Beneficiile economice si sociale ale agriculturii urbane

Agricultura urbană este una dintre activităţile puternice şi pozitive pe care rezidenţii municipali le pot derula, în efortul de a prelua controlul asupra securităţii alimentare, comportamentului social aberant şi al degradării mediului în comunităţile orăşeneşti (Bourque, 2000). S.L. Ştefănescu şi colaboratorii (2002) consideră că agricultura urbană este multifuncţională şi oferă numeroase beneficii. La nivel absolut, agricultura urbană curăţă terenurile de gunoie, îi educă pe cei tineri şi îi fereşte de probleme, creează noi locuri de muncă, oferă utilitate şi respect bătrânilor, fortifică sensul comunităţii, reciclează o serie de deşeuri şi furnizează hrană proaspătă.

---

Şomajul a devenit o problemă structurală a multor oraşe de pe mapamond. El este cauzat de necorelarea între capacitatea de forţă de muncă existentă şi necesităţile locale, de fluxul de muncitori mai ridicat decât capacitatea locală de absorbţie. Din această cauză, în strânsă dependenţă de condiţiile specifice (climatice, economice, sociale, culturale, politice), oportunităţile de a practica agricultura sau a cumpăra hrana produsă local devin componente critice ale abilităţii de a trăi sau supravieţui în mediul urban. O parte a hranei intră în mod formal în mediul urban, prin canalele de valorificare pe piaţă, altă parte este schimbată în sistem „barter” sau este consumată direct de cultivatori.

Cei cu venituri modeste nu sunt singurii care produc hrana pe plan local, dar sunt mult mai dependenţi de aceste activităţi, datorită veniturilor generate şi realizării unui minim standard nutriţional. Condiţiile prin care producţia agricolă devine brusc extrem de importantă într-un oraş pot rezulta din situaţii delicate survenite pe plan politic, climatic sau macroeconomic, adeseori combinate cu o incidenţă crescută a sărăciei sau inaccesibilităţii hranei provenite din mediul rural sau din import.

În unele zone ale globului (Kosovo) s-a reuşit o repliere rapidă a rezidenţilor urbani în faţa crizei alimentare, prin iniţierea unor culturi cu creştere rapidă pe unele terenuri abandonate. În altele (Ecuador şi Indonezia), climatul economic instabil a creat condiţiile consolidării unor puternice comunităţi de grădinari. Tranziţia economiei începută în anumite ţări a condus la o creştere substanţială a cantităţilor de hrană produsă pentru autoconsum, atât în zonele urbane, cât şi în zonele rurale.

Dar agricultura urbană nu este doar o soluţie economică salvatoare în cazuri de criză. În proximitatea oraşelor mari, adeseori se dezvoltă activităţi agricole foarte rentabile. În Kautzen (Austria) a fost iniţiat un proiect de utilizare a deşeurilor de lemn în agricultură şi pentru încălzirea locuinţelor. Derularea activităţilor a generat importante venituri pentru fermierii implicaţi. Unităţi comerciale piscicole cu apă menajeră tratată au o tradiţie îndelungată în China, India, Vietnam şi Germania.

Mii de dolari sunt generaţi ca profit anual de către fermierii urbani din Thailanda, care cresc orhidee pe verandele locuinţelor. În Bangkok, o singură mare firmă contractează anual 10.000 de mici crescători de pui pentru a procesa şi a livra carnea pe piaţa oraşului. În Jakarta, o companie internaţională obţine beneficii importante din producerea ciupercilor. În ţările dezvoltate, componenta economică a activităţilor de agricultură urbană se asociază din ce în ce mai mult cu latura calitativă. Pe limitele municipaleale oraşului Wageningen a fost iniţiat un proiect de agricultură biodinamică, în timp ce în Londra rezidenţii preocupaţi de o hrană mai sănătoasă s-au grupat într-o puternică asociaţie de grădinari.

O analiză a 17 studii de caz (realizate în Mexico, Lima, Accra, Cairo, Sofia, Londra, Shanghai ş.a.) a furnizat o listare, în ordinea importanţei, a următoarelor motive pentru care fermierii urbani se implică în activităţi agricole: acoperirea consumului propriu; realizare de venituri; criza economică; preţuri mari ale pieţei produselor agroalimentare; diversificarea activităţilor şi a surselor de venit; angajare suplimentară; conflict; vreme nefavorabilă.

Este de notat faptul că primele 6 motive din această listă sunt de natură economică. Se pare că perceperea unui risc de insecuritate alimentară constituie un motiv major de îngrijorare pentru fermierii urbani, iar valoarea veniturilor realizate influenţează decisiv nivelul efortului dedicat practicilor agricole. Una dintre concluziile analizei respective este că fermierii urbani doresc să sporească pe cât posibil cantităţile de hrană obţinute în gospodărie, mai degrabă decât să realizeze venituri în bani sau să-şi ridice nivelul angajării în muncă.

În general, beneficiile economice generate de agricultura urbană variază de la caz la caz, în funcţie de o multitudine de factori. De exemplu, în Lusaka, gospodăriile sărace acoperă o treime din consumurile totale din practici agricole. În Rusia, veniturile fermierilor urbani din oraşele mari sunt acoperite în proporţie de 12% de propriile produse agricole. Încă nu au fost acumulate date suficiente pentru efectuarea unei analize generale, însă se estimează că acoperirea necesităţilor proprii ale unei gospodării urbane prin activităţi de agricultură variază larg, între 10 şi 90%.

De asemenea, rezultatele economice furnizate de agricultura urbană oferă un spectru larg de valori ale contribuţiei anuale în fiecare oraş: Lima - 4% la PIB-ul oraşului; Shanghai - 2% la PIB-ul oraşului; Hartford - contribuţii anuale între 4 şi 10 milioane USD; Dar es Salaam - contribuţie anuală a agriculturii urbane de 25 milioane USD. Întrucât aceste studii au folosit metode diferite în ani diferiţi, încă nu s-a recurs la o analiză comparativă a rezultatelor. Se recunoaşte necesitatea elaborării unei metodologii de cercetare standard pentru evaluarea impactului economic global al agriculturii urbane.

O altă contribuţie importantă a agriculturii la economia urbană constă în diversificarea bazei economice a oraşului. O economie dependentă exclusiv de un număr mic de sectoare este foarte vulnerabilă la „şocurile” survenite în oricare dintre sectoarele respective. Agricultura urbană se constituie în mod particular ca un „tampon” împotriva „şocurilor sectoriale”. Munca în cadrul unei gospodării individuale dedicate agriculturii urbane este determinată de către factori noneconomici mai mult decât orice altă activitate generatoare de venituri.

Unul dintre motive poate fi absenţa sau dezvoltarea slabă a pieţei muncii (în special pentru femei) în ţările în curs de dezvoltare. Un studiu efectuat în Turcia a evidenţiat faptul că femeile care lucrau în sectoare tradiţionale şi în activităţi de producţie lipsite de piaţă de desfacere obţineau venituri semnificativ mai scăzute decât bărbaţii aflaţi în circumstanţe asemănătoare. În majoritatea oraşelor africane investigate, unde agricultura urbană primeşte mai puţin sprijin oficial, femeile sunt cele mai implicate în activităţi agricole.

De asemenea, cele mai multe studii efectuate în oraşele de pe mapamond situează femeia ca pion principal şi în activităţile de valorificare pe piaţă a produselor agricole. Tot femeile deţin ponderea în activităţile globale de grădinărit urban. Există evidenţe care atestă implicarea mult mai activă a copiilor în activităţi agricole din zonele urbane, atunci când capul de familie este femeia. Se constată că multe dintre iniţiativele de agricultură urbană scot în evidenţă rolul de lider, cel puţin sectorial, în cadrul gospodăriei, al reprezentantelor sexului etichetat drept slab. Nu trebuie neglijat, de asemenea, rolul aproape exclusiv al femeilor în iniţierea şi derularea practicilor agricole urbane cu scop estetic.

O altă contribuţie importantă a activităţilor din agricultura urbană este întărirea coeziunii sociale. Un exemplu deosebit îl oferă Albania, care, după o perioadă postcomunistă de distrugere fără discernământ a sistemelor de irigaţie, a serelor sau a elementelor de infrastructură, a trecut la formarea aproape spontană a unor comunităţi de grădinari urbani. Nevoia de supravieţuire a generat un spirit cooperant deosebit şi realizări pe măsură, în ciuda resurselor limitate existente. Deloc neglijabilă este componenta social-educativă a agriculturii urbane. Aceasta poate schimba percepţia locuitorilor oraşelor privind noţiunea de hrană. Experienţa directă a modului de creştere a unei culturi este aproape absentă în ţările dezvoltate: oamenii „recoltează” din supermarket, iar unii deja percep hrana ca pe ceva ambalat şi eventual preparat.

Recunoaşterea agriculturii urbane este strâns legată de extinderea activităţilor din acest gen de oraş. De obicei, rezidenţii au un interes ceva mai crescut în procesul de creştere a plantelor alimentare atunci când acestea sunt cultivate local. Cunoştiinţele sporesc atunci când intervine educaţia asupra problemelor de mediu asociate agriculturii. Dezbaterea acestor probleme poate indica nivelul influenţei publicului asupra modului în care este produsă hrana.

Victor VĂTĂMANU