mijlocul lunii trecute, am asistat la o discuţie între un reprezentant al firmei AgroAdvice, consultant agricol pe regiunea de sud a ţării, dl Marian Pan, şi doi fermieri, respectiv Ion Comăniţă, administrator al Ilsa Com SRL, şi Ion Bolboaşa, administrator al societăţilor Iris şi Eros Titulescu. Fiecare exploatează o suprafaţă agricolă totală de 2.500 de hectare în judeţele Argeş şi Olt.

Fermierii au făcut parte dintr-un program iniţiat de AgroAdvice, cofinanţat din fonduri europene, cu scopul îmbunătăţirii activităţii din fermele vegetale, iar serviciile de consultanţă agricolă au fost incluse în acest proiect. O primă opinie pe care am aflat-o a fost cea a dlui Comăniţă, care a precizat că în urma consultanţei oferite cheltuielile cu sămânţa la cultura de grâu s-au redus, soiurile alese având o capacitate mare de înfrăţire. „La cultura de grâu, am micşorat norma de semănat de la 250-300 kg/ha la 170-180 kg/ha. Am ales soiuri care necesită densităţi mai mici, cum sunt Capo şi Apache. Producţia medie obţinută la grâu în acest an este de 3.500 kg/ha. Un alt avantaj a fost cartarea agrochimică a solului făcută de specialiştii AgroAdvice şi care m-a ajutat să optimizez planul de fertilizare. Analiza solului o făcusem în urmă cu patru ani şi aplicarea îngrăşămintelor chimice o făceam după aceasta. Testele agrochimice recente au arătat că în anumite locuri administram fertilizanţii care nu trebuiau şi că solul meu are mare nevoie de fosfor. Probabil că în următorii doi ani va trebui să administrez o cantitate de cel puţin 300 kg/ha. Un alt aspect important este acela că am început să administrez îngrăşămintele chimice în mai multe etape. Înainte aplicam în toamnă complexe, iar primăvara o singură tranşă. Acum, în primăvară, norma de azot o administrez în două etape”, a afirmat dl Comăniţă.

În cadrul proiectului, o temă aprins dezbătută a fost managementul apei în sol şi cum poate fi limitată evaporarea prin alegerea lucrărilor optime. „Lucrăm solul mai mult orizontal, preferăm să scarificăm decât să arăm. Operaţia de arat, care a devenit costisitoare, o realizăm o dată la 2-3 ani, dar numai dacă este nevoie”, a spus administratorul exploataţiei Ilsa Com SRL.

Ion Bolboaşa este de părere că pentru a realiza un management bun al apei în sol depinde foarte mult de gradul de dotare a fermei. În cazul său, parcul tehnic este bine echipat, însă ar mai trebui să achiziţioneze anumite utilaje agricole. „Tehnologia de care dispui este foarte importantă. Noi avem o parte din utilajele necesare, dar trebuie să mai achiziţionăm şi probabil vom încerca să depunem un proiect pentru accesarea fondurilor europene”, a precizat dl Bolboaşa.

Dl Comăniţă este beneficiar al unui proiect FEADR, în valoare de 2,5 mil. euro, şi a reuşit de curând să-l implementeze. Proiectul constă în construcţia unui siloz cu o capacitate de 6.000 tone, a unei staţii de seminţe şi a unei mori de cereale. Seceta care s-a instalat încă din toamna anului trecut creează multe probleme fermierilor. În opinia consultantului agricol, culturile de porumb şi floarea-soarelui stau sub semnul întrebării, iar pentru campania însămânţărilor din toamnă le-a recomandat fermierilor să lucreze terenul imediat după recoltare. „Din păcate, ne confruntăm cu seceta, care afectează foarte mult culturile de primăvară, respectiv porumbul şi floarea-soarelui. Pentru a evita pierderea apei în sol şi pentru ca fermierii să fie pregătiţi să semene imediat după ce va ploua, îndemnăm agricultorii să pregătească terenul imediat după ce recoltează culturile de primăvară”, a spus dl Marian Pan.

„Deja am lucrat terenul pe o suprafaţă de 200 ha pentru a înfiinţa cultura de rapiţă. După ce am recoltat, am intrat cu scarificatorul şi un combinator greu. Trerenul s-a lucrat mai bine, comparativ cu anul trecut. Intenţionez să semăn 400 de hectare cu rapiţă, deoarece este cultura cea mai rentabilă”, a afirmat dl Comăniţă.

Reprezentantul firmei de consultanţă AgroAdvice a vorbit şi despre importanţa erbicidării înainte de recoltare, mai ales în condiţiile acestui an, când ploile din luna mai au favorizat apariţia buruienilor. „În luna mai au căzut acele precipitaţii, însă acestea nu au fost repartizate uniform, în momentele critice, când planta avea nevoie. Din cauza ploilor, s-a întârziat aplicarea tratamentul doi pentru combaterea bolilor foliare la culturile de cereale. Am recomandat ca după ploi să se aplice un fungicid pentru combaterea putregaiurilor. Precipitaţiile au împiedicat erbicidarea la timp, fapt ce a condus la îmburuienarea culturilor agricole. O soluţie oferită de noi a fost ca înainte de recoltare să se erbicideze cu un produs pe bază de glifosat, pentru ca masa de seminţe să fie curată. Această erbicidare, denumită pre-harvest, se aplică atunci când umiditatea grâului este mai mică de 30%, este o alternativă şi noi, prin schimburile de experienţă făcute cu fermierii, am promovat acest sistem. În Danemarca, aproape 90% din agricultori aplică un erbicid total înainte de recoltare”, a afirmat dl Marian Pan, consultant agricol.

Ana MUSTĂŢEA
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE